1
Inflaţia în România
Inflaţia , problematica de mare importanţă a gândirii şi practicii economice în perioada de tranzacţie spre o economie de piaţă, este un proces deosebit de complex generat de creşterea generală a preţurilor şi tarifelor .
Înainte de a trece la o analiză detaliată în ce priveste manifestarea fenomenului inflaţionist în România , trebuie precizate câteva aspecte generale care tind de inflaţie .
Conform dicţionarului limbii române , inflaţia este un fenomen specific perioadelor de criză, constând într-o emisiune de hârtie monedă peste necesităţile reale ale circulaţiei băneşti .
Unii consideră inflaţia un cerc vicios în care o economie odată intrată , cu greu poate ieşi : dezechilibrul masa monetară , producţie de bunuri şi servicii ce determină creşterea preţurilor, de unde rezultă că nevoile de mijloace monetar financiare ale statului nu poate fi acoperite din veniturile bugetului , ceea ce determină creşterea impozitelor .
Impactul inflaţiei asupra României
Postdecembriste
Revenirea la economia de piaţă şi democraţie impunea la începutul anilor ’90 o serie de decizii majore cu privire la modul de organizare social , economic , instituţional , care să asigure restabilirea după cinci decenii de totalitarism , a normalităţii evoluţiei ţării .
După decembrie 1989 a existat o mare presiune pentru exporturi şi extinderea importurilor, atât de bunuri pentru consum , cât şi intermediare . Producţia era în scădere ( s- a introdus saptămâna lucrătoare de 5 zile ) , cursul de schimb supraevaluat iar rezervele valutare erau deficient administrate . În aceste condiţii s-a introdus un plan de stabilizare , susţinut de FMI , care nu a reuşit însă să oprească inflaţia .
În România inflaţia are origine monetară , dar intervine şi cauze structurale , ca acţiunea expectaţiilor inflaţioniste.
În legătură cu prima cauză trebuie remarcat că inflaţia s-a menţinut la cote ridicate indiferent de dinamica PIB- ului .
În tot acest interval emisiunea de bază monetară a BNR ( fie contrapartidă la creşterea de active nete externe , fie credit net suplimentar acordat băncilor comerciale) a fost considerabil .
Alte cauze ale inflaţiei : sindicatele care cer mărirea salariilor în conditiile în care nivelul general al preţurilor creşte ( metoda grevelor e bine cunoscută în România ) , creşterea costurilor bunurilor importate ( agenţii economici nu vor să-şi diminueze profiturile şi atunci preţurile bunurilor cresc ) , scumpirea resurselor ( condiţii în care autorităţile au tendinţa de a bloca libera formare a preţurilor ) .
Pentru măsurarea dimensiunilor inflaţiei se folosesc concomitent mai mulţi indicatori . În prezent este măsurată prin următorii indici :
- indicele general al preţurilor ;
- indicele costului pieţii ce modifică puterea de cumpărare a banilor pe piaţa internă şi pe plan internaţional ;
- evoluţia masei monetare şi a vitezei de rotaţie a banilor;
- indicii macroeconomici : PIB ,PNB, VN.
Alături de creşterea reală a PIB , rata anuală a inflaţiei constituie un indicator deosebit de important pentru măsurarea performanţelor economice ale unei ţări .
Inflaţia , ca semn al evoluţiei negative a economiei , s-a manifestat asemănător în România ca şi în celelalte ţări din Europa Centrală şi de Est după 1989 .Astfel , se poate vorbi de inflaţie în 3 faze , susţinută de creşterea exponenţială a masei monetare :
- în prima fază , dominată de liberalizarea preţurilor are loc o explozie inflaţionistă însoţită de suprasaturaţia canalelor de circulaţie monetară . Acest fenomen se datorează în principal acumulării de disproporţii între cererea şi oferta de produse ;
- în cea de-a doua fază , apar primele rezultate ale reducerii subvenţiilor bugetare însoţite de scăderea presiunii inflaţioniste ;
- în cea de-a treia fază , aplicarea consecventă a mixului de politici fiscal- monetare antiinflaţioniste , susţinută de reluarea inflaţiei sub 40% anual .
Fără îndoială că acest “ model general “ al inflaţiei nu este identic pentru toate ţările , durata fiecărei faze fiind diferită de la o ţară la alta în funcţie de modul de aplicare a reformelor economice de eficienţa acestora .Creşterea inflaţiei depinde de orientarea politicilor macroeconomice , de modul în care se utilizează deversele instrumente ale politicilor monetare şi bugetare. În cazul economiei româneşti , prima fază de instabilitate se caracterizează prin durata prelungită a inflaţiei galopante , exprimată prin 3 cifre . Procesul inflaţionist s-a manifestat încă de la sfârşitul anului 1990 când , în noiembrie a avut loc prima acţiune de liberalizare a preţurilor , punctul de inflexiune fiind atins în 1993 (256,1 %) .
Ritmul accelerat al inflaţiei a fost susţinut de incercările de corectare a distorsiunilor legate de preţurile administrate precum şi de scăderea drastică a PIB , ca urmare a rezulattelor obţinute într-o economie de trecere de la o structură hipercentralizată la una specifică celei de piaţă .
Evoluţia ratelor anuale ale inflaţiei măsurate prin preţurile de consum
şi preţurile de producţie în perioada 1991 – 1997
Perioada analizată poate fi subdivizată în două din punct de vedere al caracteristicilor inflaţiei , prin intermediul celor doi indici . În perioada 1991 – 1993 tendinţele de evoluţie ale IPC şi IPP sunt diferite , nu numai datorită sferei de cuprindere a fiecăruia , dar şi ca urmare a aplicării la momente diferite a măsurilor de liberalizare a preţurilor , nefuncţionării mecanismelor şi pârghilor din economie în mod corelat , modului diferit în care subiecţii din economie au reacţionat în procesul aplicării reformei şi adaptării la principiul adevăratei economii de piaţă . Astfel , inflaţia măsurată prin IPC are valoare maximă în 1993 în timp ce nivelul măsurat prin IPP este atins în anul 1991.
În cea de-a doua subperioadă analizată 1994 – 1997 , se remarcă similitudinea tendinţelor înregistrate de inflaţie ,măsurate prin cei 2 indicatori , respective de scădere în anii 1994 şi 1995 şi de revigorare a acesteia începând cu 1996 .
Evoluţia ratelor anuale ale inflaţiei măsurate prin
IPC şi IPP în perioada 1991 – 1997 .
1991
1992
1993
1994
1995
1996
1997
Rata anuala a inflaţiei măsurată prin IPC
170,2 %
210,4%
256,1%
136,7%
32,3%
38,8%
154,8%
Rata anuala a inflaţiei măsurată prin IPP
220,1%
184,8%
165%
140,5%
35,1%
49,9%
157%
Inflaţia şi deflatorul PIB în perioada 1990 – 1997
O altă măsură a inflaţiei luată în considerare în practica economică internaţională , o constituie deflatorul PIB .
În teoria economică de specialitate se fac numeroase referiri la posibilitatea măsurării “ în sens larg “ a inflaţiei cu ajutorul deflatorului PIB ; spre deosebire de rata inflaţiei calculată pe baza IPC , care exprimă mişcarea preţurilor şi tarifelor bunurilor şi serviciilor consumate de populaţie , rata inflaţiei determinată pe baza deflatorului PIB , are în vedere evoluţia preţurilor pentru o sferă mai largă de bunuri , inclusive a celor de capital . Dacă se are în vedere faptul că măsurarea inflaţiei tebuie să pornească de la preţurile bunurilor şi serviciilor ce constituie rezultatele integrării activităţiieconomice într-o ţară , atunci se poate aprecia ca o măsurare mai bună a inflaţie ce poate fi dată de deflatorul PIB .
Având în vedere bazele lor diferite de calcul ,se poate aprecia că atât deflatorul PIB cât şi IPC evidenţiază aceleaşi caracteristici specifice procesului inflaţionist din România : tendinţe de creştere a inflaţiei până în 1993 când atinge nivelul maxim , scaderea acestuia în anii 1994 şi 1995 pentru ca apoi , în anul 1996 ,să se constate o revigorare a fenomenului .
Evoluţia ratei anuale ale inflaţie măsurate prin
IPC şi deflatorul PIB în perioada 1990 -1997
1990
1991
1992
1993
1994
1995
1996
1997
Rata anuala a inflaţiei măsurată prin IPC
5,1%
170,2%
210,4%
256,1%
136,7%
32,3%
38,8%
154,8%
Rata anuala a inflaţiei măsurată prin deflatorul PIB
13,6%
195%
199,9%
227,3%
139%
35,5%
44,6%
146,7%
1
Corelaţia dintre ritmul de creştere a PIB
şi rata inflaţiei
După cum PIB se calculează în preţuri curente sau în preţuri comparabile , se poate vorbi de evoluţia nominală sau reală a acestui indicator .
Evoluţia nominală este redată de relaţiile :
crt
PIB 1
IPIBn = ________
crt
PIB0
RPIBn = IPIBn -1
Evoluţia reală presupune recalcularea în preţuri comparabile (ale perioadei de bază ) a PIB din perioada curentă , cu ajutorul deflatorului produsului intern brut ( D) :
crt
comp. PIB
PIB1 =_________
D
D = RI + 1
RI = rata inflaţiei calculată pe baza deflatorului
Evoluţia reală este redată de relaţiile :
comp. comp
PIB1 PIB1
IPIBr = __________ = _____________
comp. crt
PIB0 PIB0
RPIBr = IPIBr -1
Relaţia de legătură între PIB nominal , PIB real şi rata inflaţiei este :
IPIBn = IPIBr x D
sau transferată în ritmuri :
RPIBn = RPIBr + RI + RPIBt x RI
Cum ultimul produs înregistrează – în conditiile unei inflaţii reduse – o valoare nesemnificativă , în multe cazuri se utilizează relaţia :
RPIBn ≈ RPIBr + RI
În condiţiile actuale ale economiei româneşti , în această ultimă relaţie nu poate fi utilizată , produsul RPIBr x RI având o valoare suficient de mare .
Programe antiinflaţioniste
Un program ce-şi propune diminuarea inflaţiei trebuie să ţină cont si de situaţia concretă a economiei , şi de modul ei de funcţionare. Prima condiţie este în strânsă legătură cu creşterea economică . Astfel forţarea creşterii economice conduce la agravarea inflaţiei şi deteriorarea unor echilibre fragile .
În lupta împotriva inflaţiei trebuie antrenate mai multe componente de bază ale politicii economice . Programul antiinflaţie nu se poate rezuma pur si simplu la reducerea emisiunii de bani , ci trebuie să existe un pachet de măsuri în domeniile : monetar – valutar , finanţe publice , impunerea disciplinei financiare , politica veniturilor , supravegherea sistemului financiar bancar , legislaţia antimonopol şi politica concurenţei .
Se desprind următoarele condiţii :
1. Autorităţii monetare să i se respecte independenţa ;
2. Stabilirea de priorităţi pentru banca centrală;
3. Acordul cu organismele internaţionale care să suplimenteze finanţarea externă şi să reducă costurile accesului pe pieţele financiare internaţionale ;
4. Atragerea investiţiilor straine în economia românească şi deci îmbunătăţirea percepţiei faţă de aceasta;
5. Întărirea severă a supravegherii bancare.
Soluţii ca inflaţia să fie redusă până la o cifră se pot implementa prin două alternative :
1. printr-un proces condus în care se impun : rezerve valutare de 5 -6 mld.$ sau investiţii externe , însă ambele necesită credibilitate , dispariţia pierderilor înregistrate de marile societăţi comerciale de stat , eficientizarea monopolurilor din unităţile publice ;
2. printr-un proces impus : crah economic şi instituirea consiliului monetar , dar această soluţie are consecinţe nefaste asupra nivelului de trai .
Scăderea pierderilor din economie , corelată cu scăderea dinamicii arieratelor cel puţin sub rata lunară a inflaţiei şi cu indexările salariale care să nu depăşească ţinta pentru inflaţie ar avea ca rezultat reducerea succesivă a inflaţiei.
Fostul economist şef ,la Banca Mondială , JOSEPH STIGLITZ , recomandă ţărilor în tranziţie ca unul din obiectivele pe care să se sprijine dezvoltarea economică să fie scăderea dobânzilor.
Profesorul MIRCEA COSEA afirmă: “ economia românească este asemeni unui centaur pentru că o parte a rămas închistată în vechile norme , faţă de partea care s-a structurat după noile tendinţe ” .
Scăderea inflaţiei presupune oprirea alocării de resurse către sectorul de stat , lucru realizabil prin închiderea întreprinderilor producătoare de pierderi. Dar oprirea activităţii acestor întreprinderi presupune crearea de alternative pentru forţa de muncă disponibilizată , lucru imposibil de realizat fără existenţa investiţiilor .
În concluzie evolutia inflatiei în România în perioada 1991 – 2000 a fost următoarea ;
1991 - 170,2%
1992 – 210,4%
1993 – 256,1%
1994 - 136,7%
1995 – 32,3%
1996 – 38,8%
1997 -154,8%
1998 -59,1%
1999 – 45,8%
2000 – 40,7%
BIBLIOGRAFIE :
1. Elena Ionescu – “ Economie” Ed.Gimnasium - 1999;
2. I.Capanu - “Indicatori macroeconomici “ Ed. Economică – 1998;
3. Constanţa Popescu – “ Economie “ Ed. Bibliotheca – 2005;
4. Anuarul Statistic al României.
| Cele mai ok referate! www.referateok.ro |