referat, referate , referat romana, referat istorie, referat geografie, referat fizica, referat engleza, referat chimie, referat franceza, referat biologie
 
Astronomie Istorie Marketing Matematica
Medicina Psihologie Religie Romana
Arte Plastice Spaniola Mecanica Informatica
Germana Biologie Chimie Diverse
Drept Economie Engleza Filozofie
Fizica Franceza Geografie Educatie Fizica
 

Partile de vorbire

Categoria: Referat Romana

Descriere:

SUBSTANTIVUL
Partea de vorbire flexibila, care denumeste fiinte, lucruri, fenomene ale naturii, actiuni, stari etc.
1. Felul substantivelor

Varianta Printabila 


1 SUBSTANTIVUL
        Partea de vorbire flexibila, care denumeste fiinte, lucruri, fenomene ale naturii, actiuni, stari etc.
                    
1. Felul substantivelor
Dupa înteles (natura denumirii):    -compuse (masa, scolar, prieten)
                    -proprii (Maria, Venus, Arad)
Dupa alcatuire (forma):        -simple (casa, Iasi, om)
                    -compuse (prin contopire: untdelemn)    
                            (prin alaturare: zi-lumina)
Atentie!     1.Substantivele simple pot fi primare (carte, perna etc.)sau derivate cu sufixe (bunatate, geamgiu, îndoiala etc.)
        2.Substantivele compuse sunt formate din doua sau mai multe cuvinte cu sens unitar
        3.Se scriu cu cratima substantivele compuse dintr-un substantiv în N si unul în G (floarea-soarelui) din doua substantive legate prin prepozitie (cal-de-mare), dintr-un substantiv si un adjectiv (argint-viu), dintr-un substantiv si un verb (gura-casca)
        4.Se scriu într-un cuvânt substantivele compuse în care componentele nu-si mai pastreaza individualitatea morfologica (bunavointa) G-D (bunavointei, nu bunei vointe)
    5.Substantivele proprii de scriu cu majuscula, indiferent de locul pe care îl ocupa în propozitie sau fraza.

2.Genul substantivelor
         În limba  româna substantivul are trei genuri: masculin, feminin, neutru
Genul masculin pentru fiinte de sex barbatesc sau lucruri care, prin obisnuinta sunt socotite masculine(om, cal, pom)
Genul feminin pentru fiinte de sex femeiesc sau lucruri considerate, prin traditie, feminine (pisica, floare, carte)
Genul neutru, în general, nume de lucruri (cer, stilou, nume)

Substantive epicene- acele nume de animale, pasari sau insecte care au o singura forma pentru masculin si feminin (gândac, tântar, fluture, elefant etc.)
Substantive mobile- nume de fiinte care au o forma pentru masculin (copil, profesor) si alta pentru feminin (copila, profesoara)
Motiunea- procesul cu ajutorul caruia se formeaza substantivele feminine din cele masculine si/sau invers (elev/eleva, rata/ratoi etc.). Cele mai frecvente sufixe motionale sunt: feminine (-a, -ita, -easca, -ca, -oaica, -toare), masculine (-oi,
-an)

3. Numarul substantivelor
Substantivele din limba româna prezinta forme de singular (elev, scoala) si de plural (elevi, scoli)
           Masculin                       Feminin                      Neutru
        Singular        Plural          Singular           Plural                    Singular                          Plural
    /pom            i/pomi        a/clasa        e/clase               /parc                -uri/parcuri
   u, u/codru, leu          i, i codri,lei        a/banca            i/banci               /orase                e/orase
   e/munte            i/munti        e/parte        i/parti              u, u/lucru, tablou               -uri/lucruri, tablouri
   a/tata                i/tati        /manta    le/mantale          u, u/cadru, curcubeu           e/cadre, curcubeie
                    a/marfa        -uri/marfuri          u/studiu                i/studii    
                    e/vreme        -uri/vremuri         
- desinenta zero
•    Alternante vocalice la radicalul substantivului în trecerea de la singular la plural: a/a (rana/rani) a/e (masa/mese) a/e (bat/bete) â/i (cuvânt/cuvinte) o/oa ( covor/covoare) oa/o (comoara/comori)
•    Alternante consonantice: d/z (lada/lazi) t/t (baiat,baieti) s/s (urs/ursi) g/ (dunga/dungi) c/c (fiica/fiice) l/ (cal/cai) str/str ( astru/astri)
•    Substantive defective de numar:
    -cu forme numai la singular (nume de materii,însusiri,stari sau ape,munti,persoane,locuri) comune (grâu,var) si proprii (Siret Traian)
    -cu aceeasi forma si la sigular si la plural (pui, tei, unchi, invatatoare, nume)
    -cu forme numai la plural (unele nume de materii, nume de locuri, munti) comune (icre, câlti) proprii (Iasi, Balcani)
•    Substantive cu forme multiple de singular (oapete/oaspe; pântece/pântec) sau de plural cu acelasi înteles (boli/boale; coli/coale) cu înteles diferit (coarne/corni/cornuri)
•    Substantive colective (a caror forma de singular are înteles de plural):
    -substantive simple(primare): hoarda, herghelie, stol, turma, trib etc.
    -substantive derivate: alunis, frunzis, taranime, stejaris etc.
Atentie! Forma de plural a unor nume de materie (alamuri, dulceturi, matasuri etc) defective, în mod normal, de acest numar, are sensul; unui plural colectiv, indicând soiuri, sortimente sau bucati din materia respectiva
                    Declinarea substantivului
                        Declinarea substantivelor nearticulate sau articulate nehotarât
      



           Declinarea substantivelor articulate hotarât
                     
                    Declinarea substantivelor proprii (nume de persoane)
         
                Declinarea substantivelor proprii nume geografice compuse
a)doua substantive în acelasi caz: N-Ac Târgu-Jiu; G-D Târgu-Jiului
b)doua substantive, al doilea în genitiv: N-Ac Vatra Dornei; G-D  Vetrei Dornei
c)doua propozitii legate prin prepozitie: N-Ac Curtea de Arges; G-D Curtii de Arges
d)un substantiv si un adjectiv: N-Ac Valea Lunga;G-D Vaii Lungi

                4.Cazurile substantivului
Nominativ (cine? ce?)
    -subiect:Lui i se cuvine aceasta cinste.
    -nume predicativ (întotdeauna în relatie cu un verb copulativ):Radu este un copil bun.
    -apozitie(atribut apozitional):Râul Mures a iesit din matca.
Obs.Exemplele se pot construi usor daca se folosesc adverbele : adica, anume, chiar, tocmai.
Mihai [adica] nepotul meu a împlinit un an.
Acuzativ
    -atribut substantival prepozitional (care? ce fel de?) Apa de la munte este rece (care apa?)
Obs.Nu face greseala sa pui întrebarea: de unde?
          -nume predicativ(urmeaza dupa un verb copulativ,iar substantivul e însotit de prepozitie)Florile sunt pentru mama
    -complement direct (pe cine? ce?) Îl întreb pe Mihai..
    -complement indirect (prepozitii+ cine? ce?)Vorbim despre cazuri.
    -complement de agent (de cine? de catre cine?)Întrebarea a fost pusa de Alina.
Obs.Urmeaza dupa un verb la diateza pasiva sau dupa un participiu
    -complement circumstantial de loc (unde? cu sau fara prepozitii,încotro?)Vine de la padure.
    -complement circumstantial de timp(când? cu sau fara prepozitii,cât timp?)A lipsit de acasa o saptamâna.
    -complement circumstantial de mod(cum? cât?)Copii vin în grupuri.Alearga ca vântul.(complement circumstantial comparativ)
    -complement circumstantial de cauza:Codrul clocoti de zgomot
    -complement circumstantial de scop:A plecat în oras pentru cumparaturi.
Genitiv
    -atribut substantival genitival(al,a,ai,ale cui?)Interventia colegei a fost salutara.
    -nume predicativ(urmeaza dupa un verb copulativ si este însotit de articol genitival:al,a,ai,ale)Pamântul este al taranilor.
Obs.Substantivele în genitiv pot îndeplini si alte functii sintactice saca sunt precedate de prepozitii sau locuri prepozitionale, forma articulata: asupra,contra,împotriva,înapoia,deasupra, dedesubtul,în susul, în josul,în fundul,din cauza etc.
    -complement indirect:Toti s-au ridicat contra propunerii lui.
    -complement circumstantial de loc:Vizitatorii se uitau în fundul pesterii
    -complement circumstantial de timp:A ajuns la gara înaintea sosirii trenului
    -complement circumstantial de cauza:A întârziat din cauza vremii.
    -atribut substantial prepozitional:Gradina din fata casei era inundata de verdeata
Dativ
    -complement indirect (cui?)Padurii îi lipseste cântecul pasarilor.
Obs.Substantivele în dativ pot îndeplini si alte functii sintactice,daca sunt precedate de prepozitiile:gratie,datorita,multumita,potrivit, conform,contrar,aidoma,asemenea
-complement circumstantial de loc(dativ locativ):Stai locului copile!
-complement circumstantial de mod:A raspuns conform asteptarilor noastre
    -nume predicativ:El este aidoma fratelui tau.
    -atribut substantival prepozitional(care?)Interventia conform planului a condus la reusita
    -atribut substantival (cui?)Preot desteptarii noastre/ Oferirea de premii olimpicilor a fost televizata (de obicei dupa infinitivul lung)
-complement indirect cu prepozitie:Am reusit datorita Ioanei
-complement circumstantial de cauza:A întârziat datorita ploii

Vocativ
    -nu are functie sintactica; se desparte prin virgula de restul cuvintelor, indiferent de locul pe care-l ocupa în propozitie: Ioana,vino afara!
                    Verbul
Partea de vorbire flexibila în raport cu modul, timpul, persoana si numarul, care exprima actiuni, stari sau
calitati privite ca procese în derulare

                    1.Clasificarile verbului
a)dupa rolul sintactic si morfologic:
    -predicative: îndeplinesc singure, la un mod personal, functia de predicat verbal (a citi, a merge, a vedea etc)
    -copulative: leaga numele predicativ de subiect si îndeplinesc la un mod personal, împreuna cu numele predicativ, rolul de predicat nominal (a fi, a deveni, a se face)
    -auxiliare: ajuta la formarea modurilor si timpurilor compuse, precum si a diatezei pasive (a fi, a vrea, a avea)
b)dupa posibilitatea de a avea complement direct:
    -tranzitive: care pot avea complement direct (a face, a iubi etc)
    -intranzitive: care nu pot avea complement direct (a alerga, a fi, a merge etc.)
c)dupa referirea la persoana:
    -personale: au forma pentru toate persoanele (a cauta, a citi etc.)
    -impersonale: nu au subiect si, deobicei, au numai forma de persoana a III-a(a ploua, a ninge, a se zice etc.)
    -unipersonale: de folosesc numai la persoana a III-a (a latra, a macai, a oua etc.) a trebui este unipersonal ca forma si impersonal prin continut.

                    2.Locutiunile verbale
Grupuri de cuvinte, care contin în mod obligatoriu un verb, cu sens unitar si cu trasaturi morfologice si sintactice
specifice verbului
Structura locutiunilor verbale:
    -verb+prepozitie+substantiv:a avea de gând
    -verb+interjectie:a face tusti
    -verb+substantiv:paziti-va gura(pronume între verb si substantiv)
    -verb+......etc.:a o lua la sanatoasa, a-si aduce aminte
•    cele mai frecvente verbe întâlnite în locutiunile verbale:a face, a da, a lua, a avea, a pune, a trage, a baga
Atentie! O locutiune verbala se recunoaste daca:
    -se poate substitui printr-un singur cuvânt (a o lua la fuga=a fugi)
    -întelesul unitar este altul decât sensul fiecareia dintre componente;
    -exista un cuvânt care, luat izolat, nu are înteles clar (a-si aduce aminte;aminte=?)

                    3.Diateza verbului
Categorie gramaticala specifica verbului care exprima raportul dintre subiect, verb si obiect: diatezele activa, pasiva si reflexiva

Diateza activa: arata ca subiectul face actiunea exprimata de verb, fara a suferi consecintele acesteia; se formeaza din tema verbului de conjugat la care se adauga terminatiile modurilor si timpurilor respective;
Diateza pasiva: arata ca subiectul sufera actiunea facuta de complementul de agent (exprimat sau subînteles) ; se formeaza din participiul verbului de conjugat precedat de diateza activa a verbului auxiliar a fi; diateza pasiva au doar verbele care la diateza activa sunt tranzitive;
Diateza reflexiva: arata ca subiectul face actiunea si tot el o sufera; se formeaza din diateza activa a verbului de conjugat precedat de pronumele reflexiv în dativ sau acuzativ cu rol de marca morfologica.

                    4.Modurile verbului
Categoria gramaticala verbala care indica forma pe care o ia verbul pentru a arata felul cum considera vorbitorul actiunea

Modurile:-personal: daca are forme distincte pentru exprimarea persoanei;
        -nepersonal: daca prezinta actiunea fara referire la persoana care o savârseste;
        -predicativ: daca verbul poate îndeplini functia de predicat;
        -nepredicativ: daca verbul nu poate îndeplini functia de predicat;

Moduri personale, predicative:
    -indicativ: exprima o actiune prezentata de vorbitor ca reala,sigura (eu lucrez, tac, culeg, fug);
    -conjunctiv: exprima o actiune realizabila, posibila în prezent,ireala în trecut (eu sa lucrez, sa tac, sa culeg, sa fug; eu sa fi lucrat, sa fi tacut, sa fi cules, sa fi fugit);
    -conditional-optativ: exprima o actiune realizabila în functie de o conditie (eu as lucra, as tacea, as culege, as fugi);
    -imperativ: exprima un ordin, un îndemn, un sfat, o rugaminte (lucreaza! taci! culege! fugi!);

Modurile nepersonale, nepredicative:
    -infinitiv: exprima actiunea în mod general, denumeste numele actiunii (a citi, a lucra etc.);
    -gerunziu: exprima o actiune în desfasurare, fara referire precisa la momentul vorbirii (citind, lucrând etc.);
    -participiu: denumeste sub forma de adjectiv actiunea suferita de un obiect(citit, vazut, citit etc.);
    -supin: forma verbala omonima cu participiul, având în plus prepozitiile de, la, pentru si sinonima cu infinitivul (de mâncat, pentru citit, la cules etc.);

                    5.Timpurile verbale
Categorie gramaticala verbala care exprima momentul sau durata savârsirii actiunii

Timpurile indicativului
    -prezent: actiune simultana cu momentul vorbirii (lucrez, tac, culeg, fug);
    -imperfect: actiune trecuta, nedeterminata în momentul la care se refera vorbirea (lucram, taceam,  culegeam, fugeam);
    -perfecul simplu: actiune trecuta, încheiata în trecut (lucrai, tacui, culesei ,fugii);
    -perfectul compus: actiune trecuta, terminata, fara a preciza momentul încheierii  fata de prezent (am lucrat, am tacut, am cules, am fugit);
    -mai mult ca perfectul: actiune trecuta, încheiata înaintea altei actiuni trecute (lucrasem, tacusem, culesesem, fugisem);
    -viitorul: actiune ce se petrece dupa momentul vorbirii (voi lucra, voi tacea, voi culege, voi fugi);
    -viitorul anterior: actiune care se va petrece în viitor si se va încheia înaintea unei alte actiuni viitoare (voi fi lucrat, voi fi tacut, voi fi cules, voi fi fugit);
Timpurile conjunctivului
    -prezent: sa lucrez, sa tac, sa culeg, sa fug;
    -perfect: sa fi lucrat, sa fi tacut, sa fi cules, sa fi fugit;
Timpurile conditional -optativului
    -prezent: as lucra, as tacea, as culege, as fugi;
    -perfect: as fi lucrat, as fi tacut, as fi cules, as fi fugit;
Nu uita! Imperativul, desi este mod predicativ, nu are forme decât pentru prezent.
Atentie! Dintre modurile nepredicative doar infinitivul are forme distincte pentru timp, prezent si perfect,  celelalte moduri neavând forme pentru mai multe timpuri.
    
                    6.Conjugarea verbului
Flexiunea verbului dupa diateza, mod, timp, timp, persoana si numar se numeste conjugare

Nu uita! Dupa terminatia infinitivului (forma de dictionar a verbelor) verbele se clasifica în patru conjugari:
Conjugarea I: verbe terminate în -a (a lucra, a cânta, a visa etc.)
Conjugarea II: verbe terminate în -ea (a placea, a vedea etc.)
Conjugarea III: verbe terminate în -e (a bate, a merge, a spune etc.)
Conjugarea IV: verbe terminate în -i sau -î (a fugi, a dori, a coborî, a hotarî etc.)
Nu uita! Conjugarea verbelor regulate la diateza reflexiva este aproape identica cu cea de la diateza activa. Paradigmele verbale sunt aceleasi, adaugându-se în fata verbului pronumele reflexiv în dativ si acuzativ cu exceptia imperativului si gerunziului,când pronumele sta dupa verb. Diateza reflexiva este defectiva de participiu si supin.

 









pronumele
parte de vorbire flexibila care tine locul unui substantiv

Feluri: personal, de politete, reflexiv, de întarire, posesiv, demonstrativ, nehotarât, interogativ, relativ si  negativ
Observatii:
    1.Pronumele personal, de politete si reflexiv nu devin niciodata adjective
    2.Pronumele de întarire, posesiv, demonstrativ, nehotarât, interogativ, relativ si  negativ pot fi adjective
    3.Pronumele personal, de politete, reflexiv, de întarire si  posesivau forme dupa persoana


                    1.PRONUMELE PERSONAL

Observatii:
    1.Forme neaccentuate se întâlnesc doar în cazurile Ac. si D.
    2.Vocativ are numai persoana a II-a: tu! voi!
    3.Genitiv-numai persoana aIII-a: lui, ei, lor.
    4.Persoanele I si aII-a nu au forme dupa gen : eu, tu, noi, voi
    5.Pronumele dânsa, dânsul, dânsii, dânsele sunt pronume personale, nu de politete
Functii sintactice
    -subiect:                   N: Tu ajungi primul.
    -nume predicativ în:            N: Fratele meu este el.
                    Ac: Întrebarea este pentru tine.
                        G: Cartea este a lui.
    -atribut pronominal în:        N(apozitie): Invitatul,adica el, sa pofteasca în casa.
                        G: Sfatul lui doveseste întelepciune.
                             Cartea din fata lui este a mea.
                        D: Copilu-i statea linistit (dativ posesiv)
    -complement direct în:        Ac: Te întreb si pe tine despre acest lucru.
    -complement indirect în:        Ac: A vorbit cu mine.
                        D: Lui i-am dat o carte.
                        G: (cu prepozitie) Napasta a cazut asupra ei.
    -complement circumstantial de loc în:Ac: Merge la voi.
                        G: (cu prep. sau loc prep.) S-a asezat în fata lui.(ei, lor)
                        D: (însotit de prep. sau loc. prep. cu forma nearticulata):În fata-mi se
asezase o persoana importanta.
    -complement circumstantial de mod în:Ac: A raspuns ca tine.
    -complement circumstantial de cauza: G: N-a venit din pricina lui.
Situatii în care pronumele personal nu are functii sintactice:
    -în V (tu! voi!)
    -dativul etic: Vor sa mi-l omoare
    -când are valoare neutra:     A luat-o la fuga
                    Da-i înainte fara grija!

2.PRONUMELE DE POLITETE

-are numai forme pentru persoanele aII-a si aIII-a

pers. aII-a:     N-Ac: dumneata, dumneavoastra
        G-D: dumitale
pers. aIII-a:    N-Ac-G-D: dumnealui, dumneaei, dumnealor
Observatii:
    -alte pronume de politete: Domnia ta (sa, lui, voastra), Maria ta(sa, lui, voastra),Înaltimea ta (sa, lui, voastra)
        Excelenta ta (sa, lui, voastra).-folosite mai rar în vorbirea contemporana
    -forme afective : mata, mataluta, matalica, talica, matale
    -functii sintactice: aceleasi cu ale pronumelui personal( exceptii atr. pron. în D. si compl. circum. de loc în D)

3.pronumele reflexiv

Observatii:     -are forme proprii numai pentru pers. aIII-a, cazurile D si Ac
            D: sie, siesi/îsi, si
        Ac: (pe) sine/ se
        -pentru persoana I si aII-a împrumuta formele de la pronumele personale:
            D: îmi, îti-, ne, va (îmi amintesc…)
            Ac: ma, te-, ne-, va (ma gândesc…)
        -formele de mai sus devin reflexive numai daca au aceeasi persoana cu verbul:
            te gândesti            ma framânt
        pers    II     II             pers    I          I
Functii sintactice:
    -complement direct:         Ac: Te privesti în oglinda.
    -complement indirect:        D: Îti cumperi o carte.
                    Ac: Rar vorbea despre sine
    -atribut pronominal:        Ac: Lauda de sine ……
                    D: (dativ posesiv) Si-a certat copiii (copiii-si)
                                 Mi-am aranjat cartile (cartile)
Observatii: Când nu are functie sintactica, pronumele reflexiv se analizeaza împreuna cu verbul, fiind marca diatezei reflexive
          Forma accentuata de Ac., însotita de art. hot. se substantivizeaza (Si-a soptit în sinea lui)

                4.PRONUMELE SI ADJECTIVUL DE ÎNTARIRE
Forme:
    -masculin, singular:     (eu) însumi    fiu (m.sg)-vocala u- însumi (m.sg.)
                (tu) însuti
                (el) însusi
    -feminin, singular:    (eu) însami    fiica (f.sg.)-vocala a-însami (f.sg.)
                (tu) însati
                (ea) însasi
    -masculin, plural:     (noi) însine    fii (m.pl)-vocala i-însisi (m.pl.)
                (voi) însiva
                (ei) însisi
    -feminin, plural:     (noi) însene    fiice (f.pl)-vocala e-însene (f.pl.)
                (voi) înseva
                (ele) însesi, însele
Observatii:
    1.Se greseste mai ales la folosirea vocalelor u,a,i,e aflate în fata formelor: -mi, -ti, -si, -ne, -va, -le
    2.Pronumele de întarire se foloseste rar în limba actuala. De cele mai multe ori, ele însotesc un pronume sau un substantiv devenind adjective de întarire, de aceea functia sintactica este de atribut adjectival.
    3.Atentie la acord:     Dan, Maria si Elena, ei însisi… (masculinul are prioritate)
                Eu, tu si el noi însine…(persoana I are prioritate asupra celorlalte, iar persoana aII-a
asupra persoanei aIII-a)
    4.Însusi poate fi înlocuit de adverbul chiar sau de alte sinonime (singur, propriu,personal,în persoana)

    5.PRONUMELE SI ADJECTIVUL NEGATIV
Forme:
N-Ac: nimeni, nimenea    N-Ac:nici unul,nici una, nici unii, nici unele
G-D: nimanui            G-D:nici unuia, nici uneia, nici unora
        nimic, nimica
-Ca adjective se întâlnesc formele: nici o, nici un, nici unui, nici unei, nici unor.
-Aceleasi functii sintactice ca si celelalte pronume
Observatii:
    1. Aceste pronume trebuie folosite în propozitii negative.
    2.În exemplul:N-a stiut nici unul, nici altul- cuvântul subliniat este conjunctie, deci nu intra în alcatuirea unui pronume negativ.
        

            6.PRONUMELE SI ADJECTIVUL POSESIV

-Are forme dupa persoana si dupa numarul obiectelor posedate:
    ex.    al meu, al tau, al sau            a mea, a ta, a sa
        ai nostri, ai vostri            ale noastre, ale voastre
    Formele se obtin cu ajutorul atricolului posesiv genitival: al, a, ai, ale

Observatie: Pronumele lui, ei, lor  sunt personale, nu posesive
Functii sintactice:
    -subiect:         N: Ai mei au ajuns acasa.
    -nume predicativ:    N: Caietul acesta este al meu.
                Ac: Florile sunt pentru ai mei.
    -atribut pronominal    Ac: Rar am vazut o privire ca a ta.
                G: Sfatul alor mei mi-a fost de folos.
    -complement direct:     Ac: I-am vazut pe ai vostri.
    -complement indirect:Ac: Se gândea la ai sai.
                D: Le povestesc alor mei.
                G: Toti s-au ridicat împotriva alor tai.
    -complement de agent:Ac: A fost chemat de ai sai.
    -compl. circum. de loc:Ac: Vin de la ai mei.    
    -atribut adjectival:    N: Cartea ta este aici.
                Ac: Locuieste pe strada mea.
                D: Caietului tau îi lipseste o foaie.
                G: Dorinta mamei mele e sfânta
                V: o, copilul meu, fii mereu întelept!

Observatie:Pentru a afla cazul adjectivului posesiv nu se pun întrebarile al,a,ai,ale cui? ci  se stabileste cazul substantivului cu care s-a acordat adjectivul, care preia genul, numarul si cazul substantivului determinat.

            7.PRONUMELE SI ADJECTIVUL DEMONSTRATIV

Forme:
    -de apropiere: acesta,aceasta,acestia,acestea,asta,asta,aista,aiasta, etc.
    -de diferentiere: celalalt, cealalta, ceilalti,celelalte,etc.
    -de departare: acela, aceea (f.sg.),aceia (m.pl.) acelea, aia, ala, etc.
    -de identitate: acelasi, aceeasi, aceiasi, aceleasi
Functii sintactice: acelesi ca si la celelalte pronume, iar ca adjectiv una singura: atribut adjectival
Observatii:    1.“Acela” are si o forma mai redusa “cel”, care poate aparea numai în prezenta unui determinant obligatoriu (cel de acolo, cei prezenti)
        2.Alte forme populare:asta,ista,aista,cesta,ala,alalalt,aia,isalalt.
        3.Formele de feminin aceasta, asta,aceea intra si în componenta locutiunilor adverbiale (pentru asta, pe langa asta, cu toate acestea)

                8.pronumele Si adjectivul nehotArÂt

Forme:
    a)simple: unul, una, unii, unele           altul, alta, altii, altele
           atât, atâta, atâtia, atâtea           tot, toata, toti,toate
            mult, putin, cutare
    b)compuse (elemente de compunere: -va, -ori, -fie, -oare, -orisi, -vre, etc.)cineva, careva, ceva, câtva, fiecine, oarecine, orisicine, altcineva, vreunul, etc.
Observatii:
1.Pronumele nehotarâte în componenta carora intra cuvântul “cine” nu devin niciodata adjective.
2.Urmatoarele pronume nehotarâte îsi modifica forma atunci când devin adjective:
    unul-un    una-o        altul-alt    alta-alta    vreunul-vreun        vreuna-vreo
3.Functii sintactice ale pronumelor nehotarâte:subiect,nume predicativ,atribut,complement, iar a adjectivelor nehotarâte: atribut adjectival.
            9.PRONUMELE SI ADJECTIVUL INTEROGATIV
               tine locul unui cuvânt asteptat ca raspuns la întrebare

Forme:    
N:cine?            N-Ac: care?        N-Ac: ce?             N-Ac:cât?câta?câti? câte?
Ac:(pe) cine?            G-D:caruia?         G-D:nu are forme        G-D: câtor?
D:cui?                              careia?
G: (al,a,ai,ale) cui?                        carora?

Functii sintactice:
    -subiect:         N:Cine vine? (Andrei vine.)
    -nume predicativ    N:Care este sora ta? (Sora mea este aceasta.)
                Ac:Pentru cine sunt cartile? (Cartile sunt pentru Dan.)
                G:Ai cui sunt acesti copii? (Acesti copii sunt ai vecinei.)
    -atribut pronominal:     G:Ai cui bani lipseau? (Lipseau banii Mariei.)
    -complement direct:    Ac:Pe cine ai chemat? (Am chemat-o pe sora ta.)
-complement indirect:Ac:Despre cine vorbeai? (Vorbeam despre bunica.)
            D: Cui i-ai povestit?(Ioanei i-am povestit.)
-compl.de agent:    Ac:De cine ai fost ajutata?(Am fost ajutata de colegi.)
-compl. circum. de loc:Ac:La cine ai fost? (Am fost la vecini)
Observatii:
    1.Pronumele interogativ cine? nu devine adjectiv.
    2.Toate adjectivele interogative au aceeasi functie sintactica de atribut adjectival.
        N:Care carte -ti lipseste?
        Ac:Despre ce întâmplare povestesti?
        D:Carui copil i te adresezi?
        G:Raspunsul carui coleg ti-a placut?
    3.Pronumele interogativ CE este invariabil
    4. Pronumle au functia sintactica,cazul, numarul si genul de la substantivul pe care îl înlocuieste

                10.PRONUMELE SI ADJECTIVUL RELATIV

Forme:
    a)simple:     N:cine            N-Ac: care?        N-Ac: ce?        N-Ac:cât?câta?câti? câte?
Ac:(pe) cine        G-D:caruia?         G-D:nu are forme    G-D: câtor?
D:cui                     careia?
G: (al,a,ai,ale) cui               carora?
    b)compuse        m.sg.        f.sg.        m.pl.        f.pl.
        N-Ac:        cel ce        ceea ce    cei ce        cele ce
        D-G:        celui ce    celei ce        celor ce
Functii sintactice:aceleasi cu ale pronumelui interogativ, doar ca exemplele trebuiesc introduse în fraze, în asa fel, încât pronumele sa devina relativ (el leaga o propozitie secundara de regenta ei). Functia poate fi aflata prin inlocuirea substantivelor pe care le substituie
Ex:    -subiect:        Stiu / cine vine.
    -nume predicativ:    Am aflat/ care este sora mea.
    -atribut pronominal:    Ma intereseaza/ ai cui bani lipseau.
Obs.    1.In anumite situatii pronumele relative pot deveni echivalente ca sens cu pronumele nehotarâte (S-a dus care pe unde a apucat)
2.Pronumele relative pot intra în componenta unor locutiuni, expresii pronominale si adverbiale (care mai de care, care pe care, cine stie, cine stie când, din ce în ce, câte si mai câte)

    





                Articolul
    Partea de vorbire flexibila care însoteste un substantiv, aratând în ce masura acesta e cunoscut vorbitorului

1.Clasificarea articolului

a)dupa înteles:-articol hotarât (propriu-zis)-arata ca obiectul denumit de substantiv este cunoscut vorbitorului
sau considerat ca atare
-articol nehotarât -prezinta obiectul denumit de substantiv ca nefiind bine cunoscut vorbitorului
-articol posesiv (genitival) -leaga substantivul care denumeste posesorul de obiectul posedat
-articol demonstrativ(adjectival) -leaga un substantiv de substantivul regent
    b)dupa pozitie:-articol enclitic-se lipeste la sfârsitul cuvântului (omul ,cartea)
            -articol proclitic-se afla în fata substantivului determinat (un caiet, niste carti)

Atentie!    1.Articolul luat separat (fara cuvântul care îl însoteste)nu are sens.
        2.Articolul poate însoti -un substantiv (poezia, un om, lui Mihai)
                      -un adjectiv(silitorul elev,floarea cea frumoasa)
                      -un numeral (al doilea, a treia)
                        3.Articolul se analizeaza împreuna cu partea de vorbire pe care o însoteste (singur nu are functie sintactica)
        4.Articolul are forme omonime cu alte parti de vorbire, dar poate fi depistat cu usurinta comparând opozitiile de numar (un caiet/niste caiete, un caiet/doua caiete; (articol-numeral))
        
2.Articolul hotarât
Se ataseaza substantivului, direct sau cu ajutorul unei vocale de legatura, aratând ca obiectul denumit de acesta este cunoscut vorbitorului

Forme flexionare:
CazulMasculinFemininNeutru   Singular                           Plural   Singular                           Plural   Singular                           PluralN-Ac-l, -le, -a                                -i-a                                          -le-l, -le                                    -leG-Dlui,-lui,-e(i)                           -lor-i                                           -lor-lui                                       -lorV-le                                         -lor      -                                      -lor-le                                         -lor
CazulMasculinFemininNeutru   Singular                           Plural   Singular                           Plural   Singular                           PluralN-Acelevul                                  eleviieleva                                   elevelescaunul                              scauneleG-Delevului                              elevilorelevei                                  elevelorscaunului                         scaunelorVelvule!                               elevilor!elevo!                                 elevelor!scaunule!                       scaunelor!
Atentie!    1.Articolul hotarât apare ca element constructiv în structura unor pronume-dânsul, dânsa, în aceste cazuri nefiind analizabil
        2.Prin articulare, unele adverbe si locutiuni adverbiale se transforma în prepozitii si locutiuni prepozitionale (înaintea, înapoia, în fata)
        3.Substantivele feminine nume proprii de origine autohtona, terminate în vocalal “A” se articuleaza hotarât enclitic(cartea Mariei, Ioanei) iar cele de origine straina se articuleaza hotarât proclitic (cartea lui Jeni, lui Carmen)
        4.Substantivele articulate hotarât care denumesc momentele zilei sau diviziuni de timp îsi schimba valoarea gramaticala si devin adverbe (ziua, seara, joia, vara)
        5.Când sunt precedate de prepozitii substantivele în Ac. nu se articuleaza (merge la scoala), dar se articuleaza când sunt însotite de un atribut (merge la scoala de muzica)
    
                





  

1  3.Articolul nehotarât
Însoteste un substantiv, precedându-l întotdeauna, aratând obiectul definit de acesta nu este cunoscut vorbitorului

Forme flexionare:
CazulMasculinFemininNeutru   Singular                           Plural   Singular                           Plural   Singular                           PluralN-Acun elev                            niste elevio eleva                             niste eleveun scaun                      niste scauneG-Dunui elev                         unor eleviunei eleve                       unor eleveunui scaun                  unor scaune
Observatii:
1. Formele  UN si O ale articolului hotarât sunt omonime cu cele ale numeralului cardinal si al adjectivului pronominal nehotarât. Se pot deosebi în context:  UN si O sunt:
        a)articole, când le corespunde NISTE (o carte/niste carti)
        b)numerale, când la plural le corespunde un numeral (un elev/ doi elevi)
        c)adjective pronominale nehotarâte, când la plural intra în corelatie cu unii, unele (o carte/unele carti)
    2.Când însoteste alte parti de vorbire,articolul nehotarât le transforma în substantive(du-te-vino/un du-te-vino)
    3.Articolul nehotarât poate transforma numele proprii în nume comune (Hercule/ un hercule)
    4.Forma de plural a articolului nehotarât NISTE poate fi folosita si la forma de singular a unor substantive, conferindu-i un sens deosebit (un peste/ niste peste/niste pesti) fata de pluralul articulat
    5.Cuvântul niste cu întelesul “câtiva”, “un pic de” nu e articol, ci adjectiv pronominal nehotarât

                    4.Articolul posesiv (genitival)
Se asaza înintea unui substantiv sau pronume în G, inaintea unui adjectiv posesiv sau a unui numeral ordinal si leaga, de obicei, numele obiectului posedat de cel al posesorului; se numeste  posesiv, deoarece indica posesia (apartenanta) si genitival deoarece intra în componenta întrebarii genitivului
Forme flexionare:
CazulSingularPlural          Masculin                           Feminin       Masculin                                       FemininN-Acal elevului/ meu/ doilea        a elevei/ mea/ doua ai elevilor/mei                                ale elevelor/meleG-D               -                                         -alor meiObservatii:    1.Forma de G-D alor apare numai în structura pronumelui posesiv la G-D (Port de grija alor mei)
        2.La numeralul ordinal, al,a este element constitutiv, indicând, împreuna cu articolul hotarât,genul acestuia (al treilea/ a treia)
Atentie:Formele articolului posesiv al,a,ai,ale se scriu întotdeauna într-un singur cuvânt Nu le confundati cu secventele omonime ca:
        -prepozitia la infinitiv a+pronume personale neaccentuate la Ac sau D (a-i vedea/ a-i vedea)
        -prepozitia a +le (pronume personal în D.sau Ac, plural, feminin)

            5.Articolul demonstrativ (adjectival)
Leaga un adjectiv de substantivul regent; ajuta la substantivizarea adjectivului si a numeralului (cei tari,cei doi, celde-al doilea)si la formarea superlativului relativ (cel mai bun)
Forme flexionare
CazulSingularPlural          Masculin                                     Feminin       Masculin                                       FemininN-AcCel                                             CeaCei                                             CeleG-DCelui                                          CeleiCelor
Observatii:    1. Articolul demonstrativ se analizeaza împreuna cu partea de vorbire pe care o însoteste
        2.Cel apare frecvent ca termen regent, însotit de un determinant obligatoriu, deci, in aceste situatii, cel are valoarea pronominala (Cel de aici/ cea de acolo)
        3.Formele articolului demonstrativ se scriu totdeauna în singur cuvânt si trebuie deosebite de secventele omonime    -pronume interogativ-relativ ce + pronume neaccentuat în D,Ac (ce-l întrebi?/ce-i spui?)
            -pronume ce + le (pronume neaccentuat de D si Ac pl.) (ce le dai/ ce le spui)
        4. Articolul demonstrativ (adjectival) are flexiune de gen, numar si caz asemanatoare cu a pronumelui demonstrativ de departare acela, de care se deosebeste prin absenta elementului initial si a celui final a

                        Adjectivul
Partea de vorbire flexibila care exprima însusirea unui obiect si se acorda în gen, numar si caz cu substantivul determinat

Observatii: Adjectivul poate exprima: -proprietati ale obiectelor sau fiintelor (greu, mic, usor, luminos)
                      -materia din care este facut un obiect (metalia, lemnos)
                      -elementele constitutive ale unei colectivitati (taranesc, studentesc)
                      -referirea la posesor sau la origine (casa olteneasca)
                
                1.Clasificarea adjectivelor
    a)dupa forma:    -variabile-cu 2 terminatii- la sg. au o forma pentru masculin si alta pentru feminin (bun/buna)
                    -cu o terminatie-la sg. au aceeasi forma pentru masculin si feminin (casa/baiat mare)
            -invariabile-provenite din adverbe (gata, asa, astfel)
                      -provenite din împrumuturi vechi (ditai, sadea)
                      -provenite din împrumuturi desemnând culori (crem, bleu, maro)
    b)dupa origine: -propriu-zise(verde, bun, înalt)
             -pronominale    -posesive (caietul meu/tau/sau)
                    -demonstrative (fata aceasta/aceea)
                    -interogative ( care fata?)
                    -nehotarâte(unii baieti/ unele fete)
                    -relative( ce fata )
                    -negative(nici un om)
                    -de întarire (fata însesi)
Observatii: Adjectivele variabile, cu o terminatie, se termina, de obicei în vocala E

    c)din punct de vedere semantic:  -calificative-primare (simple)- bun,frumos, albastru
                    -derivate cu ajutorul sufixelor (timpuriu, tineresc)
                 -determinative (provenite din alte parti de vorbire)
                        - pronominale    -posesive (cartea mea/ta/sa)
                                -demonstrative (cartea aceasta/aceea)
                        -interogative ( care mama?)
                            -nehotarâte(unii baieti/ unele fete)
                                -relative( ce carte )
                                -negative(nici o fapta)
                                -de întarire (el însusi)
                        -numerale (trei elevi)
-participale (pagina scrisa)
-gerunziale (masca râzânda)
-adverbiale (barbat bine)
d)dupa numarul formelor flexionare realizate în declinare:
    -cu 4 forme flexionare (în functie de gen, numar si caz) -propriu-zise (bun, simplu)    
                                     -participiale (iubit)
                                     -gerunziale (suferind)
    -cu 3 forme flexionare     -cele terminate în consoanele  C si G (lung, adânc)
                 -derivate cu sufixele -TOR, -ESC, -IU (satesc,cenusiu)
    -cu 2 forme flexionare     -terminate în E (dulce)
                 -terminate în consoana palatala (vechi, dibaci)
                 -terminate în diftong (balai, rotofei)
    -invariabile (maro, eficace, motrice)
Observatii:    1.De regula se asaza dupa substantive (sunt postpuse)
        2.Din punct de vedere sintactic, adjectivul poate avea urmatoarele functii:
            -atribut(adjectival)- baiat bun, floare frumoasa
            -nume predicativ (când determina un verb copulativ) Ana este cuminte
            -diferite feluri de complemente (determina un verb predicativ) Din verde s-a facut galben
        3.Din punct de vedere stilistic, adjectivele sunt epitete
4.Sufixe adjectivale frecvente: -esc, -tor,-ean,-iu,-aret,-nic,-os
      5.În categoria adjective calificative intra si locutiunile adjectivale(cu scaun la cap,de geniu)
    6.Adjectivul poate sta si înaintea substantivului, de topica depinzând si articularea sa
                           2. Flexiunea adjectivului
În functie de flexiune, adjectivele sut variabile si invariabile;cele variabile se modifica dupa gen,numar si caz, prin desinente, însotite
sau nu de alternante fonetice

Desinente de gen(la singular):
Masculin/NeutruFeminin-u -u - --a -e -a -esimplu-a/albastru-a auriu-e/cenusie-e bun-a/frumos-frumoasa amarui-e/vechi-e
Observatii:     1.Adjectivele terminate în E (mare, dulce) nu prezinta diferente de gen la singular (om mare-casa mare)
        2.Adjectivele terminate la masculin în -U vocalic sau semivocalic(greu, rosu, rau) au femininul în -EA (grea, rea) si în -IE (rosie)
        3.Alternantele vocalice frecvente la opozitia de gen     -E/EA (întreg/întreaga)
                                    -O/OA (prost/proasta)
                                    -IE /IA (biet/biata)
                                    -E/A (desert/desarta)
Desinente de numar:
Observatii:    1.Unele adjective au forma unica pentru ambele numere:
            -fie numai la feminin- cele terminate in -TOR (fata/fete silitoare)
            -fie numai la masculin (pantof/pantofi vechi)
            -fie la ambele genuri (copil/copii balai fata/fete balaie)
Alternante vocalice: ea/e(oltean/olteni) oa/o (moale/moi) ea/e (geman/gemeni) â/i (tânar/tineri), a/e
(teapan/tepeni)
        3. Alternante consonantice: s/s (sfios/sfiosi) t/t (lat/lati) d/z (crud/cruzi) c/c(sarac/saraci) st/st (trist/tristi) g/g (lung/lungi)
        
Modificari dupa cazuri:
Observatii:Adjectivul sta dupa substantiv, sau poate sa preceada substantivul
        1.Când adjectivul sta dupa substantiv el nu se articuleaza
        2.Când adjectivul sta înaintea substantivului, el capata o semnificatie speciala care îi mareste expresivitatea
        3.Unele adjective au o topica fixa în raport cu substantivul. De exemplu adjectivele pronominale stau numai în fata substantivului (oricare om) precum adj. “biet”.Pe de alta parte adjectivele provenite din participii stau numai dupa substantiv  (pomul laudat)
        4.Unele adjective îsi schimba sensul în functie de topica (are o parte buna-opusa lui rea/O buna parte nu au-o parte dintr-un întreg)
        5.Adjectivele invariabile au o singura forma pentru toate genurile,numerele si cazurile. Din aceasta categorie fac parte adjectivele nume de culori (bej, crem),adjectivele terminate în -CE (eficace) adjectivele cuvinte vechi în limba (sadea, gata,ditamai)

3.Gradele de comparatie
Sunt forme pe care le ia adjectivul pentru a arata în ce masura un obiect poseda o însusire in raport cu alte obiecte sau cu alte momente ale existentei sale;nu se exprima prin desinente, ci prin constructii sintactice speciale

Gradul pozitiv(exprima o însusire a obiectului fara a o raporta la un alt obiect sau la alt moment)-cer senin, nor negru
Gradul comparativ(exprima însusirea unui obiect în raport cu însusirile unui alt obiect, stabilind raporturi de egalitate sau inegalitate)
    -de superioritate (mai scump)
    -de egalitate (la fel de scump)
    -de inferioritate (mai putin scump)
Gradul superlativ      -relativ(exprima însusirile la cel mai înalt sau cel mai scazut grad, prin comparatie cu alt obiect)
                -de superioritate (cel mai scump)
                -de inferioritate (cel mai putin scump)
                        -absolut (arata gradul cel mai înalt sau mai scazut grad,fara a compara obiectul) foarte scump


Nu uita!
1.Comparativul se formeaza de la gradul pozitiv al adjectivului prin adaugarea unor adverbe si prepozitii
        -comparativ de superioritate: mai bun decât
-comparativ de inferoritate: tot asa de/ tot atât de/la fel de bun  ca si
-comparativ de egalitate: mai putin bun decât
    2.Al doilea termen al comparatiei de superioritate sau inferioritate poate fi introdus si prin locutiuni prepozitionale (fata de/în comparatie/în raport cu)
    3.Uneori al doilea termen al comparativului de superioritate sau inferioritate ca si al superlativului relativ pot lipsi (Am o carte mai interesanta)
    4.Comparativul de egalitate poate aparea fara morfemele caracteristice, însa sensul comunicarii ramâne acelasi (apa rece ca gheata)
    5.Superlativul se formeaza de la comparativul de superioritate sau de inferioritate prin adaugarea lui CEL, marca a superlativului, al doilea termen al comparatiei superlative fiind introdus prin prepozitiile dintre, din, de (cel mai bun dintre ei/ din clasa/ de acolo)
    6.Superlativul absolut se formeaza de la gradul pozitiv al adjectivului, precedat de adverbul foarte (foarte bun)
7.Adjectivul poate sa-si schimbe valoarea gramatica:    Omul lenes learga mult -adjectiv
                                Lenesul mai mult alearga -substantiv    


                Mijloace afective de formare a superlativului absolut

-adverbe si loc.adverbiale cu valoare expresiva (extraordinar,extrem,grozav,nemaipomenit,nespus,din cale-afara, cu totul si cu totul)
-adverbe,adjective substantive si locutiuni ce exprima notiuni dezagreabile, intensificând negativ sau pozitiv însusirea (destept nevoie mare,sarac lipit, putred de bogat, atât amar de vreme)
-repetitia adjectivului (desteptul desteptilor, o apa adânca,adânca)
-constructii exclamative (Cât de mare e!)
-procedee lexicale,prin derivarea adjectivului la grad pozitiv cu prefixe sau sufixe cu sens superlativ (arhi-, super-, extra-,ultra-,supra-,prea-,-isim)
-procedee fonetice prin lungirea vocalei (o apa adââââââââââânca!)


Adjective fara grade de comparatie

-adjectivele care la origine sunt vechi comparative sau superlative (inferior, superior, major, minor, oportun, posterior,ulterior,extrem, maxim, minim,suprem)
-adjectivele are exprima însusiri ale caror sens nu poate fi modificat prin comparatie (asemenea, complet, desavârsit, deplin,întreg,mort,unic,ultim,oral)
-adjective din domeniul stiintei (adipoasa,hidrofila,acvatic,energetica)

Functii sintactice:

-atribut adjectival (se întâlneste în toate cele 5 cazuri): Mama draga, iarta-ma!
    -nume predicativ: Florile sunt uscate.
    -complement indirect: Din rosie s-a facut galbena
    -complement circumstantial de timp: Îl cunoasc de mic.
    -complement circumstantial de cauza: De lenes ce era ,nici mâncarea n-o gusta.
    










NUMERALUL
Partea de vorbire flexibila care exprima un numar, o determinare numerica a obiectelor, ordinea sau distributia lor prin numarare.

Clasificarea numeralului:
    a)cardinal:    -propriu-zise- exprima un numar abstract sau un numar de obiecte. Pot fi simple (unu, doi)sau
compuse (unsprezece)
                  -colective: exprima însotirea,ideea de grup (amândoi, tustrei)
            -multiplicative: atata de câte ori creste o cantitate sau se mareste o actiune (îndoit,întreit)
            -distributive:exprima repartizarea si gruparea numerica a obiectelor (câte unul)
            -adverbiale (de repetitie):indica de câte ori se îndeplineste o actiune (o data, de doua ori)
            -fractionare:o zecime,  miime
    b)ordinal:exprima ordinea prin numarare a obiectelor sau actiunilor într-o însiruire (întâiul, primul, secundul)

1.Numeralul cardinal propriu-zis
Poate fi -simplu (numerele de la unu la zece+suta, mie, milion, miliard, trilion, bilion)
      -compus: mod de formare-de la unsprezece la nouasprezece, unitatea se leaga de zece cu ajutorul prep. SPRE
                       -de la douazeci la nouazeci, unitatea se leaga direct de pluralul “zeci” (patruzeci)
                iar zecile se leaga de unitati cu ajutorul conjunctiei SI (patruzeci si doi)
-de la o suta în sus numeralul care exprima numarul sutelor, al miilor se asaza
înaintea unitatilor imediat inferioare

Atentie! 1.Se scriu într-un cuvânt numeralele compuse de la unsprezece la nouasprezece si cele care exprima numarul
zecilor (treizeci) toate celelalte sciindu-se separat (trei sute patruzeci si trei)
    2.Pronuntari gresite:paispe, cinspe, cinzeci
    3.Numeralul cardinal (ca si celelalte tipuri de numerale)poate aparea singur în comunicare, caz în care are valoare substantivala(si functii sintactice corespunzatoare acestuia), poate, însoti substantivul, când are valoare adjectivala, sau poate însoti verbul, când are valoare adverbiala si functia de complement circumstantial
    4.Numeralele unu si doi variaza în functie de gen
    5.De la doi, raporturile de la G-D se exprima astfel: la G cu prep A sau cu ajutorul articolului demonstrativ CEL; la D se foloseste prepozitia LA sau articolul demonstrativ CEL (caitele a doi elevi/celor doua fete;s-au împartit carti la treizeci de copii/celor treizeci de copii)
    6.Numeralele zece, suta, mie, milion, miliard au flexiune asemanatoare cu a substantivelor, dupa numar si caz si pot fi articulate.Omonimia dintre numeral si pronume nehotarâte sau  adjective pronominale nehotarâte sau articole se rezolva în context. Numeralele se identifica cu întrebarile CÂTI? , CÂTE?
    7.Prin articulare, numeralul devine substantiv (a luat un zece la matematica)
    8.Numeralele unu si doi intra în componenta unor locutiuni si expresii cu valoare adjectivala sau adverbiala (tot unul si unul, de unul singur, nici una, nici douua, cu una, cu doua)

2.Numeralul colectiv
Mod de formare-de la trei la opt, numeralele colective se formeaza cu -TUS (provenit din toti) sau cu CÂTE(SI) (câtesipatru, câtesitrei) ultimele forme fiind folosite în limbajul popular sau familiar

Observatii:  1.Forma  amândoi, care exprima o colectivitate alcatuita din doua unitati, are flexiune de gen si caz
(amândoi/amândoua/amândurora)
           2.Când sta înaintea unui substantiv,amândurora îsi pierde A-ul final de la G-D(caietele amânduror copii)
            3.Amândoi are ca sinonim forma ambii,cu forme distincte pentru gen si G-D (ambele/ambilor/ambelor)
           4.Toti, toate + numeral cardinal au sens de numeral colectiv (Toti sase au plecat)
           5.Tot sens de numeral colectiv are si substantivele pereche si duzina
           6.Folosit singur, numeralul colectiv are valoare substantivala, iar când însoteste un substantiv are valoare adjectivala si functie de atribut







3.Numeralul multiplicativ

Mod de formare: se formeaza de la numeralul cardinal prin derivarea cu prefixul ÎN- si sufixul -IT (întreit,înzecit)

Observatii:    1. Cand însoteste un substantiv (cu care se acorda în gen, numar si caz)are valoare adjectivala si functie de atribut;lânga un verb, are valoare adverbiala si functie de complement circumstantial, iar prin articulare se substantivizeaza
        2.Îndoit si întreit au sinonime neologice pe dublu si triplu.

4.Numeralul distributiv

Mod de formare:din adverbul CÂTE + numeralul cardinal (câte doi, câte trei)

Nu uita!    1.Numeralele formate cu unu si doi au forme distincte de gen(câte unul/câte una)si la G-D(câte
unuia/câte uneia)
    2.Si numeralul distributiv poate avea valoare  substantivala, adjectivala sau adverbiala, cu functii
sintactice corespunzatoare
5.Numeralul adverbial

Mod de formare: din prepozitia DE+numeral cardinal+ORI, cu exceptia primului termen al seriei, “o data”, format din numeralul cardinal cu valoare adjectivala O si substantivul DATA

Observatii:    1.Ideea de repetare a actiunii se poate reda si printr-o constructie numerala sinonima formata din numeralul ordinal + substantivul OARA (a venit a doua oara)
        2.Numeralele de doua ori si de trei ori au ca sinonime  neologice bis si tert.


6.Numeralul ordinal

Mod de formare: de la doi în sus numeralul ordinal se formeaza din numeralul cardinal însotit de secventele al…lea, la masculin si a…a la feminin

Observatii:    1.Seria numeralului ordinal începe cu întâi(ul), care are flexiune de gen, numar si caz si poate fi articulat când apare singur sau in fata substantivului pe care îl determina. Sinonimul prim are un comportament morfologic si sintactic identic (primul/prima;primului/primei)
        2.Toata seria numeralului ordinal are forme deosebite de gen
        3.Formele de G-D se exprima prin cel de+numeral ordinal, marca de caz fiind preluata de cel (Celui de-al doilea)
        4.Numeralel al doilea si al treilea au sinonime neologice pe secund si tert
        5.Dintâi este o forma a numeralului ordinal în care prepozitia de s-a contopit cu numeralul ÎNTÂI
        6.În limba contemporana vorbitorii au tendinta de a înlocui numeralul ordinal prin cel cardinal (trimestrul doi/ al doilea). Se recomanda folosirea doar in cazul numerelor mari
        7.Adjectivele primar si ultim, ca si locutiunea adjectivala cel (cea) din urma, au valoare de numeral ordinal

Functii sintactice:
-subiect: A raspuns al treilea din catalog.
    -nume predicativ: Voi sunteti doi.
    -atribut adjectival: Mâine vor veni trei invitati.
    -atribut exprimat prin numeral cu valoare substantivala: Interventia a doi dintre ei a fost salutara.
    -complement direct: L-a chemat pe al doilea.
    -complement indirect: Vorbeam despre doi dintre ei.
    -complement de agent: A fost ajutat de trei dintre colegi.
    -complement circumstantial de mod: A fost rasplatit însutit.



Adverbul
Partea de vorbire neflexibila care arata caracteristica unui actiuni, a unei însusiri sau a unei stari, indicând împrejurarea în care are loc actiunea.Poate determina un verb, un adverb, un adjectiv, o interjectie cu valoare verbala

1.Clasificarea adverbului

    a)dupa înteles:-adverbe de loc (acolo, afara,aproape,departe)
            -adverbe de timp (astazi, atunci, curând)
            -adverbe de mod (asa, bine, anevoie,degeaba)
            -adverbe de afirmatie (da, bineînteles, fireste)
            -adverbe de negatie (nu, ba, nici, dimpotriva)

    b)dupa forma:    -adverbe simple (lesne, aici, aproape)
            -adverbe compuse (asta-vara, oriunde, oarecum)

    c)dupa origine:-adverbe primare (cam, foarte, aici, apoi, bine)
             -adverbe provenite din alte parti de vorbire:
-prin derivare cu sufixe (realmente, pieptis, târâs, frateste)
-din adjective-participii (tare, clar)
-din substantive (ziua, noaptea, vara)
-din pronume relativ-interogative (când,unde,cum)
-din alte promune-nehotarât, demonstrativ, negativ (cândva, undeva, nicicând)

Obs.: Exista si alte adverbe corelative corespunzatoare într-o regenta prezentei în subordonata a unui adverb relativ


2.Gradele de comparatie
Pentru ca adverbul nu se declina si nu se conjuga, dar în schimb are grade de comparatie, se spune despre el ca se afla la granita dintre partile de vorbire flexibile si cele neflexibile

Gradele de comparatie ale adverbului sunt aceleasi ca la adjective:
-Gradul pozitiv: bine
-Gradul comparativ    -de superioritate: mai bine
    -de egalitate: la fel de bine
    -de inferioritate: mai putin bine
-Gradul superlativ      -relativ    -de superioritate: cel mai bine
                    -de inferioritate: cel mai putin bine
                            -absolut : foarte bine

Nu uita!     1.Nu toate adverbele au grade de comparatie, iar unele au doar gradul pozitiv si gradul comparativ
(încolo,înainte)
        2.La formarea superlativului relativ al adverbului cel este invariabil, pa când la adjectiv se acorda cu
regentul sau
        3.Adverbele mai, putin, foarte, prea, tare ajuta la formarea gradelor de comparatie


3.Locutiuni adverbiale
Grupuri de cuvinte cu sens unitar si cu rol de adverb

-Locutiunile adverbiale sunt: de loc, de mod si de timp
-În structura lor pot intra substantive, adjective (participii), numerale, adverbe precedate de prepozitii (în fata, peste tot, din loc în loc, din vreme ce, pe însrate, cu de-a sila, de asta seara)
-Pot fi formate prin repetarea unor adverbe (ora de ora, din an în an, asa si asa)




4.Functii sintactice

-Cea mai frecventa functie sintactica a adverbului si locutiunii adverbiale este cea de complement circumstantial de loc/ de mod/ de timp
-Adverbul (locutiunea adverbiala) mai poate îndeplini functia de atribut adverbial(Am deschis fereastra de jos)
-Unele adverbe (locutiuni adverbiale) pot fi predicate, de ele depinzând propozitii subordonate subiective, în cazul în care adverbele sunt urmate de elementele de relatie ca, sa, ca sa, daca, de (bine, adevarat, fireste, sigur, negresit, posibil, pesemne, probabil, fara îndoiala, de buna seama, poate, cu siguranta)

Observatii:    1.Adverbele chiar, doar, mai, nici, nu, numai, macar nu au functie sintactica, intrând în componenta
partilor de propozitie pe care le însotesc
        2.Adverbele (locutiunile adverbiale) pot fi si numite predicative, când intra in componenta unui
predicat nominal (Asa sunt toti parintii)

5.Ortografia adverbelor si a locutiunilor adverbiale

a)Se scriu într-un cuvânt (adverbele compuse cu fuziune desavârsita)
    -prepozitie + adverb (deasupra, degeaba, deplin)
    -adjectiv+substantiv (bunaoara, deseori)
    -adverb+ fie-/oare-/ori-/va- antepus sau postpus (fiecum, oricum, cândva, cumva)
    -adjectiv pronominal + adverb (alaltaieri)
    -adverb + adverb (nicicând, nicicum, niciodata)
    -adverb+ conjunctie (asadar)

b)Se scriu cu cratima:
    -adjectivul asta + substantiv (asta-vara, asta-seara, asta-noapte)
    -prepozitia dupa + substantiv (dupa-amiaza, dupa-masa)
    -prepozitia întru/dintru + adverb (dintr-adins, într-adâncime)
    -prepozitie compusa de-a din locutiunile adverbiale (de-a busilea, de-a berbeleacul, de-a valma)
    -locutiunile adverbiale formate din :
        -doua substantive (calea-valea)
        -un substantiv+ un adverb (câine-câineste)
        -doua verbe (treaca-mearga)
        -doua adverbe (încet-încet)

c) Se scriu în cuvinte separate locutiunile adverbiale alcatuite din cuvinte care-si pastreaza întelesul si pot exista independent în vorbire (de obicei, de jur împrejur, la maximum, la o parte, în afara, între timp, în van, pe negândite)


Prepozitia
Partea de vorbire neflexibila care leaga atributele si complementele de cuvintele pe care le determina

1.Clasificarea prepozitiilor
a)dupa forma    -simple (a, contra, cu, spre, sub, din, de)
        -compuse (despre, de la, de pe la, înspre, de sub, de pe lânga)

b)dupa origine -prepozitii propriu-zise (de, din, la, pe, lânga)
         -provenite din -substantive (gratie, multumita)
                -participii (datorita)
                -adverbe (impotriva, deasupra)
c)dupa regimul cazual:
    -prepozitii care cer cazul acuzativ: cu, din, de, despre, dinspre, înspre, pentru, prin, sub etc.
    -prepozitii care cer cazul genitiv:asupra, contra, împotriva etc. (aici intra categoria prepozitiilor provenite din
adverbe cu aspect articulat)
    -prepozitii care cer cazul dativ:gratie, multumita, datorita, conform, potrivit, contrar,aidoma si asemenea (aici
intra prepozitiile provenite din substantive, verbe la participiu sau adverbe)

Nu uita! Prepozitia si locutiunea prepozitionala nu au functie sintactica. Ele se analizeaza împreuna cu atributele sau complementele pe care le leaga de cuvântul determinat

2.Locutiunile prepozitionale
Grupuri de cuvinte cu înteles unitar si cu rol de prepozitie

Ele sunt alcatuite din una sau doua prepozitii si o alta parte de vorbire
    a)un substantiv (în fata, in spatele, din cauza, în loc de)
    b)un adverb cu sau fara aspect articulat (în josul, în afara de)
    c)adjectivul “tot” (cu tot cu)

Nu uita! Locutiunile prepozitionale cer genitivul sau acuzativul
acuzativul, când ultimul termen este o prepozitie (alaturi de, afara de, conform cu, relativ la)
genitivul, când ultimul termen este un substantiv articulat sau un adverb cu aspect articulat (în fata, in urma, de-a latul)

Interjectia
Partea de vorbire neflexibila care exprima, fara sa le denumeasca, stari sufletesti sau volitionale, ori reproduce (aproximativ) sunete si zgomote din natura

Interjectiile pot fi alcatuite din:-un sunet (o! a!)
      -mai multe sunete (ooo! ah!)
      -doua sau mai multe silabe (aoleu!)
      -un cuvânt repetat (mac-mac!)
      -din mai multe cuvinte (trosc-pleosc!)

Interjectiile pot reda:    -stari sufletesti:-durere (au! vai!),teama (aoleu!),nemultumire (oh!),dispret (halal!),deznadejde
(vai!),ciuda (uf!),îndoiala (hm!),mirare (aaa!),admiratie (a! o!),entuziastm (ura!)
-zgomote din natura sau din lumea înconjuratoare (trap! poc! fâs! scârt!)
-sunete care însotesc acte fiziologice umane (hapciu! hâc!)
-sunete emise de animale, pasari, insecte (ham! cucu! bzzz!)

Functii sintactice:
-pot fi folosite cu valoare de predicat (interjectii predicative): Hai în casa!
-subiect: De afara se auzea mereu: trosc!
-complement direct: Ei auzeau: poc!
-nume predicativ: E vai de ei.
-atribut: Îndemnul mars! îi era cunoscut.

Conjunctia
Partea de vorbire neflexibila care leaga, în fraza doua propozitii sau în propozitie, doua cuvinte cu aceeasi functie sintactica

1.Clasificarea conjunctiilor

    a)dupa forma    -simple (si, iar, dar, ca, sa, daca)
            -compuse (caci, asadar, fiindca, ca sa)

b)dupa functie:-coordonatoare-copulative (si, nici)
                 -adversative (dar, iar, ci, ba, însa)
                 -disjunctive (sau, ori,fie)
                 -conclusive (deci, asadar, va sa zica)
        -subordonatoare-cauzale (caci, deoarece, fiindca)
                  -de scop (sa, ca sa)
                  -conditionale (daca, de)
                  -concesive (desi)
                  -de loc (unde)
                  -consecutive (încât, ca, de)
                  -de mod (precum, ca)

Nu uita! Si alte parti de vorbire pot avea valoare de conjunctie:
        -pronumele relativ  (care, cine, ce)
        -adverbele relative (când, cum, unde, cât, precum, încotro)
        -alte adverbe (asadar, doar)

Atentie! Pentru a determina natura unui raport de coordonare sau de subordonare se foloseste procedeul corelativelor. În coordonare, procedeul consta în repetarea conjunctiei ori…ori/sau…sau În subordonare, conjunctiei din propozitia subordonata îi corespunde în propozitia regenta un adverb sau un cuvânt cu valoare adverbiala (desi, totusi)

2.Locutiuni conjunctionale:
Grupuri de cuvinte cu înteles unitar si rol de conjunctie. În alcatuirea lor intra totdeauna o conjunctie sau o alta parte de vorbire cu valoare de conjunctie
 
Locutiuni conjunctionale:
-coordonatoare-copulative (cât si, precum si, ci si, nu numai)
         -adversative (numai ca, în schimb)
         -conclusive (prin urmare, de aceea)
-subordonatoare-cauzale (din cauza ca, din pricina ca)
          -de scop (pentru ca sa, cu scopul sa)
          -conditionale (cu conditia sa, în caz ca)
          -concesive (macar ca, cu toate ca, chiar daca, chiar de)
          -de loc (de unde, pâna unde)
          -consecutive (asa ca)
          -de mod (asa cum, ca si cum, ca si când, fara ca sa)
          -de timp (pâna ce, pâna sa, în timp ce, ori de câte ori)

Observatii:    1.O conunctie sau locutiune conjunctionala poate introduce mai multe tipiuri de subordonate, în functie
de context (cu exceptia celor prezentate)
        2.Exista locutiuni conjunctionale care pot introduce numai anumite subordonate: de loc, de timp, de
mod, concesive.
Referat oferit de www.ReferateOk.ro
Home : Despre Noi : Contact : Parteneri  
Horoscop
Copyright(c) 2008 - 2012 Referate Ok
referate, referat, referate romana, referate istorie, referate franceza, referat romana, referate engleza, fizica