Mecanisme de realizare a protectiei

Categoria: Referat Drept

Descriere:

Scopul politicii sociale este definit la art. 136 în următorul sens: „Comunitatea ÅŸi statele membre, conÅŸtiente de drepturile sociale fundamentale precum cele enunÅ£ate în Carta socială europeană semnată la Torino la 18 octombrie 1961 ÅŸi Carta comunitară a drepturilor sociale fundamentale...

             MECANISME DE REALIZARE A PROTECTIEI

      SOCIALE A MUNCII IN CADRUL UNIUNII EUROPENE

            In sistemul actual al tratatelor comunitare, politicii sociale i se acordă un rol mai important în comparaţie cu reglementările anterioare. In chiar Preambulul său, TMs face menţiunea că statele care au decis să instituie Uniunea europeană confirmă ataşamentul lor la drepturile sociale fundamentale şi sunt hotărâte să promoveze progresul economic şi social, iar la art. 2 este indicat, ca un prim obiectiv pe care şi-1 propune Uniunea, „promovarea unui progres economic şi social şi un înalt nivel de folosire a forţei de muncă prin întărirea coeziunii economice şi sociale. În Preambulul Tratatului CE este, de asemenea, afirmată hotărârea statelor comunitare de a asigura progresul lor economic şi social prin acţiunea comună de eliminare al barierelor care divizează Europa. Misiunea Comunităţii, aşa cum se afirmă în art. 2 a1 acestui Tratat, este aceea ca, prin stabilirea unei pieţe comune şi a unei uniuni economice şi monetare şi prin punerea în practică a politicilor sau acţiunilor comune avute în vedere la art. 3 şi art. 4 între care sunt menţionate şi „promovarea unei coordonări "între politicile de folosire a forţei de nuncă din statele membre în scopul întăririi eficacităţii lor prin promovarea unei strategii coordonate pentru folosirea forţei de muncă'' [lit. i)] şi „o politică în domeniul social cuprinzând un Fond social european [art. 3 lit. j)], să se promoveze un nivel de folosire a forţei de muncă şi de protecţie socială ridicat, creşterea nivelului de trai şi calităţii vieţii, coeziunea economică şi socială".

            În aplicarea acestor texte legale, Titlul XI al Părţii a treia din Tratat detaliază toate elementele politicii sociale, dând în plus o reglementare concretă unor materii precum educaţia, formarea profesională şi tineretul, întrucât de acestea depind în largă măsură eficacitatea şi coerenţa politicii sociale.

            Scopul politicii sociale este definit la art. 136 în următorul sens: „Comunitatea şi statele membre, conştiente de drepturile sociale fundamentale precum cele enunţate în Carta socială europeană semnată la Torino la 18 octombrie 1961 şi Carta comunitară a drepturilor sociale fundamentale ale lucrătorilor din 1989, au ca obiectiv promovarea folosirii forţei de muncă, condiţii îmbunătăţite de viaţă şi de muncă, în aşa fel încât să se facă posibilă armonizarea concomitent cu susţinerea ameliorării lor, o protecţie socială corespunzătoare, dialogul social, dezvoltarea resurselor umane care să permită un înalt nivel de folosire a forţei de muncă şi să combată excluderea (alin. 1); „în acest scop Comunitatea şi statele membre pun în practică măsuri care ţin seama de formele diverse ale practicilor naţionale, în special în domeniul relaţiilor contractuale şi de necesitatea menţinerii competitivităţii economiei comunitare" (alin. 2); „ele consideră că o asemenea evoluţie nu va rezulta doar din funcţionarea pieţei comune, care va favoriza armonizarea sistemelor sociale, ci şi din dispoziţiile prezentului Tratat şi din apropierea prevederilor stabilite prin lege, regulament sau acţiune administrativă" (alin. 3).

            Se poate constata, faţă de cele astfel enunţate, că obiectivele formulate urmează a fi îndeplinite prin acţiunile convergente ale Comunităţii ca o entitate distinctă şi ale statelor membre în individualitatea lor, prin punerea în practică a unor măsuri care ţin seama de diversitatea practicilor naţionale, în special în domeniul relaţiilor contractuale şi de necesitatea asigurării competitivităţii economiei comunitare.

            Dezvoltarea politicii sociale va rezulta nu numai din funcţionarea pieţei comune care va favoriza armonizarea sistemelor sociale, ci şi din dispoziţiile Tratatului şi din apropierea prevederilor stabilite prin lege, regulament şi acţiune administrativă, ceea ce înseamnă că în lipsa unui fundament economic adecvat, constituit de o bună funcţionare a pieţei comune favorizante armonizării sistemelor sociale, şi a aplicării eficiente a ansamblului dispoziţiilor Tratatului CE şi a dispoziţiilor stabilite prin lege, regulament sau acţiune administrativă care urmează a fi apropiate, obiectivele propuse nu ar putea fi realizate în deplinătatea lor, prin raportare la obiectivul întregii acţiuni comunitare - acela de asigurare a promovării progresului sub ambele sale aspecte economic şi social care sunt puse pe plan de egalitate.

            Atunci când este în discuţie funcţionarea pielei comune ca un prim mijloc de realizare a scopului politicii sociale, se are în vedere şi funcţionarea pieţei muncii prin libera circulaţie a lucrătorilor, în acest sens trebuie să fie luate în considerare forţele libere care afectează această piaţă la nivelul condiţiilor de muncă, adică organizaţiile patronale şi ale lucrătorilor şi negocierile colective care rezultă, precum şi presiunea exercitată în ceea ce priveşte conţinutul măsurilor guvernamentale în domeniul social.

            Cel de-al doilea mijloc de realizare a obiectivelor în cauza - dispoziţiile Tratatului - are în vedere, în special prevederile relative la domeniul economic, cum ar fi cele privind asigurarea coordonării de către Consiliu a politicilor economice generale ale statelor membre (art. 202) şi alte asemenea competenţe, care trebuie să fie astfel utilizate încât să observe dispoziţiile generale ale Tratatului şi, mai ales, cele privind creşterea nivelului de trai şi a calităţii vieţii. Aşa fiind, prin dispoziţii distincte (art. 137) se statuează că, în vederea realizării obiectivelor avute în vedere la art. 136, Comunitatea va sprijini şi va completa activităţile statelor membre în următoarele domenii:

a) ameliorarea în special a mediului de muncă pentru protejarea sănătăţii şi securităţii lucrătorilor;

b) condiţiile de lucru,

c) securitatea socială şi protecţia socială a lucrătorilor;

d) protecţia lucrătorilor atunci când contractul de muncă este reziliat;

e) informarea şi consultarea lucrătorilor;

f) reprezentarea şi apărarea colectivă ale intereselor lucrătorilor şi ale patronilor, inclusiv cogestiunea, sub rezerva par. 5 din art. 137;

g) condiţiile de angajare pentru resortisanţii statelor terţe care îşi au reşedinţa în mod legal pe teritoriul comunitar;

h) integrarea persoanelor excluse de pe piaţa muncii sub rezerva art. 150; i)egalitatea între bărbaţi şi femei cu privire la şansele pe piaţa muncii şi a tratamentului la locul de muncă;

j) combaterea excluderii sociale;

k) modernizarea sistemelor de protecţie socială, sub rezerva lit. c).

În acest scop, Consiliul poate, conform par. 2 din acelaşi art. 137:

a) să adopte măsuri destinate să încurajeze cooperarea între statele membre prin intermediul iniţiativelor îndreptate spre perfecţionarea cunoştinţelor, dezvoltarea schimbului de informaţii şi de practici mai bune, promovarea modurilor de abordare inovatoare şi evaluarea experienţelor, cu excluderea oricărei armonizări a legilor şi regulamentelor statelor membre;

b) să hotărască în domeniile avute în vedere la par. l lit. a)-i), prin intermediul directivelor, cerinţe minimale aplicabile progresiv, ţinând scama de condiţiile şi de reglementari tehnice existente în fiecare dintre statele membre. Aceste directive evită impunerea unor constrângeri administrative, financiare şi juridice astfel încât să împiedice crearea şi dezvoltarea întreprinderilor mici şi mijlocii.

Consiliul statuează conform procedurii avute în vedere în art: 251 după consultarea Comitetului economic şi social şi a Comitetului regiunilor, cu excepţia domeniilor menţionate în par. l lit. c), d), f) şi g), când Consiliul statuează în unanimitate pe baza unei propuneri din partea Comisiei, după consultarea Parlamentului şi a acestor Comitete. Consiliul, statuând în unanimitate pe baza unei propuneri din partea Comisiei, după consultarea Parlamentului, poate decide să facă procedura prevăzută în art. 251 aplicabilă par. l lit. d), f) şi g).

            Prin art. 137 par. 3 se dă unui stat membru posibilitatea de a încredinţa partenerilor sociali, la cererea lor comună, implementarea directivelor adoptate potrivit celor mai sus arătate, dar în acest caz, el trebuie să se asigure, cel mai târziu la data la care o directivă trebuie să fie transpusă conform art. 249, că partenerii respectivi au introdus prin acord măsurile necesare şi să ia orice măsură care să-i permită în orice moment să fie în situaţia de a garanta rezultatele impuse prin directivă.

            Conform par. 4 din art. 137, dispoziţiile adoptate aşa cum s-a precizat mai sus nu afectează dreptul recunoscut statelor membre de a defini principiile fundamentale ale sistemului lor de securitate socială şi nu trebuie să afecteze în mod semnificativ echilibrul financiar al acestui sistem şi nici nu pot să împiedice un stat membru să menţină ori să introducă masuri mai stricte compatibile cu Tratatul, iar în virtutea par. 5, dispoziţiile art 137 nu se vor aplica retribuţiilor, dreptului de asociere, dreptului la grevă sau dreptului de a impune lock-outs.

            În acelaşi sens al înfăptuirii obiectivelor stabilite la art. 136 şi sub rezerva altor dispoziţii ale Tratatului, Comisia potrivit art. 140 CE încurajează cooperarea între statele membre şi va înlesni coordonarea acţiunii lor în toate domeniile politicii sociale conform Cap. 1 acţionând aşadar, ca un factor de apropiere a statelor membre, în special în domenii relative la:

- folosirea forţei de muncă;

- dreptul muncii şi condiţiile de muncă;

- pregătirea profesională de bază şi avansată;

- securitatea socială;

- prevenirea accidentelor şi a bolilor profesionale;

- igiena muncii;

- dreptul de asociere şi negocierile colective între patronat şi lucrători.

În acest scop, Comisia urmează să acţioneze în strânsă legătură cu statele membre, efectuând studii, emiţând avize şi organizând consultări în privinţa atât a problemelor ce survin pe plan naţional, cât şi celor de interes pentru organizaţiile internaţionale. Ea va putea în plus să formuleze recomandări în temeiul art. 211 CE.

Prin art. 138 (în formularea şi cu numerotarea anterioare TA - art. 118 A introdus prin AUE) şi art. 139 CE, importante sarcini sau competenţe revin Comisiei şi Consiliului în ceea ce priveşte promovarea consultărilor şi dialogul între partenerii sociali la nivel comunitar, reluându-se prevederi ale Acordului asupra politicii sociale.

            Cel de-al treilea mijloc - apropierea prevederilor stabilite prin lege, regulament sau acţiune administrativă - este o aplicare în materia specifică a politicii sociale a dispoziţiilor generale prevăzute la art. 94 - art. 97 din Tratat. Diferenţele între legislaţiile naţionale pot să survină mai ales în sistemele de securitate socială. Ele pot să genereze importante distorsionări ale concurenţei datorită cheltuielilor financiare în la unele sectoare. De asemenea, ele pot să fie susceptibile să afecteze direct stabilitatea sau funcţionarea pieţei comune a muncii prin avantajele sau dezavantajele pe care unele legislaţii naţionale le-ar putea produce.

            În concret, numeroasele măsuri de armonizare a legislaţiilor şi politicilor sociale au fost adoptate în diverse domenii precum regimul securităţii sociale, condiţiile de muncă şi salariate, igiena şi securitatea muncii, politica locuinţelor. Ele au luat forma unor recomandări sau rezoluţii ale Consiliului sau ale Comisiei, cum ar fi asupra săptămânii de lucru de 40 de ore şi concediul plătit de patru săptămâni (în 1975), vârstei de pensionare (în 1982), igienei, securităţii şi sănătăţii la locul de muncă (în 1987). Unele directive ale Consiliului privesc "egalizarea salariilor bărbaţilor şi ale femeilor - Nr. 75/117 din 10 februarie 1975 , sau garantarea drepturilor angajaţilor în cazul transferului de întreprinderi, de afaceri sau de părţi de afaceri -Nr. 77/187 din 14 februarie 19772, ori protecţia salariaţilor în cazul insolvabilităţii patronului - Nr. 80/987 din 20 oct. 19803, sau protecţia lucrătorilor expuşi la agenţi chimici, fizici sau biologici în timpul muncii - Nr. 80/1107 din 27 noiembrie 1980. amelioiarea. La 18 iulie 1994 a fost creată o Agenţie europeană pentru protecţia securităţii şi sănătăţii în timpul muncii prin Regulamentul Nr. 2062 din 18 iulie 1994, al Consiliului, (J. Of. L 216/1 din 20 august 1994. Un nou act comunitar-Regulamentul Consiliului Nr. 1654/2003 din 18 iunie 2003 (J. Of. L 245/38 din 29 sept. .2003) - reglementează această Agenţie, în această materie Consiliul a mai adoptat Recomandarea nr. 2003/134 din 18 febr. 2003 privind ameliorarea protecţiei sănătăţii şi securităţii în timpul muncii privindu-i pe lucrătorii nesalariaţi (independenţi).

            Prin Decizia Nr. 97/16 din 10 ian. 1997 s-a stabilit înfiinţarea unui Comitet privind piaţa muncii şi a folosirii forţei de muncă, cu scopul de a asista Consiliul la îndeplinirea responsabilităţilor sale în aceste domenii (J. Of. L 6/32 clin 10 ian. 1997), ea .fiind abrogată şi înlocuită prin Decizia Consiliului Nr. 2000/98 din 24 ianuarie 200 privind înfiinţarea Comitetului asupra folosirii forţei de muncă, în temeiul art. 130 CE (J. Of. L 29/21 din 4 fcbr. 2000), iar prin Decizia Consiliului Nr. 1999/207 din 9 martie 1999 s-a reformat Comitetul permanent privind folosirea forţei de muncă şi s-a abrogat decizia Nr. 70/523 (J. Of. L. 143/13 din 8 iunie 1999). Un comitet de înalţi responsabili privind inspecţia muncii a fost înfiinţat prin Decizia Nr. 9:5/319 din 12 iulie 1997, a Comisiei (7. Of. L 188/14 din 9 aug. 1995), iar prin Decizia Nr. 95/320 din 12 august 1995 (7. Of. L. 188/14 din 9 aug. 1995) a fost creat un comitet ştiinţific în materie de expunere profesională la agenţi chimici.

            In sfera raporturilor de muncă au fost adoptate alte două Directive. Astfel, prin Directiva Nr. 91/533 din 14 octombrie 1991 a Consiliului" a fost instituită obligaţia celui ce angajează de a-l informa pe lucrător despre condiţiile aplicabile contractului şi relaţiei de muncă. Forma pe care urmează să o ia această informaţie poate să fie constituită de un contract, scrisoare de angajare, orice alt înscris comportând informaţiile impuse - identitatea părţilor, locul de muncă, titlul, gradul, calitatea şi categoria de încadrare, caracterul sau descrierea sumară a muncii.

            Prin Directiva Parlamentului şi Consiliului Nr. 2002/14 din 11 martie 2002 s-a stabilit un cadru general pentru informarea şi consultarea angajaţilor din Uniunea europeană . Se au în vedere:

            1) informarea privind evoluţia recentă şi probabilă a întreprinderilor sau a activităţilor şi situaţiei economice ale stabilimentelor;

            2) informarea şi consultarea privind. situatia, structura şi evoluţia probabila a locurilor de muncă în cadrul întreprinderii sau stabilimentului şi în legătură cu masurile de anticipare preconizate, în special când există o ameninţare asupra utilizării fortei de muncă;

            3) informarea şi consultarea privind deciziile susceptibile să ducă la schimbări substanţiale în organizarea muncii sau în relaţiile contractuale, inclusiv cele avute în vedere de alte prevederi comunitare aşa cum sunt menţionate în art. 9 din Directivă.

statelor de la principiile generale de securitate şi de sănătate ale lucrătorilor (mai puţin în ce priveşte concediile) când durata timpului de lucru în baza caracteristicilor specifice ale activităţilor desfăşurate, nu este măsurată sau (şi) predeterminată de lucrătorii înşişi, când sunt în cauză: 1) cadre de conducere având puterp autonomă de decizie; 2) mâna de lucru familială; 3) personalul din domeniul liturgic al bisericilor şi comunităţilor religioase. Mai sunt permise derogări în cazul convenţiilor sau acordurilor între partenerii sociali, cu posibilitatea acordării unei perioade echivalente de compensaţie pentru situaţii normale, precum şi în cazuri excepţionale, când acordarea unor perioade compensatorii nu este posibilă pentru raţiuni obiective şi se acordă o protecţie specifică.

            De regulă, reglementările de armonizare, aşa cum rezultă din prevederile art. 136 au în practică temeiuri diferite. In timp ce directivele adoptate pe baza art. 94 din Tratat, se referă expres la art. 136, Regulamentele adoptate pe baza art. 308 se referă la art. 137. Nici un act obligatoriu nu a fost, însă, adoptat în privinţa dreptului de asociere şi negocierile colective între patroni şi lucrători.

Discuţii şi controverse au fost suscitate, mai ales în jurisprudenţă, în legătură cu aplicarea art. 119 care prevedea că în timpul primei etape fiecare stat membru va asigura şi ulterior va menţine aplicarea principiului că bărbaţii şi femeile trebuie să primească plată egală la muncă egală. Acest principiu a putut fi invocat înaintea tribunalelor naţionale, care au obligaţia de a asigura protecţia drepturilor pe care această prevedere le acordă persoanelor, în special în cazul acelor forme de discriminare care îşi au originea lor în prevederi legislative ori în acorduri colective de muncă, precum şi atunci când bărbaţii şi femeile primesc plată inegală pentru muncă egală care este realizată în aceeaşi întreprindere ori serviciu, indiferent că este public sau privat. Dispoziţia a avut şi are, aşadar efect direct. Dar s-a remarcat că acest efect direct al dispoziţiei nu s-a aplicat discriminărilor indirecte şi deghizate, întrucât în scopul aplicării ei, trebuie să se facă distincţie între, în primul rând, discriminarea directă şi deschisă care poate fi identificată numai cu ajutorul criteriului bazat pe muncă şi plată egală avute în vedere la art. 119 [14], în al doilea rând, discriminarea directă şi deghizată, care poate fi identificată numai prin referire la prevederi de implementare mai explicite cu character naţional sau comunitar.

Curtea de justiţie a admis că şi discriminarea deghizată se poate afla sub incidenţa art. 119. Dar în nici un caz art. 119 nu poate fi interpretat ca fiind susceptibil să includă, în plus faţă de plata egală, egalitatea condiţiilor de muncă aplicabile bărbatului şi femeii. Pentru înlăturarea altor asemenea categorii de discriminări posibile între bărbaţi si femei, Consiliul a adoptat Directiva Nr. 76/207 din 9 februarie 1976 asupra aplicării principiului tratamentului egal pentru bărbaţi şi femei în ce priveşte accesul la angajare, pregătirea şi promovarea profesională şi condiţiile de lucru. Raportându-se la această Directivă, Curtea s-a pronunţat asupra unei reglementări interne care a instituit un sistem de procentaj potrivit căruia, când este în discuţie o angajare sau promovare, femeile trebuie să fie automat luate în considerare cu prioritate în raport cu bărbaţii, la calificare egală, dacă ele sunt subreprezentate, ca în cazul sectoarelor unde ele nu reprezintă cel puţin jumătate din personal. Ea a apreciat că în această situaţie există o discriminare întemeiată pe sex - în beneficiul femeilor - şi daca directiva autorizează reglementările naţionale care au în vedere promovarea egalităţii şanselor între bărbaţi şi femei îndreptând astfel inegalităţile de fapt existente o măsură care garantează o prioritate absolută şi necondiţionată pentru femei la momentul numirii şi promovării depăşeşte limitele favorizării egalităţii şanselor.

Dispoziţiile acestei Direciive pot fi invocate contra unei autorităţi publice acţionând în calitatea sa de angajator, în scopul de a se înlătura aplicarea oricărei prevederi naţionale care nu este conformă acelor dispoziţii ale Directivei.

Ulterior a fost adoptată Directiva Nr. 79/7 din 19 decembrie 1978 care cuprinde prevederi la care se referă art. l, par. 2 din Directiva Nr. 76/207, fiind circumscrisă implementării progresive in materie socială a principiului menţionat. Directiva a fost interpretata în sensul că ea nu conferă statelor membre libertatea de a include în măsurile naţionale de implementare o prevedere tranzitorie care specificând consecinţele abrogării unei reguli ce discriminează în privinţa femeilor relativ la acordarea unui beneficiu, face acest lucru in aşa fel încât efectele acestei reguli ar continua să se producă după expirarea perioadei prevăzute de Directivă pentru conformare de către statele membre.

            Prin Decizia Nr. 82/43 a Comisiei a fost creat un comitet consultativ privind egalitate şanselor între femei şi bărbaţi, iar prin Rezoluţia din 27 martie 1995, Consiliul a avut în vedere participarea echilibrată a femeilor şi bărbaţilor din statele membre la luarea deciziilor.

            Prin Tratatul de la Nisa (art. 144 astfel cum a fost înlocuit) s-a reglementat instituirea unui Comitet al protectiei sociale care este înfiinţat de Consiliu, după consultarea Parlamentului, având caracter consultativ în scopul promovării cooperării în domeniul politicilor protecţiei sociale între statele membre şi cu Comisia. El are atribuţii de:

            1) urmărire a situaţiei sociale şi a evoluţiei politicilor de protecţie socială în statele membre şi în Comunitate;

            2) facilitare a schimburilor de informaţii, de experienţe şi de bune practici intre statele membre şi cu Comisia;

            3) sub rezerva art. 207 CE. de pregătire de rapoarte, de formulare a avizelor sau de întreprindere a altor activităţi în domeniile ce intră în competenţa sa fie la cererea Consiliului, fie din propria sa iniţiativă, în îndeplinirea mandatului său, Comitetul respectiv stabileşte contacte corespunzătoare cu partenerii sociali. Fiecare stat membru şi Comisia desemnează doi membri ai Comitetului.

            în scopul de a se ameliora posibilităţile de folosire a forţei de muncă a lucrătorilor pe piaţa internă şi de a contribui astfel la creşterea nivelului de viaţă, prin art. 146 al Tratatului, a fost instituit un Fond social european care are în vedere promovarea în interiorul Comunităţii a facilităţilor de folosire a forţei de muncă şi a mobilităţii geografice şi profesionale a lucrătorilor, precum şi facilitarea adaptării la mutaţiile industriale şi la evoluţia sistemelor de producţie, în special prin formarea şi reconversiunea profesională.

            Iniţial, obiectivele acestui Fond au fost îndeplinite ca urmare a unor contribuţii financiare dar după adoptarea Deciziei nr. 71/66 a Consiliului, înlocuită prin Decizia Nr. 83/516, modificată, contribuţiile au fost substituite cu resursele proprii ale Comunităţii. Fondul este administrat de Comisie, asistată de un Comitet condus de un membru al acesteia şi compus din reprezentanţi ai guvernelor, sindicatelor şi organizaţiilor patronale (art. 148). Consiliul, statuând potrivit procedurii prevăzute la art. 252 şi după consultarea Comitetului economic şi social şi a Comitetului regiunilor, adoptă decizii de aplicare relative la Fond.

Acest fond a fost instituit prin Regulamentele N r. 2052/88 şi 4253/88 ale Consiliului şi prin Regulamentul specific Nr. 4255/88 din 19 decembrie 1988 care a stabilit prevederi pentru punerea în aplicare a Regulamentului Nr. 2052/88 în privinţa Fondului social european. Acest din urmă regulament a fost înlocuit prin Regulamentul Nr. 1260/1999 din 21 iunie 1999 al Consiliului1, prin care s-au stabilit prevederi generale asupra fondurilor structurale şi în consecinţă, a fost adoptat un nou Regulament specific pentru Fondul social european - Nr. 1784/1999 din 12 iulie 1999 al Parlamentului şi Consiliului, abrogându-se Regulamentul Nr. 4255/88.

Prin Decizia Nr. 2000/436 din 29 iunie 2000, Consiliul a înfiinţat un Comitet consultativ de protecţie socială care are sarcina de a supraveghea dezvoltarea politicii protecţiei sociale în statele membre şi în Comunitate, de a promova schimbul de informaţii şi experţi între statele membre şi Comunitate şi, sub rezerva art. 207 CE, de a pregăti un raport anual asupra protecţiei sociale, pe care să îl prezinte Consiliului. Comitetul este compus din reprezentanţi ai statelor membre, câte doi din fiecare stat, şi din doi reprezentanţi ai Comisiei.

Ca urmare a modificărilor aduse prin TMs, a fost acordată o extensiune mai mare problemelor educaţiei, formării profesionale şi tineretului. Obiectivele Comunităţii în această privinţă sunt consacrate în primul rând dezvoltării unei educaţii de calitate, încurajându-se cooperarea dintre statele membre şi, dacă este necesar, sprijinindu-se şi completându-se acţiunea lor şi respectând pe deplin responsabilitatea statelor membre pentru conţinutul învăţământului şi pentru organizarea sistemului educativ, ca şi diversitatea culturală şi lingvistică (art. 149 par. 1). în concret, acţiunea Comunităţii are în vedere (art. 149 par. 2):

- dezvoltarea dimensiunii europene în educaţie, în special prin însuşirea şi difuzarea limbilor statelor membre;

- favorizarea mobilităţii studenţilor şi profesorilor, inclusiv încurajând recunoaşterea academică a diplomelor şi a perioadelor de studii;

- promovarea cooperării între instituţiile de învăţământ;

- dezvoltarea schimbului de informaţii şi de experienţă privind problemele comune sistemelor de educaţie ale statelor membre;

- favorizarea dezvoltării schimburilor de tineri şi de animatori socio-educativi;

- încurajarea dezvoltării educaţiei la distanţă.

În acelaşi timp,.Comunitatea şi statele membre vor favoriza cooperarea cu statele terţe şi cu organizaţiile internaţionale competente în materie de educaţie şi în special cu Consiliul Europei.

Pentru a contribui la realizarea obiectivelor înfăţişate, Consiliul nu are posibilităţi de decizie ci numai de influenţare, de încurajare, de recomandare, întrucât textul legal - art. 149 par. 4 - limitează acţiunea Consiliului prin competenţele reduse ce i le acordă. Astfel, statuând potrivit procedurii prevăzute la art. 251 şi după consultarea Comitetului economic şi social şi a Comitetului regiunilor, el va adopta acţiuni de încurajare, cu excluderea oricărei armonizări a dispoziţiilor legislative şi regulamentare ale statelor membre. Credem că raţiunea unei asemenea excluderi se află în reţinerea statelor în a abandona atributele suveranităţii lor în domeniul educaţional datorită puternicelor tradiţii naţionale în această privinţă. De asemenea, statuând cu majoritate calificată, asupra propunerii Comisiei, Consiliul va elabora recomandări.

În al doilea rând, Comunitatea, potrivit art. 150 par. l, va pune în aplicare o politică de formare profesională care sprijină şi completează acţiunile statelor membre, respectând pe deplin responsabilitatea pentru conţinutul şi organizarea formării profesionale în aplicarea acestei dispoziţii, Consiliul a adoptat Decizia Nr. 94/819 din 6 dec. 1994 prin care se stabileşte un program de acţiune pentru implementarea unei politici de formare profesională- programul „Leonardo da Vinci", în concret acţiunea comunitară urmăreşte conform art. 150 par. 2:

- facilitarea adaptării la mutaţiile industriale în special prin formarea şi reconversiunea profesională;

- ameliorarea formării profesionale iniţiale şi formarea continuă în scopul de a facilita inserţia şi reinserţia profesională pe piaţa muncii;

- facilitarea accesului la formarea profesională şi favorizarea mobilităţii formatorilor şi a persoanelor în formare, în special a tinerilor;

- stimularea cooperării în materie de formare între instituţiile de învăţământ sau de formare profesională şi întreprinderi;

- dezvoltarea schimbului de informaţii şi de experienţă privind chestiunile comune sistemelor de formare ale statelor membre.

Comunitatea şi statele membre vor favoriza cooperarea cu ţările terţe şi cu organizaţiile internaţionale în materie de formare profesională. Consiliul statuând conform procedurii prevăzute la art. 251 şi după consultarea Comitetului economic şi social şi a Comitetului regiunilor, adoptă măsuri pentru a contribui la realizarea obiectivelor înfăţişate, cu excluderea oricărei armonizări a dispoziţiilor legislative şi regulamentare ale statelor membre. In această privinţă se impune aceeaşi observaţie ca în cazul domeniului educaţiei, în legătură cu excluderea armonizării, cu menţiunea că de data aceasta, nu mai este precizat genul acţiunilor ce se întreprind sau a actelor ce se adoptă fiind totuşi eviden că natura măsurilor ce urmează să fie luate nu va putea să depăşească acele caracteristici ale unor acte precum recomandările, avizele sau 3 rezoluţiile, dat fiind obiectivul declarat formal la par. l al art. 150 în sensul că politica în materia formării profesionale sprijină şi completează numai acţiunile statelor cu respectarea opţiunilor proprii acestora privind conţinutul şi organizarea formării. Consiliul a adoptat, de exemplu, concluzii privind importanţa şi obiectivul calităţii formării profesionale (29 noiembrie 1995) sau concluzii privind eficacitatea şcolară, principiile şi strategiile privind promovarea reuşitei şcolare (24 iulie 1995), iar Comisia a adoptat Cartea albă privind educaţia şi formarea - a preda şi a învăţa, spre o societate cognitivă (29 noiembrie 1995), Cartea verde privind educaţia, formarea şi cercetarea - obstacole la mobilitatea transnaţională (2 octombrie 1996), Cartea albă „Un nou impuls pentru tineretul european" (21 noiembrie 2001), Rezoluţiile din 13 iulie 2001 privind rolul educaţiei şi formării în politicile legate de folosirea forţei de muncă, respectiv privind e-Learning.

S-a precizat în literatura juridică, o posibilă armonizare s-ar pune în discuţie numai la nivelul principiilor fundamentale ale formării profesionale, întrucât aceasta ar fi în interesul unei dezvoltări echilibrate social a pieţei muncii conform cu obiectivele economice ale Comunităţii. Noul art. 150 CE, tratează numai despre problema punerii în aplicare a unei politici de formare profesională, şi nu despre o politică comună în această privinţă, aşa cum se preciza în textul anterior TMs. (art. 128). Dar aceasta nu va putea să împiedice adoptarea în continuare, a unor principii fundamentale în materie, în direcţia aprobării unor rezoluţii sau recomandări de către Consiliu, precum Rezoluţia din 11 iulie 1983 privind politica de formare profesională, ori chiar a adoptării unor decizii, ca în cazul Deciziei Nr. 87/569 privind pregătirea populaţiei tinere pentru trecerea de la educaţie la viaţa de muncă. Nu mai puţin, sunt posibile acţiuni concrete, precum în căzul Regulamentului Nr. 1131/94 din 16 mai 1994, al Consiliului, prin care s-a înfiinţat Centrul european pentru dezvoltare şi formare profesională şi al Directivei 93/33 din 1994 (protecţia tinerilor la lucru).

            În practica jurisdicţională anterioară TMs s-a admis că, deşi politica şi organizarea educaţională nu erau incluse ca atare în domeniile pe care Tratatul le-a încredinţat instituţiilor comunitare, accesul şi participarea la cursuri de instruire şi de învăţământ nu erau fără legătură cu dreptul comunitar. A rezultat din măsurile şi programele adoptate de Consiliu în acest domeniu că politica comună de formare profesională era gradual stabilită. Ea constituia în plus, un element indispensabil al activităţilor Comunităţii ale cărei obiective au inclus libera concurenţă a lucrătorilor, mobilitatea muncii şi îmbunătăţirea standardelor de viaţă ale lucrătorilor. De unde a rezultat că în speţă, condiţiile de acces la pregătirea profesională al resortisanţilor altor ţări membre a intrat în domeniul de aplicare a Tratatului.