referat, referate , referat romana, referat istorie, referat geografie, referat fizica, referat engleza, referat chimie, referat franceza, referat biologie
 
Astronomie Istorie Marketing Matematica
Medicina Psihologie Religie Romana
Arte Plastice Spaniola Mecanica Informatica
Germana Biologie Chimie Diverse
Drept Economie Engleza Filozofie
Fizica Franceza Geografie Educatie Fizica
 

State medievale - formarea

Categoria: Referat Istorie

Descriere:

Formarea statelor medievale româneşti este, în primul rând, rezultatul acţiunii mai multor factori interni: formarea relaţiilor feudale, necesitatea protejăriii averii acumulate de diferitele pături sociale, a reglementării relaţiilor dintre aceste pături, a apărării căilor comericiale internaţionale care străbăteau spaţiul românesc şi a centrelor de comerţ intern (iarmaroace, aşezări orăşeneşti), a valorificării economice a noilor terenuri etc...

Varianta Printabila 


1 FORMAREA STATELOR MEDIEVALE ROMNEŞTI

Premisele formării statelor medievale romneşti. Odată cu desăvrşirea procesului de formare a poporului romn şi a limbii romne (secolele VIII-IX) n istoria ce se scria n spaţiul Carpato-Danubian-Pontic ncepe o nouă etapă -constituirea statelor medievale romneşti.
Formarea statelor medievale romneşti este, n primul rnd, rezultatul acţiunii mai multor factori interni: formarea relaţiilor feudale, necesitatea protejăriii averii acumulate de diferitele pături sociale, a reglementării relaţiilor dintre aceste pături, a apărării căilor comericiale internaţionale care străbăteau spaţiul romnesc şi a centrelor de comerţ intern (iarmaroace, aşezări orăşeneşti), a valorificării economice a noilor terenuri etc.
Premisele interne au fost favorizate de anumite mprejurări externe. Astfel, n perioada care a urmat după invazia tătarilor din 1241 a fost lichidată pentru o vreme hegemonia regatului maghiar la sud şi est de Carpaţi, ceea ce a permis formaţiunilor statale romneşti din această zonă să evolueze spre ntărirea propriei organizări interne şi extinderea lor teritorială.
Constituirea statelor medievale romneşti a decurs n cteva etape: unificarea teritorială, formarea structurilor sociale, a instituţiilor centrale statale de guvernare şi obţinerea independenţei, recunoscută de ţările vecine.
Procesul de formare a statelor romneşti şi-a găsit expresie n formula acceptată de istorici despre evoluţia societăţii romneşti de la sat la stat. Această formulă explică esenţa procesului care a avut la bază consolidarea obştei săteşti (n frunte cu juzi sau cnezi) ca formă iniţială de organizare socială şi autoadministrare n perioada de după retragerea legiunilor romane din Dacia.
Interesele comune de apărare şi de valorificare a terenurilor agricole serveau drept bază pentru unirea mai multor obşti n uniuni de obşti cu o căpetenie unică n frunte, numită voievod, cnez, ban. Uniunile de obşte se numeau "ţări" (din latinescul-terra). Marele istoric romn Nicolae lorga a numit aceste "ţări"- Romanii populare, n izvoarele istorice străine ele se mai numeau Vlahii, adică ţari ale romnilor, deoarece străinii, după cum am demonstrat deja (vezi capitolul 5) i numeau pe romni "vlahi", cu diferite derivate ale acestei denumiri. Istoricii au atestat circa 20 de asemenea "ţări", care acopereau ntreg spaţiul locuit de romni. Romaniile populare erau, astfel, formaţiuni teritorial-politice incipiente şi prezentau o formă de organizare teritorial-administrativă autonomă n condiţiile lipsei unui stat unitar.
Necesităţile de apărare n faţa incursiunilor războinice ale migratorilor au dus la apariţia unei forme mai avansate n comparaţie cu uniunile de obşti. Acestea erau voievodatele, cnezatele şi banatele, formaţiuni, ce ntruneau cteva uniuni de obşti, avnd n frunte un cneaz, voievod (din slavă-conducător de oaste), un ban etc. Faptul că aceste formaţiuni erau preponderent numite n termeni slavi, permite de a conchide că constituirea lor s-a produs n perioada asimilării elementului slav la nord de Dunăre n secolele VII-VIII.
Formaţiuni statale incipiente romneşti. Cele mai vechi informaţii despre voievodatele romneşti se referă la teritoriul Transilvaniei. Aceasta se lămureşte prin faptul că după 896 ungurii au migrat din stepele nord-pontice n Panonia unde au venit n contact cu romnii. Pe măsura extinderii lor teritoriale n direcţia Transilvaniei, ei s-au ciocnit cu formaţiunile politice locale romneşti, n cronica maghiară "Gesta Hungarorum" ("Faptele ungurilor"), scrisă de un notar anonim (numit de istorici Anonymus) al regelui Bela (după opinia majorităţii istoricilor este vorba de Bela al III-lea, 1173-1196) se vorbeşte despre trei voievodate romneşti: voevodatul lui Menumorut (n Crişana, cu centrul la Biharea), voievodatul lui Gelu (pe podişul Transilvaniei, cu centrul posibil la Dăbca) şi voievodatul lui Glad (n Banat, ntre Mureş şi Dunăre, cu centrul la Cuvin).
Unii istorici, mai ales maghiari, sunt de părere că detaliile privind luptele băşti-naşilor romni cu ungurii, expuse cu lux de amănunte de către cronicar, ar putea fi  imaginare. Dar şi n acest caz cert este faptul că Anonymus se bazează pe tradiţia existentă n mediul maghiarilor despre rezistenţa opusă la venirea lor n Transilvania de către romnii băştinaşi (organizaţi n voievodate).
Deşi aceste voievodate au fost supuse de către maghiari, totuşi un secol mai trziu n Transilvania sunt atestate alte două noi formaţiuni statale: una cu centrul la Alba lulia (Bălgrad), n frunte cu Gyla, şi alta n Banat, fiind condusă de Antum,
• descendent din familia lui Glad, vasal al Imperiului Bizantin. Cu timpul şi aceste voievodate au fost supuse de Regatul maghiar.
Prezenţa compactă a romnilor n Transilvania i-a determinat pe regii maghiari să cuate a cştiga loialitatea căpeteniilor locale. Cu acest scop n Transilvania a fost păstrată o autonomie internă. Ea avea n frunte un voievod, fiind numită voievodat.
Dar şi după constituirea voievodatului ncă multă vreme s-au păstrat formele romneşti de organizare teritorial-administrativă -"ţările" (Ţara Făgăraşului, Ţara Maramureşului, Ţara Haţegului, Ţara Brsei etc.).
ntre anii 1211-1225 pe teritoriul Ţării Brsei regele maghiar a dislocat Ordinul cavaleresc religios al loniţilor, strămutat din Palestina. Teutonii, nsă, refuzau să se supună autorităţii regale şi la ordinul papei ei au fost din nou strămutaţi, de această dată n Ţinuturile Baltice.
Dacă loniţii n-au contribuit la consolidarea poziţiilor regelui maghiar n Transilvania, apoi acest rol le-a revenit coloniştilor secui (de origine turanică) şi germanici, numiţi saşi (adică saxoni, deoarece o mare parte dintre ei erau originari din Saxonia). Ei aveau o autonomie administrativă (numită "scaune săsesti şi "scaune secuieşti") şi susţineau politica regelui n voievodat.
Dacă "ţările" romne situate n Transilvania au avut de nfruntat expansiunea maghiară, apoi formaţiunile statale de la sud şi est de Carpaţi s-au confruntat cu un nou val de migratori. Pe la mijlocul secolului al Xl-lea n spaţiul romnesc s-au deplasat pecinegii, populaţie de origine turanică, apoi n secolul al Xl-lea au urmat cumanii, un alt neam turanic.
Romnii au căutat să ntreţină relaţii paşnice cu migratorii. Conducerea formaţiunilor statale de la est şi sud de Carpaţi ndeplinea funcţia de mediere n relaţiile rornno-turanice, organiznd colectarea dărilor pentru invadatori.
n secolul al Xl-lea pecinegii de la Dunărea de Jos au ntreprins acţiuni antibizantine. Ca urmare, pecinegii, mpreună cu populaţia eterogenă din Dobrogea, printre care şi romni, au participat la organizarea a trei formaţiuni politice, conduse de Tatos, Sesthlav şi Staza. Unii istorici i socot pe aceste căpetenii conducători ai unor formaţiuni politice romneşti, n ultimul timp a fost expusă şi părerea că ei puteau fi pecinegi care au colaborat cu populaţia romnească locală. Alte triburi de migratori-cumanii, mpreună cu o mulţime de aliaţi (inclusiv şi romni nord-dunăreni), au colaborat, la rndul lor, cu romnii de la sud de Dunăre, care n anii 1185-1186, conduşi de trei fraţi - Petru, Asan şi loniţă, s-au răsculat mpotriva Bizanţului. Biruinţa răsculaţilor a pus temeiul Imperiului Romno-Bulgar (sau al doilea tarat bulgar). Romnii mpreună cu bulgarii au participat la crearea acestei structuri statale, iar loniţă Caloian a fost recunoscut mpărat de către papa Inocenţiu al III-lea, invocnd originea romană a lui loniţă. n timpul domniei urmaşilor lui loniţă acest stat devine bulgar. Relaţiile lui cu cumanii şi extinderea stăpnirii Imperiului la nord de^Dunăre s-au răsfrnt şi asupra populaţiei romneşti din spaţiul Carpato-Dunărean, n această perioadă la riord de Dunăre se răspndeşte scrisul slav chirilic şi liturghia n limba slavonă. Prin intermediul statului sud-slav pătrund şi anumite elemente bizantine de organizare a instituţiilor statale la romni, inclusiv a domniei (după modelul bazileilor bizantini şi ţarilor bulgari).
Astfel, conform ultimelor viziuni ale istoricilor romni, asupra procesului de constituire a statelor medievale romneşti, de rnd cu tradiţia autohtonă a Romaniilor populare, un anumit rol l-au jucat influenţa bizantino-subslavă şi prezenţa migratorilor turanici. Cumanii au mpiedicat expansiunea Regatului maghiar la sud şi est de Munţii Carpaţi, oferind romnilor posibilitatea să-şi creeze formaţiuni statale proprii, care plăteau tribut migratorilor.
Formarea Ţării Romneşti. Formarea statului medieval Ţara Romnească a cunoscut cteva etape. Formaţiuni politice incipiente - uniuni de obşti - au fost atestate n izvoarele slave sub denumirea de Vlaşca, Codrii Vlăsiei (Ţara Vlăşiei) etc., adică ţări ale romnilor.
n deceniile care au urmat după invazia tătaro-mongolă, izvoarele istorice ne comunică despre formaţiuni statale ntre Carpaţi şi Dunăre cu un caracter mai avansat. Astfel, n anul 1247 regele maghiar preconiza să amplaseze n Banat şi Oltenia Ordinul religios al loniţilor. Printr-o diplomă specială cavalerilor ioniţi li s-au acordat mari privilegii, dar ei aşa şi nu s-au stabilit aici. Din diplomă aflărn că n spaţiul rezervat ioniţilor era situată Ţara Severinului, care includea cnezatele lui loan şi Farcaş (n Oltenia), Ţara Litua, n frunte cu voievodul Litovoi (pe Jiu), şi voievodatul lui Seneslau (pe Argeş).
n a doua jumătate a secolului al XII-lea, conform documentelor maghiare, un urmaş al lui Litovoi (purtnd acelaşi nume) pentru anii 1272-1275 a unit la voievodatul său teritoriul din dreapta Oltului şi a refuzat să recunoască suzeranitatea maghiară. Dar n urma expediţiei regelui Ladislau al IV-lea (1272-1290), ntreprinsă n 1277-1279 Litovoi este ucis, iar fratele său Bărbat - luat prizonier.
Prima ncercare de unificare politică la sud de Crăpaţi denotă faptul că evoluţia societăţii romneşti se dezvolta n direcţia statului medieval unificat.
Crearea unui stat unificat era determinată de mai mulţi factori, n primul rnd, era necesară asigurarea securităţii drumului comercial, care lega Europa Centrală cu gurile Dunării. Veniturile căpătate de la asigurarea comerţului pe acest drum au ntărit forţa economică a voievodatelor romneşti. Diferenţierea socială din societatea romnească aflată pe calea constituirii relaţiilor feudale, determina la rndul ei necesitatea unui aparat administrativ puternic pentru a reglementa relaţiile dintre diferitele pături sociale, pentru a apăra bunurile lor materiale de invazii străine şi infractori interni.
Deşi regii maghiari şi impuneau suzeranitatea lor la sud de Carpaţi, vecinătatea Hoardei de Aur nu le permitea să-şi extindă stăpnirile n această zonă. Dominaţia mongolă după 1241 era efectivă numai n teritoriile de sud-vest ale Moldovei, n celelalte teritorii romneşti de la sud şi est de Carpaţi dependenţa de mongoli se limita la plata unui tribut, n schimb aceştia stăvileau expansiunea maghiară n zonă. Totodată, n procesul evoluţiei relaţiilor mongolo-romne, bazate pe colectarea birurilor de la populaţia autohtonă, s-a constituit aparatul administrativ local, preluat apoi de statul medieval romnesc. Astfel, dominaţia mongolă a fost un factor accelerator pentru procesul de unificare politică n spaţiul romnesc.
n cronicile munteneşti nceputul procesului de unificare este legat de venirea legendarului Negru Vodă din Ţara Făgăraşului, care la 1290 "a descălecat" (ntemeiat) Ţara Romnească cu centrul la Cmpulung, apoi la Argeş. Legenda se bazează pe tradiţia orală despre strămutarea unor grupuri de romni de peste munţi din cauza ofensivei feudalilor unguri mpotriva obiceiurilor şi instituţiilor lor tradiţionale, n realitate unificarea a fost nfăptuită de către căpetenii militare locale n decursul unei perioade ndelungate (ceea ce nu exclude şi unele imigrări ale romnilor de peste munţi, factor permanent jn acea zonă). Acest proces s-a ncheiat sub domnia lui Basarab I (1324-1352). n anul 1330 Basarab I a respins atacul regelui maghiar Carol-Robert, pornit să-i pedepsească pe vasalul său "infidel", care unise la stăpnirile sale Banatul Severinului (supus regelui).
n localitatea numită Posada oastea maghiară a fost nimicită (9-12 octombrie 1330). Ca urmare, a fost ntreruptă dependenţa vasală de rege a voievodului romn.
1 Victoria obţinută a demonstrat că statul nou apărut prezintă o realitate politico-militară la sud de Carpaţi. Voievodul Basarab I a fost ntemeietorul dinastiei Basara-bilor n Ţara Romnească.
Formarea Ţării Moldovei, n secolele IX-XIII, n spaţiul situat ntre Munţii Carpaţi şi Nistru s-au desfăşurat procese similare cu cele din teritoriile dintre Carpaţi şi Dunăre. Cercetările arheologice ne permit să urmărim concentrarea populaţiei n jurul unor complexe teritoriale, apărate de fortificaţii n mai multe zone pe cursul inferior al Jijiei, Bahluiului şi Prutului, n regiunea dintre Prut şi Brlad, pe teritoriuldintre Prut şi Nistru - pe valea Ciuhurului, n regiunea codrilor (teritoriul viitorului ţinut Lăpuşna-Orhei) etc.
Izvoarele istorice conţin unele informaţii despre formaţiuni politice n această zonă. n vestitul poem german "Cntecul Nibelungilor" se povesteşte despre o "Ţară romnească" n frunte cu ducele Rumunc, nume derivat de la denumirea etnică a poporului-rumn.
n vecinătatea cnezatului Hacici a fost atestată o "ţară a bolohovenilor" (adică a "volohovenilor"), a romnilor, ntre anii 1231-1257 bolohovenii au luptat cu Cnezatul Halici, fiind ajutaţi de mongoli.
Despre trei formaţiuni politice vechi, uniuni de obşti: Vrancea, Cmpulung şi Thigheci a relatat Dimitrie Cantemir. Aceste formaţiuni teritoriale şi-au păstrat specificul lor n decursul ntregului ev mediu, formnd de rnd cu alte "ţări" baza pe care s-a constituit statul medieval moldovenesc.
n lucrările istoricilor au mai fost menţionate "Cnezatul brladnicilor" şi "Ţara brodnicilor". Numele primei formaţiuni este legat de cel al cneazului Ivan Rostislavovici din Zvenlgorod, care n 1144 a fugit la sudul pămnturilor dintre Nistru şi Carpaţi, stabilindu-se n regiunea Brladului. Istoricii nclină spre părerea că aflarea cneazului rus şi a tovarăşilor lui de luptă, numiţi "brtadnici", pe teritoriul Moldovei a fost un eveniment temporarfără urmări politice semnificative.
n anul 1222, ntr-un^act emis de regele ungar Andrei al H-lea, la sudul Moldovei este menţionată "Ţara (pămntul) brodnicilor". n 1223, brodnicii conduşi de voievodul lor Ploscnea au participat n bătălia de la Kalka (1223) de partea mongolilor.
Originea etnică a brodnicilor nu este clară. Ei au fost consideraţi slavi semlnomazi, romni, sau o populaţie mixtă, alcătuită din romni, slavi şi cumani. Unii istorici consideră, că numele brodnicilor ar proveni de la "brod" (n l. slavă - "vad"), acestea fiind băştinaşi romni aveau funcţia de podari la trecerea peste ruri. Ultima părere poate fi acceptată, deoarece mai trziu, n secolele XV-XVI, la Dunăre şl Nistru era demult stabilită o populaţie locală, care deservea trecătorile.
Procesul de unificare politică a pămnturilor de la est de Carpaţi este nsă, legat direct nu de formaţiunile nominalizate, ci de una care a apărut la sfrşitul secolului al XlII-lea, n timpul domniei regelui maghiar Ladislau al IV-lea (1272-1290), n valea rului Moldova, afluent al Şiretului. La 1308, n "Cronica rimată a lui Ottocar de Styria" este menţionat un "voievod romn (vlah) de peste munţi", adică de la est de Carpaţi. Din această zonă au venit la 1325 romnii (volohi!) care au participat la o campanie a polonezilor contra Brandenburgului. Voievodatul numit "Valahia", cu centrul la Şiret, este menţionat n 1340 ntr-o scrisoare a călugărilor mineriţi către Papa de la Roma.
Cronicile moldoveneşti, ca şi cele ungureşti, leagă constituirea Voievodatului Moldovei de legenda lui Dragos. Aşa cum Negru Vodă sosise n Ţara Romnească din Ţara Făgăraşului, şi Dragos a venit din Ţara Maramureşului n timpul vnătorii unui bour la est de Carpaţi, unde n valea rului Moldova a "descălecat" Ţara Moldovei.
Legenda şi găseşte expresie n stema Moldovei - cap de bour, dar mai mult nu este confirmată de realităţile istorice. Pămnturile de la est de Carpaţi erau permanent populate de autohtoni. Deşi ntre populaţia Moldovei şi a Maramureşului n evul mediu au existat relaţii foarte diverse, constituirea statului independent a fost un proces lăuntric, care s-a desfăşurat similar şi n alte teritorii romneşti n direcţia unificării şi emancipării lor politice.
Ct priveşte personalitatea lui Dragos, date precise despre timpul cnd a domnit lipsesc. Unii istorici sunt de părere că el s-a situat n fruntea voievodatului din Valea Moldovei ncă la sfrşitul secolului al XIH-lea.
Alţi istorici Insistă că voievodul maramureşean Dragos a fost impus la domnie de către regele maghiar după anul 1345, cnd avuse loc campania sa la est de Carpaţi. Campania a fost reuşită şi voievodatul din Valea Moldovei a devenit vasal al regelui. Ultima viziune este cea mai des acceptată n istoriografia romnească; deşi discuţiile controversate continuă. Dragos a fost urmat la domnie de fiul său Sas.
O a doua etapă n constituirea statului medieval moldovenesc este legată de numele voievodului maramureşan Bogdan din Cuhea. După o luptă ndelungată pentru păstrarea libertăţilor romnilor din Maramureş, el a trecut munţii mpreună cu ceata sa militară, stabilindu-se n Moldova, de unde l-a izgonit pe Bale, fiul lui Sas.
Data la care s-a produs acest eveniment continuă să fie discutată de istorici. Conform unei opinii evenimentul a avut loc la 1359, cnd a fost concomitent respinsă şi o ncercare a polonilor de a pune stăpnire pe voievodatul moldovenesc, fapt relatat de cronicarul polon Ian Dlugosz.
Alţi istorici sunt de părere că momentul alungării lui Bale nu putea fi anul 1359, deoarece această dată nu este n concordanţă cu un document maghiar din 20 martie 1360, n care se menţionează că un alt Dragos - cel din Guleşti, a readus sub suzeranitatea regelui maghiar "ţara noastră a Moldovei"; deci, voievodatul nu reuşise ncă să-şi capete independenţa, n alt document din 2 februarie 1365 se menţionează că Bale este despăgubit pentru pierderea posesiunilor sale din Moldova prin miluirea lui de către rege cu domeniile lui Bogdan din Cuhea, care deja plecase n Moldova. Ca urmare. Bogdan a venit n Moldova ntre anii 1360-1365. Sunt acceptaţi ca fiind verosimi anii 1363-1364.
Este cert faptul că pe la mijlocul secolului al XlV-lea prin acţiunea lui Bogdan a fost nlăturată suzeranitatea regelui maghiar şi Voievodatul Moldovei a devenit stat independent. Chiar la nceputul domniei sale Bogdan a unificat voievodatul din Valea Moldovei cu cel de la Suceava-Rădăuţi, apoi cu Ţara Şepeniţului, cu cetăţile ei de la Hmilov, Teţina şi Hotin pe Nistru. Statul constituit - Ţara Moldovei - mai era numit şi Ţara de Sus, deoarece n partea de sud-est a spaţiului Carpato-Nistrean-Pontic, dar şi dincolo de Nistru (n Podolia Mică), exista o altă formaţiune statală, numită Ţara de Jos, care includea teritoriile eliberate de sub dominaţia tătară. La 1386 aici era domn voievodul Costea. n anul următor, 1387, n timpul domniei lui Petru Muşat (1375-1391) Ţara de Sus şi Ţara de Jos au fost unificate. Ţara Moldovei a mai inclus n componenţa sa şi "culuarul unguresc" - o porţiune de teritoriu la Curbura Carpaţilor, care unea stăpnirile ungare cu gurile Dunării şi separa Moldova de Ţara Romnească. Contopirea Ţării de Sus cu Ţara de Jos a nsemnat ncheierea procesului de formare a statului moldovenesc. La sfrşitul secolului al XlV-lea teritoriul Ţării Moldovei ajunge pnă la Marea Neagră.
Prin Moldova trecea un drum comercial care unea Marea Baltică cu Marea Neagră. Acest drum, numit apoi "drum moldovenesc", era protejat de statul moldovean, care beneficia pe această cale de anumite avantaje economice.
ntemeierea statului dobrogean. Formarea statelor romneşti se ncheie cu cea a statului dobrogean situat ntre Dunăre şi Marea Neagră, n timpul domniei ţarului bulgar loan Asan al H-lea (1218-1241) aici este situată "Ţara Cărvunei", unitate politică aflată sub autoritatea religioasă a Patriarhiei din Constantinopol.
n anul 1346 este menţionat drept conducător al statului dobrogean - Balica, urmat după 1350 de Dobrotici. Ultimul extinde teritoriul statului său pnă la gurile Dunării, intrnd n conflict cu negustorii genovezi de la Vicina şi Chilia. Urmaşul lui Dobrotici-Ivanco, ncheie un tratat de pace şi comerţ cu genovezii, bate monedă proprie, n 1388, Ivanco participă la luptele cu otomanii, căznd n timpul bătăliei.
Tot atunci domnul Ţării Romneşti Mircea cel Bătrn a luat n stăpnire Ţara Dobrogei. Acest eveniment contura nceputul unui proces de unificare a Ţărilor Romne, care nu s-a desfăşurat din cauza condiţiilor externe nefavorabile. După cţiva ani de viaţă unitară n componenţa Ţării Romneşti, Dobrogea, ca şi alte teritorii balcanice, a fost inclusă n componenţa Imperiului otoman.
Importanţa istorică a constituirii statelor medievale romneşti. Con-stituirea statelor medievale romneşti a fost un proces de lungă durată şi s-a realizat n două etape: unificarea formaţiunilor politice prestatale (a Romaniilor populare) sub autoritatea unuia dintre conducătorii acestora; apoi crearea instituţiilor politice, admi-nistrative şi religioase, necesare afirmării şi apărării statului.
Prima formaţiune statală ntemeiată a fost Voievodatul Transilvaniei, integrat teritorial Regatului maghiar n urma expansiunii acestuia spre est. Romnii transil-văneni au nceput să fie obiectul unei politici de discriminare, care va duce n cele din urmă la eliminarea lor din viaţa politică a Transilvaniei.
Celelalte două state romneşti (Moldova şi Ţara Romnească) au reuşit să se emancipeze de sub dominaţia mongolă şi ungară, dobndind independenţa politică Procesul de unificare a statelor romneşti n-a atins nivelul creării unui stat unita independent.
Ţările Romne au avut drept focare constituitoare teritorii destul de ndepăr-tate unul de altul. Atunci cnd extinderea lor teritorială a ajuns să se ntlnească (la Curbura Carpaţilor), ele erau deja state constituite, conduse de dinastii domneşti proprii, fiind orientate n relaţiile politice externe n diferite direcţii: Ţara Romnească - spre Ungaria, iar Moldova- spre Polonia şi Lituania. Cu timpul s-a format o tradiţie istorică, acceptată de contemporani, o tradiţie a două ţări separate cu propriile lor interese politice, sociale şi economice externe, adică a unui pluralism statal romnesc.
Transilvania, datorită aşezării sale geografice şi situaţiei de centru natural al neamului romnesc, n urma instaurării timpurii a dominaţiei regilor ungari, a fost exclusă din procesul de unificare politică a romnilor. După ce Dobrogea a fost cucerită de Imperiul otoman, Ţara Moldovei şi Ţara Romnească au continuat să prezinte cele "două libertăţi romneşti" (după expresia lui N.Iorga), care au creat condiţii politice corespunzătoare pentru o dezvoltare istorică nentreruptă a societăţii romneşti. Pe baza lor s-a nfăptuit unitatea plitică a spaţiului romnesc care s-a desăvrşit la 1918.

Referat oferit de www.ReferateOk.ro
Home : Despre Noi : Contact : Parteneri  
Horoscop
Copyright(c) 2008 - 2012 Referate Ok
referate, referat, referate romana, referate istorie, referate franceza, referat romana, referate engleza, fizica