Īn
20 de ani de postcomunismRomānia a
acumulat o datorie externă de 100 miliarde dolari. Deși ar putea părea surprinzător titularii acestor
creanţe, care sīnt Banca Mondială și FMI, nu doresc plata acestor datorii prin
lichidităţi, ci prin diverse prestaţii care nu sīnt niciodată
contabilizate īn
mod real. Astfel, īn cadrul Consiliului ONU Romānia a votat sancţiunile
economice
īmpotriva Iranului, a acceptat trimiterea de trupe īn Afganistan și īn general a acceptat orice solicitare venită
de peste ocean. Doar datornicul este un sclav vīndut... Fiind vorba de o datorie
publică, debitorul acestei obligaţii este statul romān ca persoană
juridică. Ce
se īntīmplă īnsă cu cetăţeanul romăn, persoană fizică? Īn ce raport se
află
acesta cu datoria publică a Romāniei? Diaspora romānească, īn prezent
numărīnd
aproximativ două milioane de persoane, se pot considera eliberaţi de
această
datorie din momentul īn care adoptă cetăţenia statului pe al cărui
teritoriu se
află și renunţă la cetăţenia romānă. Fenomene precum migraţia și natalitatea scăzută pe plan intern aduc īn calcul
riscul real ca
această datorie publică să rămīnă īn timp neachitată. Bancherii au prevăzut īnsă
această posibilitate și, odată cu acapararea totală a statuluiși a patrimoniul său public, au fixat o nouă ţintă:
persoanele fizice și proprietatea privată. Īn prezent, asistăm la o
adevărată ofensivă a bancherilor īmpotriva cetăţeanului de rīnd.
Agresivitatea și insistenţa cu care sīntem asaltaţi să contractăm un
credit, īmpreună
cu practicile neloiale ale bancherilor (pornind de la dobīnzile uriașe, comisioanele și dobīnzile ascunse, pīnă la modificarea unilaterală a
contractului pe
timpul derulării acestuia – metodă care, de altfel, contravine īn mod
flagrant prevederilor
Codului Comercial) toate tolerate și chiar īncurajate de către autorităţi și de instanţele de judecată, dovedesc că bancherii
privesc cetăţenii și proprietatea privată pe care aceștia o deţin ca victime sigureși nu vor opri această ofensivă (a se
citi “criză”) pīnă cīnd īntreaga populaţie va figura
īn evidenţa Biroului de Credite și pīnă cīnd ultimul teren, ultima casă, ultima
valoare mobiliară vor fi confiscate īn
numele băncii. Īn prezent, numărul romānilor īnscriși pe listele Biroului de Credite este de 600.000
de persoane (Kazahstanul fiind singura ţară din lume care ne depășește la acest capitol), dar este posibil ca acest număr
să crească īn viitor (īn condiţiile īn care legi sīnt adoptate īn
Parlament
fără ca vreun membru al acestui organism să le fi citit vreodată,
ordonanţe de
urgenţă sīnt trecute prin Guvern fără ca un membru al guvernului să le
fi citit,
iar noul cod penal prevede pedepse īnjumătăţite – faţă de vechea
reglementare –
pentru infracţiunile de corupţie). Pe zi ce trece politicienii noștri se dovedesc tot mai mult “clienţi fideli” ai
băncilor. Pentru a “furniza” datornici
băncilor aceștia
adoptă fie măsuri directe, prin care cetăţenii īși pierd locul de muncă, īși pierd venitul etc, fiind astfel constrīnși
la contractarea unui īmprumut bancar, fie
măsuri mai mult sau mai puţin subtile, prin care se īncearcă ademenirea
populaţiei spre creditele bancare. Mai miră pe cineva că forfetarul dizolvă
firmele? Sau poate tocmai
acesta a fost scopul acestui tip de impozitare?... Pentru agenţii
economici de
pe teritoriul Romāniei TVA se achită īn luna următoare emiterii
facturii, deși īncasarea facturii are loc de regulă cu o
1
īntīrziere
de două, trei sau chiar patru luni . Oare guvernanţii noștri nu au sesizat că o asemenea inadvertenţă duce la
falimentul agenţilor economici? Sau poate tocmai aceasta era
finalitatea măsurii?...
Există și unele măsuri subtile prin care populaţia este ademenită
să contracteze un īmprumut. Īn 2002 a apărut o formă bizară de ajutor
social: pentru
a sprijini agricultura – se spunea – fermierilor care cu
fonduri proprii achiziţionau utilaje agricole li se restituia
50% din preţul de achiziţie. Acest ajutor se adresa deci următoarelor
categorii
de persoane: celor care dispuneau de fonduri suficiente pentru a
achiziţiona
utilaje agricole fără a avea nevoie de
ajutor socialși celor care contractau un īmprumut bancar. Cu toate
că programul a fost un eșec
(romānii arătīndu-se destul de reticenţi īn contractarea unor credite
pe care
nu le pot plăti) el a fost reluat mai tīrziu sub forma unui sprijin
acordat
tinerilor care construiesc cu fonduri proprii o locuinţă (program care
īn ciuda
eșecului
a fost și el reluat mai tīrziu sub titlul “prima casă”). Acordarea unor ajutoare persoanelor care dispun
de lichidităţi suficiente este un nonsens. Prin urmare sīnt aceste
“ajutoare
sociale” menite īn realitate să momească populaţia la contractarea unui
īmprumut bancar? Probabil.
Sīnt fondurile de pensii private parte a aceleași strategii? Vor acţiona ele ca și Caritas-uri
care īncasează prestaţiile de asigurări sociale ale contribuabililor,
pentru a-și anunţa ulterior “falimentul” și a-și
lua tălpășiţa
fără a plăti vreo pensie asiguraţilor?
Probabil.
Oare distinșii noștri politicieni gītuie
cu bună-știinţă
populaţia civilă? Oare
īnţelegerea lor cu cartelurile bancare constiuie adevărata cauză a
crizei
economice?