1

Asigurarea maritimă

            Asigurarea maritimă este prima formă de asigurare, începutul ei datând încă din antichitate. Apariţia ei, ca primă formă de asigurare, este explicată prin legătura strânsă: comerţ - navigaţie maritimă, descoperindu-se că navele, mărfurile şi vieţile omeneşti erau expuse riscurilor mării.

            De-a lungul unei perioade îndelungate de timp, proprietarii navelor au fost aceiaşi cu proprietarii mărfurilor şi, ca urmare, exista o singură poliţă de asigurare, care acoperea atât mărfurile, cât şi nava. Acest lucru era posibil pentru că interesul aparţinea aceleiaşi persoane. Ulterior, s-a trecut la o specializare determinată, preponderent, de evoluţia comerţului, apărând o diferenţiere între persoanele interesate în proprietatea asupra mărfurilor şi a navelor şi, deci, două forme de asigurare, două tipuri de contracte de asigurare, în funcţie de acelaşi interes:

n asigurarea navelor - CASCO;

n asigurarea mărfurilor - CARGO.

            Asigurarea maritimă, ca ramură a asigurării de bunuri, protejează navele maritime şi fluviale, celelalte ambarcaţiuni şi instalaţiile folosite în porturi, precum şi incărcăturile acestora, contra unui complex de riscuri.

            Riscurile maritime au ca obiect anumite daune, a căror probabilitate este, mai mult sau mai puţin, cunoscută dar, în nici un caz, nu se apropie de certitudine.

            Scopul asigurării maritime constă în asigurarea contra acelor evenimente care se pot produce şi nu contra evenimentelor care trebuie să se producă. Din această cauză, în literatura de specialitate şi în practica internaţională a asigurărilor, întâlnim, frecvent, două mari categorii de riscuri:

1.      riscuri asigurabile;

2. riscuri excluse.

1.  Din categoria riscurilor asigurabile fac parte:

1.a. riscurile obişnuite sau generale;

1.b. riscurile speciale.

            1.a. Din grupa riscurilor obişnuite, asociate transportului pe apă, fac parte aşa-numitele riscuri ale mării. Prin acestea se înţelege orice accident sau întâmplare fortuite, survenite în timpul transportului maritim, indiferent dacă ele sunt sau nu rezultatul direct al acţiunilor vânturilor, valurilor.

            Cele mai importante riscuri ale mării sunt:

1.        furtuna - care poate provoca: scufundarea navei sau avarierea bunurilor transportate prin pătrunderea apei în hambarele navei;

2.        naufragiul - scufundarea navei din diferite cauze;

3.        eşuarea - punerea pe uscat a navei, împotmolirea ei pe fundul mării;

4.        coliziunea - ciocnirea a două nave între ele;

5.        abordajul - ciocnirea navei cu orice alt obiect fix sau plutitor;

6.        aruncarea unei părţi din încărcătură peste bord, în cazul avariei comune;

7.        furtul;

8.        jaful;

9.        capturarea şi sechestrarea de către duşmani,etc.

            1.b. Riscurile speciale se datorează unor cauze deosebite şi se asigură separat, la cererea expresă a asiguratului, contra unor prime speciale de asigurare. Din această categorie fac parte riscurile determinate de proprietăţile intriseci ale mărfurilor, cum sunt:

n scurgerea lichidelor;

n spargerea materialelor casante;

n încingerea cerealelor, etc.

            Tot din categoria riscurilor speciale fac parte şi riscurile de război, inclusiv  războiul civil, precum şi riscurile de grevă, răscoale, mişcări civile.

În grupa riscurilor de război intră:

n capturarea mărfii;

n blocade;

n sechestrul;

n prohibirea comercială;

n represaliile, etc.

            Riscurile de grevă se referă la posibilitatea distrugerii sau avarierii anumitor mărfuri de către grevişti.

            2. Riscurile excluse sunt acele riscuri pentru care societatea de asigurare nu poartă nici o răspundere în cazul în care ele ar interveni în timpul unui transport de mărfuri asigurat.

Evaporarea lichidelor, uscarea cerealelor, moartea naturală a vietăţilor, sunt evenimente inevitabile, specifice naturii obiectului asigurat. Tocmai din această cauză ele nu fac obiectul acoperirii prin asigurare. De asemenea, nu se acorda drept de asigurare pagubelor datorate:

n întârzierii sosirii mărfurilor la destinţie;

n lipsei unui ambalaj corespunzător;

n majorităţii taxelor vamale dn ţara importatoare, etc.

Avariile şi clasificarea lor

            În practica internaţională a asigurărilor maritime, prezenţa interesului asigurabil este rezultatul direct al existenţei schimbului de mărfuri şi al complexului de împrejurări ce pot provoca avarierea bunurilor asigurate.

            Avariile, în functie de natura obiectului asigurat, de intensitatea acţiunii riscurilor asigurate şi de interesele pe care le afectează, pot fi:

1.      totale;

2.      parţiale (particulare);

3.      generale (comune);

            1. Prin avarie totală se înţelege pierderea completă a bunului asigurat sau vătămarea integrităţii fizico-chimice a acestuia, până la încetarea de a mai face parte din genul de bunuri de care aparţine.

Orice avarie totală este prezumată a fi pricinuită de un risc al mării, în afara de cazul în care se poate stabili cu exactitate că nava, împreună cu încarcatura de la bord, s-a pierdut într-un act de război.

            Avaria totală poate fi:

            1.a. avarie totală reală - presupune una din următoarele împrejurări:

n distrugerea fizică totală a bunului asigurat prin incendiu, inundare;

n pierderea totală a posibilităţilor fizico-chimice ale bunurilor asigurate (inundarea hambarelor, a încărcăturii de ciment, etc.);

n confiscarea bunurilor de către inamic.

            1.b. avarie totală prezumată - atunci când pierderea bunului asigurat este inevitabilă sau costul salvării, recondiţionării şi reexpedierii ar depăşi valoarea bunului la destinaţie, astfel încât este abandonat. Abandonul trebuie notificat asigurătorului în mod clar şi necondiţionat. 

2. Prin avarie parţială (particulară) se înţelege orice daună parţială suferită de bunul asigurat în mod întâmplător, fortuit, din cauza unui risc asigurat.

Pot suferi avarii parţiale atât mărfurile, cât şi mijloacele de transport şi navlul (preţul transportului).

Avaria particulară la mărfuri poate lua forma:

-         unei avarii materiale,

-         a unei lipse,

-         a unei vânzări în timpul călătoriei sau la destinaţie,

-         a unor cheltuieli de recondiţionare sau reparare, etc.

Avariile particulare ale navlului se referă numai la navlul plătit la destinaţie, nu şi la navlul plătit anticipat, care se include în preţul mărfii.

3. Avaria comună

“Regulile York – Anvers” stabilesc că avem de-a face cu o avarie comună atunci când, din necesitate, în mod intenţionat şi rezonabil, se face un sacrificiu, o cheltuială extraordinară pentru siguranţa comună, în scopul de a ferii de primejdie bunurile angajate într-o expediţie maritimă.

Aruncarea intenţionată, din ordinul comandantului, a unei părţi din încărcătură, peste bordul navei, în scopul readucerii navei în starea de plutire sau inundarea cu apă a unui hambar, în scopul salvării restului încărcăturii, etc., sunt sacrificii care ţin de avaria comună. Rezultă că avaria comună este o avarie particulară petrecută în anumite condiţii.

În timp ce avaria particulară se datorează unor cauze accidentale şi priveşte exclusiv pe proprietarul bunului, avaria comună este rezultatul unui act intenţionat, voluntar, întreprins    într-un moment de primejdie gravă pentru întrega expediţie, în scopul salvării acesteia şi îi priveşte pe toţi cei interesaţi în expediţia maritimă (armatori şi comercianţi). Pierderile rezultate din avaria comună se împart proporţional între ei, indiferent dacă bunurile au fost asigurate sau nu.

Pentru ca sacrificiul (cheltuielile) făcut în timpul transportului să fie recunoscut ca act de avarie comercială, este necesar ca:

·        primejdia, care impune măsura excepţională, să fie comună (să ameninţe atât nava, cât şi încărcătura);

·        preimejdia să fie reală şi gravă, ieşită din comun;

·        cheltuielile făcute să aibă un caracter excepţional, adică să depăşească cheltuielile făcute, în mod normal, de către armator, în cadrul obligaţiilor contractuale;

·        sacrificiul (cheltuielile) facute să fie rezonabil şi, totodată, rezultatul unui act intenţionat pentru salvarea proprietăţii comune.

            Condiţiile de asigurare a mărfurilor, cele mai răspândite, care au devenit tradiţionale în practica asigurărilor pe plan mondial, sunt condiţii:

a)     fără răspundere pentru avaria particulară (FPA) - acoperă numai daunele rezultate din pierderea totală a întregii încărcături sau a unei părţi a acesteia, precum şi daunele de avarie particulară;

b)     cu raspundere pentru avaria particulară (WPA) - acoperă daunele rezultate din avaria totală sau parţială a întregii încărcături sau a unei părţi a acesteia, pricinuită de anumite riscuri, specificate în mod expres în poliţa de asigurare (incendii, trăznet, furtună, explozii, naufragiu, etc.);

c)     cu timpul, ascuţirea concurenţei pe piaţa asigurărilor maritime şi insistenţele comercianţilor, care cereau un mod de protecţie mai larg, mai cuprinzător, au dus la practicarea condiţiei “toate riscurile” (all risks). În fapt, această condiţie acoperă, indiferent de amploarea lor, daunele rezultând din avaria totală sau particulară a întregii încărcături sau a unei părţi a acesteia, care a avut loc din orice cauză, cu excepţia riscurilor special enumerate în poliţa de asigurare.

            Aceste condiţii au fost perfecţionate de-a lungul timpului, astfel încât să răspundă mai bine interesului asiguraţilor. În această formă, ele s-au practicat până în anul 1982, când Institutul Asigurărilor de la Londra a elaborat noi condiţii de asigurare, adoptate şi puse în aplicare şi în alte ţări, printre care şi România.

            În prezent, mărfurile care fac obiectul transportului pe mare, sunt asigurate în una din următoarele trei condiţii principale: A, B, C.

            Principalele deosebiri ale acestora, faţă de condiţiile folosite în trecut, constau nu numai în denumirea diferită ci, mai ales, în delimitarea mai precisă şi mai clară a sferelor de acoperire.

            Condiţia de asigurare A este condiţia cea mai cuprinzătoare. În baza ei sunt acoperite toate riscurile de pierdere şi avariere a bunului asigurat, cu exceptia unor excluderi. Aceste excluderi sunt comune tuturor celor trei condiţii şi sunt formate din trei grupe de riscuri excluse:

1.      pierderea, avarierea şi cheltuielile rezultând din sau provocate de:

a) comportarea necorespunzătoare, voită a asiguratului;

b) pierderea uzuală din greutate (volum) sau uzura normală a bunului asigurat;ambalarea si pregatirea insuficienta sau necorespunzatoare a bunului asigurat, viciul propriu sau natura bunului asigurat;

c)  întârzierea directă, chiar dacă se datorează unui risc asigurat;

d) insolvabilitatea sau neîndeplinirea obligaţiilor financiare de către proprietari, armatori, navlositori (operatorii navei);

e) utilizarea oricărei arme de război care foloseşte fisiunea sau fuziunea nucleară sau altă forţă sau obiect radioactiv;

f)  contaminarea radioactivă;

g) starea de nenavigabilitate a navei (dacă asiguraţii au cunoştinţă).

Pentru această categorie de riscuri nu există acoperire prin asigurare suplimentară.

2.      riscurile de război sau conflicte militare;

3.      riscurile de grevă sau conflicte sociale.

Aceste ultime două categorii de riscuri pot fi acoperite prin asigurare suplimentară.

Condiţia de asigurare B este condiţia prin care sunt acoperite, cu excepţia excluderilor enumerate, pierderea sau avarierea bunului asigurat, cauzate de:

a)     incendii sau explozii;

b)     eşuarea, răsturnarea sau scufundarea navei;

c)     coliziunea sau contactul navei cu un obiect exterior, altul decât apa;

d)     descărcarea navei într-un port de refugiu;

e)     cutremur de pământ, erupţie vulcanică sau trăznet;

f)      sacrificiul în avaria comercială;

g)     aruncarea mărfii sau luarea ei de valuri peste bord;

h)     intrarea apei în nava;

i)       dauna totală a unui colet pierdut peste bord sau căzut în timpul încărcării sau descărcării de pe navă.

            Condiţia de asigurare C are o sferă de acoperire mai îngustă decât condiţia B şi acoperă riscurile cauzate de:

a)     incendiu sau explozie;

b)     eşuarea, scufundarea sau răsturnarea navei;

c)     coliziunea sau contactul navei cu un alt obiect decât apa;

d)     descărcarea navei într-un port de refugiu;

e)     sacrificiul în avaria comercială;

f)      aruncarea peste bord.