1

EVOLUŢIA ISTORICĂ A STATISTICII ÎN ROMÂNIA

            Ţara noastră are o îndelungă şi bogată tradiţie în domeniul evidenţei şi statisticii. Documentele istorice atesta faptul că primele înregistrări de interes statistic realizate sub diferite forme pe teritoriul Daciei impuse de cerinţele de apărare ale statului datează încă din timpul domniei regilor Burebista şi Decebal şi chiar mai înainte, referindu-se la numărul locuitorilor, suprafeţe, producţia principalelor culturi, numărul animalelor domestice şi alte bunuri materiale.

            Mărturii referitoare la astfel de înregistrări au fost menţionate din secolele V-IV î.e.n cuprinse în operele lui Herodot, Strabon, Xenofon şi alţi istorici şi filozofi ai lumii antice.

            Imediat dupa ocuparea Daciei, administraţia romană a introdus sisteme mai avansate de evidenţă, s-au înfiinţat chiar servicii speciale de statistică (tabularium) fiind cunoscute acele “census provinciae” ca forme sui-generis de recensământ pentru stabilirea celor 3 capitaţii: “humanae, terrene et animalium” (oameni, terenuri şi animale).

            Acest gen de înregistrări a fost efectuată în anul 107 (la numai un an de la ocuparea Daciei) evidenţa statistică dovedindu-se, încă din antichitate un instrument absolut necesar pentru obţinerea informaţiilor din diferitele domenii de activitate în vederea fundamentării politicii statului. Aceste recensăminte (censuri) s-au efectuat la un interval de 5 ani, ulterior la 15 ani fiind culese informaţii referitoare la: denumirea proprietaţii si latifundiarului, precum şi a doi vecini apropiaţi; numărul persoanelor aflate pe teritoriul latifundiarului, defalcat pe sexe şi grupe de vârstă şi statutul social al acestora; suprafeţele însămânţate în ultimii 10 ani cu principalele culturi; terenurile ocupate cu viţa de vie şi producţia de vin; suprafaţa păsunilor şi fâneţelor naturale; numărul animalelor pe specii; resursele materiale mai ales cele aurifere etc.

            Documentele păstrate până în zilele noastre se referă la organizarea şi efectuarea Recensământului din anul 297 în timpul împăratului roman Diocleţian (284-305) căruia i-au fost aduse, în timp, o serie de îmbunătăţiri caracteristice “imperiului roman târziu”, precum şi unele completări efectuate de către împăratul Constantin cel Mare, pentru zona Bizanţului.

            La efectuarea acestor censuri au fost folosiţi sclavi şi “liberţi” (cunoscuţi sub denumirea de “servi publici”), care alcătuiau “tabularium”, având cancelarii (în diferite oraşe şi în vămi) necesare păstrării registrelor întocmite pentru cadastre, impozite, acte administrative şi alte evidenţe.

            După căderea Imperiului Roman şi începutul migraţiei popoarelor s-a renunţat la aceste censuri asigurându-se, însă, continuitatea cunoaşterii proceselor social-economice pe baza cercetărilor parţiale care au devenit, în timp, forme predominate de investigare statistică “catastifele şi catagrafiile” fiind cele mai cunoscute – ca arie de cuprindere – în special în Muntenia şi Moldova precum şi “urbariile” în Transilvania. Aceste sisteme de evidenţă au fost folosite înainte de formarea statelor feudale, menţionate în documentele vremii începând din secolele XI-XII.

            În perioada formării şi dezvoltării statelor feudale şi mai ales în cea precapitalistă, investigările statistice au dobândit noi funcţii şi dimensiuni ca urmare a intereselor domnitorilor pentru o mai bună cunoaştere a resurselor umane şi materiale, devenind tot mai diversificate şi cuprinzătoare.

            Pe măsura intensificării preocupării autorităţilor pentru extinderea sferei de activitate a acestora, cunoaşsterii cât mai reale a fenomenelor social-economice, au fost perfecţionate şi lucrările statistice atât în ceea ce priveşte organizarea şi efectuarea lor, cât şi prelucrarea datelor şi utilizarea acestora pentru informarea statului, a instituţiilor administraţiei centrale şi teritoriale.

            Evoluţie societăţii româneşti, transformările structurale care au avut loc a căror intensitate s-a accentuat începând din a doua jumătate a secolului XVIII şi mai ales în secolul XIX cuprinzând, treptat, domeniile activităţii social-economice, s-au făcut simţite şi pe planul suprastructurii şi organizării social-politice.

            În contextul acestor noi condiţii, statistica a devenit nu numai un instrument important de cunoaştere a fenomenelor social-economice şi a transformărilor care aveau loc în evoluţia şi structura acestora ci şi un mijloc tot mai important menit să contribuie la dezvoltarea lor – o statistică bine organizată şi condusă devenind indispensabilă.

            Dimitrie Cantemir (1673-1723) Domnitor al Moldovei, mare cărturar şi enciclopedist, remarcabil istoric, geograf şi orientalist, a fost primul gânditor care s-a folosit de datele statistice ale timpului în elaborarea lucrărilor sale. Evidenţiem în acest sens “Descripţio Moldaviae”, întocmită la solicitarea Academiei din Berlin în anul 1616, reprezintă prima monografie românească, cuprinzând un volum bogat de informaţii şi date statistice etnografice, el însuşi fiind un adept al statisticii descriptive.

            Cristalizarea unei gândiri strâns legată de evoluţia vieţii social-economice şi crearea unei statistici stiinţifice, înfiinţarea organelor statistice de stat pentru organizarea şi efectuarea unor lucrări de interes naţional, precum şi pentru prelucrarea datelor obţinute şi furnizarea informaţiilor necesare politicii statului, devenise o cerinţă stringentă.

            Pentru realizarea acestui obiectiv deosebit de important, au contribuit personalităţi ale gândirii economice şi statistice româneşti, încadrate organic în ansamblul şcolilor şi curentelor gândirii statistice ale ţărilor europene dezvoltate.

            Precursorii români ai gândirii economice şi statistice au avut un contact strâns cu şcolile şi personalităţile ţărilor europene, aportul lor la dezvoltarea statisticii româneşti înscriindu-se pe deplin în circuitul valorilor universale în domeniu.

Nicolae Şuţu (1798-1871), a fost primul economist si printre primii învăţaţi cu preocupări sistematice pentru ştiinţele economice, şi-a dat seama de importanţa deosebită a statisticii pentru cunoaşterea fenomenelor social-economice, şi în activitatea de guvernare a ţării. Dupa o activitate asiduă pentru studierea operelor unor statisticieni iluştri din ţările vest europene, a acumulat un bagaj însemnat de cunoştinţe în domeniul statisticii elaborând o serie de lucrări teoretice şi de analiză de o importanţă remarcabilă pentru secolul XIX: “Noţiuni statistice asupra Moldovei” (1849) apărută în limba franceză, tradusă în 1852 şi publicată cu unele adăugiri sub numele “Unele observaţii asupra statisticii României” (1867). Postum, a fost publicat “Studii statistice”, prin care autorul îşi precizează concepţia privind rolul, obiectul, şi caracteristicile principale ale statisticii aplicate. Nicolae Şuţu a încadrat statistica în categoria ştiinţelor descriptive definind statistica ca un mijloc de cunoaştere a faptelor care se raportează la “starea fizică, morală, intelectuală şi politică a societăţii într-un alt loc, comparativ cu faptele dintr-un alt timp si alt loc”.

Nicolae Bălcescu (1819-1852), deşi n-a fost un statistician, din lucrările sale rezultă că a cunoscut importanţa deosebită a statisticii şi principiile acesteia. În aproape toate lucrările sale se regăsesc elementele care se încadrează în istoria statisticii din Muntenia şi Moldova, utilizarea datelor extrase din evidenţele statistice ale secolului XIX cu precădere: catagrafii, conscripţii şi urbarii, pe baza cărora a întocmit numeroase grupări ştiinţifice şi medii care reprezintă exemple de analiză statistică aprofundată şi cu un caracter progresist accentuat.

George Bariţiu (1812-1893), ilustru om de cultura, politician, ziarist, istoric, membru al Academiei Române din 1866, statistica constituind pentru el, o metodă importantă de cunoaştere ştiinţifică şi cercetare a fenomenelor social-economice. În lucrările sale, el a înteles rolul statisticii în stabilirea caracteristicilor fenomenelor sociale analizate privind, în special, nivelurile, dinamica şi structura acestora. De remarcat este iniţiativa ce a avut-o cu privire la studierea statisticii în liceele româneşti, manifestându-şi şi în acest mod, convingerile lui cu privire la însemnătatea statisticii pentru cunoaşterea şi pregătirea profesională.

La 12 iulie 1859, domnitorul Alexandru Ioan Cuza semnează ordonanţa de înfiinţare a Oficiului Central de Statistică Administrativă, marcând actul de naştere al statisticii oficiale în România.

De acest moment îşi leagă numele doi eminenţi economişti şi statisticieni români ai veacului al XIX-lea, Dionisie Pop Marţian şi Ioan Ionescu de la Brad.

Dionisie Pop Marţian (1829-1865), a fost primul conducător (în perioada 1859-1865) al Oficiului Central de Statistică (una din primele instituţii publice create în statul unitar român, după unificarea celor doua instituţii de statistică existente în Moldova (Directoratul Statistic de la Iaşi) şi Muntenia (Oficiul de Statistică din Bucureşti). Dionisie Pop Marţian a desfăşurat permanent atât activitate practica, cât şi ştiinţifică în domeniul statisticii şi al economiei pentru influenţarea dezvoltării economiei româneşti în sensul dorit. În raportul la Congresul Internaţional de Statistică, preciza: “…statistica este singurul tărâm sigur pe care un guvern prevăzător trebuie să întemeieze raţiunea reformelor sale”.

Ion Ionescu de la Brad (1818-1891), economist, statistician, sociolog şi agronom, a condus Direcţia de Statistică din Moldova (cu sediul la Iaşi). El a ocupat un loc de frunte între gânditorii progresişti în domeniul statisticii şi al ştiinţelor sociale, desfăşurând o activitate complexă.

Încă din perioada de început, fără a dispune de resursele materiale necesare, şi cu un personal insuficient, atât numeric cât şi ca pregătire specializată, înstituţia de statistică se încumetă şi reuşeşte să ducă la bun sfârşit acţiuni de mare anvergură care îi aduc notorietate şi prestigiu internaţional. Astfel sunt realizate:

·         Recensământul populaţiei (1859-1860)

·         Recensâmântul stabilimentelor industriale (1863), prima cercetare de nivel naţional dintr-o ţară europeană

·         Apare seria “Analele statistice şi economice” (1860)

·         România se află printre participanţii cei mai activi la Congresele Internaţionale de Statistică de la Londra, Berlin, Florenţa şi Haga.

Continuând linia demersurilor din perioada de pionierat, statistica oficială este unul dintre principalii piloni ai statului român în perioada consolidării acestuia printr-un substanţial aport de informaţii statistice necesare luării unor decizii corecte pentru dezvoltarea ţării. Astfel se realizează:

·         Recensămintele Populaţiei din 1899 şi 1912

·         Se îmbogăţeşte sistemul de publicaţii prin seriile Buletinul Statistic al României (1892), Revista demografică (1892), Anuarul Statistic al României (1909)

·         Ia fiinţă învăţământul statistic universitar prin Academia de Înalte Studii Comerciale şi Industriale (1913)

Între cele două războaie mondiale, statistica oficială românească îşi impune prin marile sale personalităţi, statutul unei Şcoli de prestigiu pe plan internaţional. Sunt anii în care instituţia beneficiază de activitatea creatoare a unor prestigioase personalităţi: Dimitrie Gusti, Octav Onicescu, Grigore Moisil, Gheorghe Mihoc, Sabin Manoilă, Anton Golopenţia etc. În acest timp, s-au realizat următoarele lucrări de interesa naţional:

·         Atlasul Agricol al României (1929)

·         Recensământul General al Populaţiei României (1930)

·         Recensământul General al României (1941), în care principalul loc l-a ocupat inventarierea întreprinderilor industriale.

·         Recensământul Agricol (1941), prima lucrare sistematică de acest gen efectuată în ţara noastră

·         Extinderea anchetelor selective pentru aproape toate domeniile economiei naţionale

·         Înfiinţarea Şcolii de Statistică (1930), devenită Institutul de Statistică al Universităţii Bucureşti (1941)

De-a lungul timpului, statistica oficială, una dintre cele mai vechi oficii statistice din Europa, a cunoscut evoluţii şi reorganizări, schimbându-şi succesiv numele, fără a se abate însă de la principiile respectului faţă de adevăr şi probitatea demersurilor sale, păstrându-şi statutul de principal instrument de cunoaştere şi evaluare a realităţilor ţării, care oferă, prin informaţii şi date statistice, baza necesară autorităţilor, agenţilor economici, întregii societăţi, în elaborarea şi punerea în practică a unor programe realiste de guvernare, de dezvoltare economică şi socială.

Astăzi, mai mult ca oricând, este necesar un efort conjucat şi susţinut al tuturor celor implicaţi în promovarea rolului calitaţii statisticii ca ştiinţă, a utilitaţii şi necesităţii ei în investigarea fenomenelor social-economice. În acest context, pe lângă aşa numitele activităţi tradiţionale, legate de cercetarea şi perfecţionarea metodelor statistice, statisticianului îi revine şi responsabilitatea de a pregăti utilizatorul, astfel încât acesta să înteleagă mesajul din lucrările şi publicaţiile elaborate.