referat, referate , referat romana, referat istorie, referat geografie, referat fizica, referat engleza, referat chimie, referat franceza, referat biologie
 
Astronomie Istorie Marketing Matematica
Medicina Psihologie Religie Romana
Arte Plastice Spaniola Mecanica Informatica
Germana Biologie Chimie Diverse
Drept Economie Engleza Filozofie
Fizica Franceza Geografie Educatie Fizica
 

Degradarea solului - atestat

Categoria: Referat Geografie

Descriere:

Iniţial produsele poluante erau de natura organică şi uşor biodegradate de bacterii şi ciuperci. Pe măsura dezvoltării industriale şi exploziei demografice au apărut deşeuri nebiodegradabile, pentru care nu există în natură enzime capabile să le descompună. Poluarea artificială este de natură: fizică (sonoră, radioactivă, termică), chimică, biologică (agenţi patogeni, virusuri, bacterii, fungi)...

Varianta Printabila 


1 GRUPUL ŞCOLAR INDUSTRIAL ,,AUREL RAINU’’ FIENI
JUDEŢUL DMBOVIŢA







PROIECT  DE  CERTIFICARE  A  COMPETENŢELOR
PROFESIONALE DE  NIVEL  3




CALIFICARE: TEHNICIAN ECOLOG ŞI PROTECŢIA     
MEDIULUI               





PROFESOR NDRUMĂTOR:                                      ELEV:
VATAVU LIDIA                              MĂNOIU D. DĂNUŢA - COSTINA







                                              


              DEGRADAREA SOLULUI











                                                                                                                                                          2008
















Cuprins





          Argument ………………………………………………………………….. 3

           1. Introducere …………………………………………………………………. 5
    Solul – generalităţi ……………………………………………………... 5
    Poluarea – generalităţi …………………………………………………. 6
    Poluarea solului ………………………………………………………... 7

           2. Degradarea solului ………………………………………………………… 11
2.1     Degradarea solului …………………………………………………….. 11
2.2     Degradarea prin eroziune ………… …………………………………..  16
2.3     Degradarea prin supraexploatare ……………………………………… 17
 2.3.1 Defrişarea pădurilor …………………..…………………………  17
 2.3.2 Suprapăşunatul …………………………………………………..  18
               2.4 Degradarea prin construcţii de baraje şi canale ………………………..  18
               2.5 Degradarea prin poluare ……………………………………………….. 19
         2.5.1 Ploile acide ………………………………………………………. 19
                      2.5.2 Poluarea cu ngrăşăminte şi pesticide …………………………… 19

 3. Măsuri de protecţie a calităţii solului ……………………………………… 21
     3.1 Măsuri de protecţie …………………………………………………….. 21
     3.2 Factori care influenţează calitatea solului ………………………………21
   
           4. Tehnici de mbunătăţiri funciare …………………………………………...  23
               4.1 Obiectivul activităţii …………………………………………………… 23
               4.2 Sisteme de irigaţii ……………………………………………………… 23

               Concluzii …………………………………………………………………… 26

           5. Bibliografie ……………………………………………………………….... 27

               Anexe ………………………………………………………………………. 28



 Argument


Motto: „Cea mai preţioasă bogăţie naturală este fără ndoială solul”
Jean Dorst


Una dintre cele mai importante componente ale biosferei este solul. Solul este stratul afnat, moale şi friabil, care se găseşte la suprafaţa scoarţei terestre, şi care mpreună cu atmosfera constituie mediul de viaţă al plantelor.
Degradarea solului este procesul care determină distrugerea stratului fertil de la suprafaţa şi imposibilitatea refacerii lui. Acţiunea antropică asupra solului prin defrişare, aratul pajiştilor a avut drept consecinţă apariţia „pămnturilor rele” pe care nu se mai formează vegetaţia. Solul este nvelişul afnat de la suprafaţa uscatului, n care plantele şi nfig rădăcinile. El este un corp natural format n timp ndelungat n urma unor procese pedogenetice şi are alcătuire complexă.
Defrişările neraţionale duc la dezgolirea solului şi la dispariţia unui număr mare de specii de plante şi animale. Industrializarea, urbanizarea şi traficul rutier au dus la apariţia şi accentuarea fenomenului poluării. Substanţele eliminate n aer se depun pe covorul vegetal, pe case, dar ajung şi n plămnii omului de unde sunt vehiculate n ntreg organismul producnd boli grave: anemii, diverse forme de cancer, malformaţii.
Cauzele degradării solului datorate activităţii umane sunt: exploatările miniere, defrişările pădurilor, desecările, aratul necorespunzător, exploatarea intensivă, folosirea excesivă a ngrăşămintelor şi pesticidelor, păşunatul excesiv, turismul practicat necorespunzător. Un aspect major al degradării mediului nconjurător, al restrngerii posibilităţilor de hrană ale populaţiei n continuă creştere constituie n folosirea neraţionala a solurilor, scoaterea unor suprafeţe ntinse de terenuri de la producţia vegetală.
n ţara noastră protecţia mediului nconjurător constituie o problemă de interes naţional n scopul păstrării echilibrului ecologic, menţinerii şi mbunătăţirii calităţii factorilor naturali, asigurării unor condiţii de viaţă şi de muncă tot mai bune generaţiilor actuale şi viitoare. n afară de beneficiile unei vieţi ntr-o lume mai puţin poluată şi mai echilibrată, nevoia unei dezvoltări raţionale, devine din ce n ce mai acută, odată cu răspndirea globală a industrializării.
Solul reprezintă un adevărat laborator complex şi eficace de depoluare, neutralizare, reciclare şi valorificare a reziduurilor.
Eu am ales tema „Stabilirea proceselor de degradare a solurilor ca urmare a cauzelor naturale n oraşul Fieni” pentru a mă informa şi a nţelege importanţa naturii att pentru sănătatea omului cat şi pentru dezvoltarea florei şi faunei.
Voi ncerca să propun ca masuri locale combaterea poluării şi mbunătăţirea calităţii mediului nconjurător deoarece cu ajutorul acesteia natura nu ar mai fi att de afectată de poluare iar flora şi fauna s-ar dezvolta şi ar deveni mai bogată.
De asemenea, prin protecţia mediului nconjurător putem prevenii bolile produse de poluare şi nu s-ar mai ajunge la dispariţia unor specii de plante şi animale.




1. Introducere





1.1 Solul - generalităţi

Solul, ca şi aerul şi apa, este un factor de mediu cu influenţă deosebită asupra
sănătăţii. De calitatea solului depinde formarea şi protecţia surselor de apă, att a celei de suprafaţa, cat mai ales a celei subterane.
Poluarea este deosebit de evidentă şi n cazul solului. Deşeurile de tot felul care nu au fost evacuate n ape şi aer acoperă uscatul tocmai n locurile aglomerate unde fiecare metru pătrat este intens şi multiplu solicitat, degradează terenurile agricole tocmai acolo unde sunt mai fertile, urţesc natura tocmai acolo unde este mai căutată pentru frumuseţea ei. ncă o contradicţie a civilizaţiei: alături de capacitatea de a crea un mediu de viaţa acceptabil, chiar şi n spaţiul cosmic, stă rezolvarea precară a salubrităţii solului. Dar deşeurile solide constituie numai un aspect al problemei. Solul mai este supus acţiunilor poluărilor din aer şi apă.
ntr-adevăr, solul este locul de ntlnire al poluanţilor. Pulberile din aer şi gazele toxice dizolvate de ploaie n atmosferă se ntorc pe sol. Apele de infiltraţie impregnează solul cu poluanţi antrenndu-i spre adncimi, iar rurile poluate infectează suprafeţele inundate sau irigate. Aproape toate deşeurile solide sunt depozitate prin aglomerare sau aruncate la ntmplare pe sol. De la mucul de ţigară sau biletul de autobuz pnă la autoturismul abandonat, de la picătura de ulei scursă din tractorul care ara cmpul pană la groapa de gunoi cu diverse deşeuri, toate sunt poluări directe ale solului. n oraşe deşeurile sunt nlăturate mai mult sau mai puţin sistematic. Dacă nu ajung n ape, sunt depozitate pe anumite terenuri, limitnd poluarea la suprafeţe mai reduse, dar există şi pericolul infiltrării n pnza freatică. Elementele poluante ale solului sunt grupate n 3 categorii:
•    elemente biologice, reprezentate de organisme (bacterii, viruşi, paraziţi), eliminate de om şi de animale, fiind n cea mai mare parte patogene. Ele fac parte integrantă din diferite reziduuri (menajere, animaliere, industriale);
•    elemente chimice, n cea mai mare parte de natură organică. Importanţa lor este multiplă: servesc drept suport nutritiv pentru germeni, insecte şi rozătoare, suferă procese de descompunere cu eliberare de gaze toxice şi pot fi antrenate n sursele de apă, pe care le degradează;
•    elemente fizice care provoacă dezechilibrul compoziţiei solului: inundaţii, ploi acide, defrişări masive.

    n general, ploile antrenează n şuvoaie particulele pe care le desprind din pămnt, formează torente care ‘‘ spală’’ straturile de humus şi cară cu ele n ape fertilitatea solului ; n urma lor, terenurile dezgolite se degradează, devin laterizate (acoperite cu o crustă de oxizi de fier) sau podzolite (lipsite de humus), n ambele cazuri fiind neproductive şi nefolositoare.
    Apa din ploi acţionează distructiv n general datorita efectului de şiroire care se manifesta ndeosebi la nivelul terenurilor accidentate. Fiecare cută simplă a terenului poate n cţiva ani să devină o rpa a cărei adncimi să atingă cteva zeci de metri şi către care converg apele colectate n cuprinsul unui bazin cu suprafaţa ntinsă. Se ajunge, astfel, nu numai la nlăturarea solului ci şi la erodarea profundă a rocii-mama.
    O cauză importantă a degradării solului o reprezintă irigaţiile, adică tocmai acel mijloc tehnic chemat să asigure n cele mai multe cazuri face recolte bogate, nlăturnd capriciile vremii. Făcute n mod neraţional, fără a ţine seama de condiţiile pedoclimatice specifice, acestea provoacă nsă salinizarea, fie excesul de apă. Un prim aspect al poluării solului l constituie reziduurile solide industriale. Se apreciază că circa jumătate din cantităţile de materii prime industriale, ajung sub formă de reziduuri şi deşeuri ; din acestea aproape o treime pot fi considerate ca nocive sau toxice. (vezi anexa 1 – fotografia 1)
    Un loc important printre poluanţii solului deţin diversele substanţe chimice rezultate de la ntreprinderile industriale şi pesticidele folosite n cantităţi excesive. Aceste substanţe, de fapt adevărate otrăvuri, transportate de apele de ploaie, se acumulează treptat n sol şi, pătrunznd n rădăcinile şi ţesuturile plantelor, ajung n hrana omului.


    1.2 Poluarea - generalităţi
    
    Poluarea  reprezintă o modificare a factorilor mediului biotic şi abiotic, sub acţiunea poluanţilor, care reprezintă deşeuri ale activităţii umane.
    Poluanţii  sunt substanţe chimice (pesticide, ţiţei, gaze, metale grele etc), factori fizici (zgomote, căldura, radiaţii ionizante etc) sau biologici (microorganisme patogene).
    Fiind o consecinţă a activităţii umane. Poluarea s-a amplificat pe măsura creşterii numerice a omenirii, a creşterii necesitaţilor umane şi a dezvoltării de noi tehnologii. Adeseori, ntre pătrunderea poluanţilor n mediu si efectele lor este un decalaj n timp şi n spaţiu, decalaj ce se datorează modului n care se desfăşoară procesele ecologice.    
    Poluarea, sub toate formele ei (fizică, chimică, biologică), afectează ecosistemele n ansamblu şi implicit comunităţile de organisme. De-a lungul timpului, s-a acordat o mare atenţie n special poluării chimice, ntruct efectele acesteia sunt cele mai evidente. De exemplu, ecosisteme acvatice marine (inclusiv Marea Neagră) sunt supuse poluării intense cu metale grele, compuşi organici de sinteza şi reziduuri petroliere. Efectele acestui tip de poluare sunt amplificate de timpul ndelungat de reţinere a acestor compuşi greu sau deloc degradabili, ce determină acumularea şi creşterea rapidă a concentraţiei lor.
    Ca urmare, s-au impus deja, la nivelul mondial o serie de măsuri pentru limitarea acestui fenomen nociv, care afectează biodiversitatea sub toate formele ei.
    Un tip aparte de poluare l reprezintă poluarea genetică, care este consecinţa manipulării genetice a organismelor, efectuate cu ajutorul ingineriei genetice. Scopul acestei modificări genetice este fie ameliorarea unor caracteristici morfologice şi fiziologice, fie inducerea rezistentei la diferiţi compuşi chimici, factori abiotici de mediu, la paraziţi şi la patogeni.
    Plantele sunt de multe ori ţinta modificărilor genetice, urmărindu-se creşterea tolerantei la unii compuşi chimici, cum sunt erbicidele sau metalele grele, creşterea rezistenţei la boli sau dăunători, adaptarea la condiţii extreme de mediu si mbunătăţirea caracteristicilor productive. (vezi anexa 1 – fotografia 2)
    Distrugerea solului prin diverse lucrări de excavare afectează circa 15 mii ha, aceasta constituind forma cea mai gravă de deteriorare a solului, ntlnită n cazul exploatărilor miniere la zi, ca de exemplu, n bazinul minier al Olteniei. Pretabilitatea terenurilor afectate de acest tip de poluare a scăzut cu 1-3 clase, astfel ca unele din aceste suprafeţe au devenit practic neproductive. Acoperirea solului cu deşeuri şi reziduuri solide a determinat scoaterea din circuitul agricol a circa 18 mii ha terenuri agricole şi lunci.


1.3 Poluarea solului

     Poluarea solului nseamnă orice acţiune care produce dereglarea funcţionării normale a solului ca mediu de viaţă, n cadrul diferitelor ecosisteme naturale sau create de om (antropice), dereglare manifestată prin degradarea fizică, chimică, biologică a solului, care afectează negativ fertilitatea sa, respectiv capacitatea sa bio-productivă din punct de vedere calitativ şi cantitativ.
    Indicele sintetic al efectului rezultant al poluării solului este reprezentat fie prin reducerea cantitativă sau calitativă a producţiei vegetale (recoltei), fie prin cheltuielile necesare menţinerii capacitaţii bio-productive (recoltei) la parametrii cantitativi şi calitativi anteriori manifestării poluării.
    n orice ecosistem care cuprinde şi solul acesta are doua funcţii esenţiale: de depozitare şi de furnizor de elemente nutritive şi apă, pe de o parte şi de recipient şi transformator de reziduuri şi deşeuri, pe de altă parte avnd deci rolul de reglator al ecosistemului şi de purificator al mediului nconjurător.
    Cu  toate funcţiile vitale ce le are pentru asigurarea de alimente, cu toate ca este o sursă limitată, nerecuperabilă, solul a fost şi este supus tot mai multor solicitări ale altor sectoare din afara agriculturii şi silviculturii, ceea ce face ca anual să fie afectate suprafeţe nsemnate. Cea mai mare pierdere este datorită eroziunii, care a distrus circa 430 000 000 ha de soluri n diferite ţări din lume. Din cauza folosirii ineficiente a apei de irigaţie, a lipsei de drenaj adecvat ori calităţii necorespunzătoare a apei, n prezent sunt afectate de salinizare sau de nmlăştinare secundară suprafeţe ntinse de soluri.
    n urma aplicării irigaţiei cu ape alcaline, a drenării sau suprapăşunării sau savane, stepe, antestepe apare adesea compactarea solului. După o folosire necorespunzătoare timp de 10-20 de ani, solul capătă structură masivă care se desface n blocuri la uscare şi devine impermeabilă pentru aer şi apă la umezire. A cărui ameliorare este foarte dificilă. Extinderea neraţională a urbanizării, a platformelor industriale, căilor de comunicaţie etc., prin ocuparea unor terenuri ntinse, adesea dintre cele cu soluri foarte fertile, deosebit de favorabile pentru agricultura, sunt tot attea cauze ale diminuării suprafeţelor cultivate sau cultivabile.
    Efectele nedorite asupra calităţii solului l au deşeurile şi reziduurile menajere din industrie, comerţ şi agricultură, care nsumează anual, pe plan mondial, circa 5 miliarde tone substanţe minerale, 32 miliarde m3 de ape industriale uzate, 250 000 000 tone de praf, 70 000 000 tone substanţe toxice gazoase, dejecţiile de la 3 miliarde capete de animale etc.     
Probleme deosebite ridică deşeurile şi reziduurile solide, fiind unanim recunoscut faptul că degajarea acestora, pe lngă substanţele chimice folosite n agricultură, prezintă cea mai importantă sursă de poluare a solului, inclusiv ocuparea unor suprafeţe nsemnate de terenuri. De exemplu : ntr-un an, 10 000 de oameni produc att gunoi ct să acopere 1 ha cu un strat gros de 1 m.
    
Metalele grele (plumb, cadmiu, mercur, crom, cupru, zinc, nichel, arsen, seleniu etc) provenite din diferite surse şi ajunse n sol, pe diferite căi, se pot acumula n sol, de unde trec n plante cu efecte dăunătoare. Fără ndoială, pesticidele sunt şi vor continua să fie de un enorm sprijin omului. Totuşi n rezolvarea unor probleme privind mediul nconjurător, pesticidele au creat altele de dimensiuni ncă nedeterminate. Consecinţele neprevăzute ale folosiri pe durată lungă a unor pesticide au dus la afectarea gravă a diferitelor forme de viată.    
    Unele probleme de poluare a solului sunt legate şi de folosirea n cantităţi mari, an de an, a ngrăşămintelor chimice. Astfel, superfosfaţii conţin o serie de impurităţi (metale şi metalozi toxici) care, n ansamblu, constituie un risc potenţial foarte serios de poluare a solului. O problemă specială o ridica ngrăşămintele cu azot. Astfel, uneori, ca urmare a suprafertilizării se constată o acumulare mărita la nitraţi n unele plante.    
    O altă formă de poluare a solului, tot mai importantă n zonele aglomerate (aşezări umane, creşterea industrială a animalelor etc) o constituie poluarea solului de către agenţii biologici dăunători, reprezentaţi prin microorganismele patogene eliminate de om şi transmise acestuia n urma contactului direct cu solul contaminat ori a consumului de alimente obţinute pe solul contaminat ; prin microorganismele patogene transmise omului prin contactul direct cu solul contaminat de dejecţiile animalelor infectate şi prin microorganismele patogene găsite n stare naturală n sol.
Interesul pentru poluarea mediului a crescut foarte mult pentru ntreaga populaţie a globului, a instituţiilor şi a organizaţiilor diverse, unele polivalente, altele cu caracter specializat, orientate exclusiv pe problemele poluării. Fără sol nu există viaţă. Solul format de-a lungul milioanelor de ani poate fi distrus de eroziune n cteva zile. O treime din solul planetei este serios deteriorat, fapt ce are consecinţe fatale asupra naturii. Poluarea este evidentă şi n cazul solului care este cel de-al treilea factor important de mediu, ce trebuie protejat la fel ca şi apa şi aerul. Reziduurile de tot felul care n-au fost evacuate n ape şi aer acoperă uscatul, ambianţa imediată de viaţa a oamenilor, tocmai n locurile aglomerate unde fiecare metru pătrat este intens şi multiplu solicitat, degradează terenurile agricole tocmai acolo unde sunt mai fertile, urţesc natura acolo unde este mai căutată pentru frumuseţea ei.

Roca ce acoperă pămntul a fost transformată de vnt, ploaie şi gheaţă n particule minuscule, ce pe baza dimensiunilor şi calităţii sunt denumite nisip, argilă sau ml. Solul este locul de ntlnire a poluanţilor: pulberile din aer şi gazele toxice dizolvate de ploaie n atmosfera se ntorc n sol. Apele de infiltraţie impregnează solul cu poluanţi antrenndu-l spre adncime, rurile poluate infectează suprafeţele inundate sau irigate, aproape toate reziduurile solide sunt depozitate prin aglomerare sau numai aruncate la ntmplare pe sol. De la mucul de ţigară sau biletul de tramvai pană la automobilul abandonat, la picătura de ulei scursă din tractorul care circulă pe cmp, toate sunt poluări directe ale solului. Solul reprezintă stratul superficial cu grosimea de 20-30 cm de la suprafaţa scoarţei terestre (stratul fertil) care mpreună cu atmosfera nvecinată, constituie mediul de viaţă al plantelor.

Importanţa ecologică a solului rezultă din faptul că:
     - se află n strnsă legătură cu clima unei regiuni prin configuraţia, structura şi natura lui;
          - influenţează calitatea surselor de apă subterană şi de suprafaţă;
          - răspunde direct de creşterea şi dezvoltarea vegetaţiei aferente şi indirect de poluarea alimentaţiei omului;
          - este un factor important n dezvoltarea socio-economică a aşezărilor umane ;

Un kilogram de sol conţine: * ~ 0,78 kg de substanţe minerale;
1. ~ 0,04 kg aer;
2. ~ 0,18 kg apă (substanţe dizolvate);

Substanţele minerale din sol conţin: * ~ 1 % piatră;
1. ~ 99 % pămnt măcinat ( huma, argila cu nisip fin), nisip( cuarţ, mica, feldspat, carbonaţi, oxizi de fier);

Substanţele organice din sol conţin: * ~ 81% humus;
1. ~ 10% rădăcini din plante;
2. ~ 9% flora şi fauna caracteristicile pămntului;

Formarea stratului de humus reprezintă un proces foarte lent şi de durată care presupune mai multe etape. Humusul este un component important al solului reprezentat de resturile vegetale şi animale putrezite sintetizat de bacterii şi ciuperci.

Poluarea naturală

Are importanţă secundară n condiţiile n care aportul antropic de poluanţi devine tot mai grav:
a) erupţiile vulcanice elimină gaze, vapori, particule solide, care sunt transportate pe mari distanţe de vnt şi curenţi de aer ;
b) eroziunea solului, eoliană sau cauzată de ploi, este cu att mai intensă cu cat solul este lipsit de vegetaţie, n pantă sau ntr-o zonă cu reţea hidrografică bogată ;
c) reziduurile vegetale şi animale degajă n urma descompunerii o serie de substanţe gazoase poluante. Polenul sau fungii pot constitui aerosoli naturali care să influenţeze negativ sănătatea populaţiei umane.
     

Poluarea artificială

Iniţial produsele poluante erau de natura organică şi uşor biodegradate de bacterii şi ciuperci. Pe măsura dezvoltării industriale şi exploziei demografice au apărut deşeuri nebiodegradabile, pentru care nu există n natură enzime capabile să le descompună. Poluarea artificială este de natură: fizică (sonoră, radioactivă, termică), chimică, biologică (agenţi patogeni, virusuri, bacterii, fungi).



Poluarea chimică

Poluarea chimică a solului afectează circa 0,9 milioane ha, din care poluarea excesivă circa 0,2 milioane ha; efecte agresive deosebit de puternice asupra solului produce poluarea cu metale grele (mai ales Cu, Pb, Zn, Cd) şi dioxid de sulf, identificată n special n zonele Baia Mare, Zlatna, Copşa Mică.
Deşi, n ultimii ani, o serie de unităţi industriale au fost nchise (ROMFOSFOCHIM-Valea Călugărească), iar altele şi-au redus activitatea, poluarea solului se menţine ridicată şi n alte zone (Trgu Mureş, Turnu Măgurele, Tulcea, Slatina s.a.).
Poluarea cu petrol şi apă sărata de la exploatările petroliere şi transport este prezentă pe circa 50 mii ha.
Distrugerea solului prin diverse lucrări de excavare afectează circa 15 mii ha, aceasta constituind forma cea mai gravă de deteriorare a solului, ntlnită n cazul exploatărilor miniere la zi, ca de exemplu, n bazinul minier al Olteniei. Pretabilitatea terenurilor afectate de acest tip de poluare a scăzut cu 1-3 clase, astfel ca unele din aceste suprafeţe au devenit practic neproductive. Acoperirea solului cu deşeuri şi reziduuri solide a determinat scoaterea din circuitul agricol a circa 18 mii ha terenuri agricole şi lunci.
Daunele economice directe asupra producţiei agricole datorate restricţiilor menţionate se estimează prin diminuarea acesteia cu circa 20% pe an.

Efectele poluării solurilor :

•    Reduce fertilitatea solului ;
•    Nedezvoltarea plantelor ;
•    Scăderea cantitati de O2 ;
•    Eroziunea ;
•    Moartea plantelor şi animalelor din sol.





2. Degradarea solului





2.1 Degradarea solului

Ce este degradarea solurilor? Degradarea solurilor nseamnă reducerea sau pierderea productivităţii lor biologice sau economice. Ea este determinată de utilizarea solurilor (factorul antropic), de un proces natural, ori de o combinaţie de procese naturale.
Cauzele degradării solului sunt fie naturale, fie legate direct sau indirect de activitatea omului. Poluarea solului este considerată o consecinţa a unor obiceiuri neigienice sau practici necorespunzătoare, datorată ndepărtării şi depozitării la ntmplare a reziduurilor rezultate din activitatea omului, a deşeurilor industriale sau utilizării necorespunzătoare a unor substanţe chimice n agricultură. Solul este supus poluării ca şi celelalte elemente ale mediului, dar el se reface tot mai greu n comparaţie cu apa şi aerul, deoarece procesele de autoepurare sunt mult mai lente.    
Se consideră că este absolut necesar ca la identificarea şi estimarea intensităţii poluării solului să se aibă n vedere funcţia capitală a acestuia, aceea de suport şi mediu pentru plantele terestre, mijloc principal de producţie vegetala la baza existenţei omului nsuşi.  
Omul a nceput să nţeleagă mai ales n ultimele decenii că progresul societăţii umane s-a transformat treptat n instrument de distrugere, cu efecte dezastruoase asupra naturii.
Odată cu apariţia civilizaţiei umane a apărut şi intervenţia brutală a omului prin exploatarea neraţională a naturii şi alterarea mediului prin poluarea produsă de activităţile industriale, agricole, menajere. Efectul de seră, distrugerea stratului de ozon, ploile acide au avut consecinţe din ce n ce mai dramatice n ultimii ani.
     Caracteristicile solului sunt legate direct de productivitatea agricolă. Chimizarea n exces a agriculturii duce la tulburarea echilibrului solului ca şi la acumularea n sol şi n apa freatică a unor substanţe minerale (ex.: nitriţi care au efect methemoglobinizant pentru om şi animale şi distrug bacteriile fixatoare de azot atmosferic).
Pesticidele, nebiodegradabile n majoritatea centrează de-a lungul lanţurilor trofice, fiind toxice pentru plante şi animale. De asemenea, dăunătorii devin rezistenţi la pesticide, fiind necesara crearea de noi substanţe de sinteză, eficiente dar mai toxice pentru mediu. (vezi anexa 2 – tabel 1)
n natură, energia exista sub diferite forme: mecanică, termică, , electrică, nucleară. Acoperirea consumului de energie n continuă crestere determină preocuparea permanentă pentru descoperirea de noi surse de energie, de identificare a modalităţilor pentru protejarea surselor neregenerabile, a surselor naturale, de control al emisiilor de CO2.
Cărbunele, ţiţeiul si gazele naturale reprezintă surse de energie neregenerabile sau convenţionale.
Efectele energiei s-au făcut simţite datorita creşterii sporite a producţiei şi consumului de energie, urmate totdeauna de efecte adverse asupra mediului şi sănătăţii umane.
Arderea combustibililor solizi contribuie esenţial la poluarea atmosferica prin aportul de oxizi de sulf şi azotaţi, metale grele, monoxid de carbon şi suspensii care se degaja alături de alte elemente dăunătoare sănătăţii umane. Poluarea creste continuu nu numai datorita arderii combustibilului solid n centralele termice sau n industrie ct şi datorită autovehiculelor şi consumului casnic de energie al populaţiei.
Acidificarea este procesul prin care suprafaţa pămntului este "sărăcită" n baze şi suferă continuu o creştere a acidităţii, ducnd la degradarea solului şi a apelor precum şi la deteriorarea ecosistemelor aferente.
Prognozele arată că acidificarea solului produce importante daune n special asupra agriculturii. Metode de combatere a efectelor acesteia există, dar costurile sunt foarte ridicate. Impactul cel mai puternic se face simţit asupra agriculturii, ceea ce afectează n mod special populaţia săracă. Statisticile indică o degradare globală de 2000 milioane de hectare de pămnt, o suprafaţa echivalentă cu o treime din suprafaţa agricolă globală şi suprafaţa ocupată de pădure.
Peste 300 de milioane de hectare se găsesc la un nivel de degradare astfel incat se consideră că fenomenul este ireversibil.
Producţia de energie (incluznd biomasa şi biogazul) nu sunt cauze majore ale degradării solului, dimpotrivă aceasta poate juca un rol pozitiv n stoparea fenomenului. De exemplu introducerea unui sistem modern de producere a energiei pe bază de biomasă ar putea acţiona asupra preţului de piaţa al biomasei şi l face profitabil pentru restaurarea unor zone cu potenţial productiv afectate de degradarea şi transformarea acestora n aşa numite " ferme energetice" cu poluare critică.
Nivelul contaminării solului depinde şi de regimul ploilor. Acestea spală n general atmosfera de agenţii poluanţi si i depun pe sol, dar n acelaşi timp spală şi solul, ajutnd la vehicularea agenţilor poluanţi spre emisari. Trebuie totuşi amintit că ploile favorizează şi contaminarea n adncime a solului. (vezi anexa 2 – fotografia 1)
ntr-o oarecare măsură poluarea solului depinde şi de vegetaţia care l acoperă, precum şi de natura nsăşi a solului. Lucrul acesta este foarte important pentru urmărirea persistenţei pesticidelor şi ngrăşămintelor artificiale pe terenurile agricole. Interesul economic şi de protejare a mediului cere ca att ngrăşămintele ct şi pesticidele să rămnă ct mai bine fixate n sol. n realitate, o parte din ele este luată de vnt, alta este spălată de ploi, iar restul se descompune n timp, datorită oxidării n aer sau acţiunii enzimelor secretate de bacteriile din sol. n tabelul următor sunt prezentate unele date n legătura cu persistenţa n sol a unor insecticide comune.
     ntruct deplasarea pesticidelor şi a ngrăşămintelor din locul pe care au fost administrate mediului constituie un risc grav de poluare a mediului, s-au ncercat metode pentru mărirea persistenţei lor prin aditivi chimici. Spre exemplu persistenţa heptaclorului n sol a fost mărită:
-cu 18% prin adaos de ulei lubrefiant mineral ;
-cu 52% prin adaos de răşină de Piccopale ;
-cu 30% prin adaos de polistiren alchilat ;
-cu 29% prin adaos de plastifiant aromatic.
-cu 21% prin adaos de fracţiuni grele aromatice din petrol.

Experienţa a arătat că persistenţa pesticidelor mai depinde şi de natura solului : ea este mai mică n solurile cu conţinut anorganic mai bogat (nisipuri, argile) dect n substanţe organice.
Degradarea solului reprezintă ndepărtarea stratului de humus sau/şi
modificarea acestuia. Datorită căldurii şi ploilor abundente, la tropice roca este rapid descompusă şi astfel poate forma o bază cu grosimea de chiar şi 50 de metri. n regiunile moderate solul fertil este rar mai adnc de un metru. Excepţie sunt malurile Fluviului Mississippi, unde depunerile pot atinge şi adncimea de 30 de metri. Indiferent de adncime, la majoritatea solurilor stratul cel mai apropiat de suprafaţă este cel mai fertil, acesta fiind cel mai afectat de eroziune.

Procesul de degradare este rezultatul a două fenomene principale:
     1. creşterea suprafeţei agricole şi a suprafeţei pentru construcţii;
          2. despădurirea, datorită creşterii continue a suprafeţei arabile, precum şi a cererii de lemn de foc, de construcţii( mobilă), pentru industria celulozei;
Eroziunea solului are loc datorită acţiunii vntului şi a apei. O picătură de ploaie căzută pe sol poate mprăştia pămntul n toate direcţiile. Ca rezultat al acestui fenomen, n caz de ploi abundente, solul este mpins spre văi. Vntul produce mai rar eroziune şi chiar şi atunci numai n regiunile uscate. Efectul acestuia este nsa mult mai ngrijorător, deoarece ntr-o singură oră vntul poate deplasa o cantitate de pămnt ce ar putea fi mişcată de apă numai n cţiva ani. (vezi anexa 3 – tabel 1)
 Mai multe milioane de tone de pămnt au fost deplasate de vnturi. Chiar şi astăzi, un strat mai nalt de 150 de metri de pămnt este purtat de vnturi. La tropice solul este deplasat de ploi asemănătoare potopului, fapt ce poate perturba considerabil echilibrul ecologic. Daca arborii pădurilor tropicale din regiunile montane sunt defrişaţi, ploile vor spăla stratul superior de pămnt aflat de-a lungul văilor şi astfel vor fi inundate păşunile, satele şi drumurile.
Canalele de irigaţii nfiinţate n ţările n curs de dezvoltare se umplu rapid cu ml şi devin de neutilizat.
Turismul este o căutare de locuri frumoase şi curate, un prilej de reconfortare fizică şi psihică n mijlocul naturii, dar n incinta campingurilor, ca şi n afara acestora, se produc abateri de la igiena şi educaţie. Straturile superficiale, chiar primii milimetrii ai solului au o mare capacitate de mineralizare a substanţelor organice şi o energică acţiune de distrugere a germenilor patogeni. Apa este locul de dizolvare şi de antrenare. Microorganismele furnizează plantelor substanţe nutritive degradnd poluanţii organici. Solul, spre deosebire de atmosfera şi ape, nu are putere de dispersare, degradarea lui producndu-se imediat şi ireversibil.
Orice suprafaţă compromisă trebuie să ne reamintească  faptul că pentru a se forma trei centimetrii de sol pe cale naturală sunt necesari 300-1000 ani de desfăşurare a proceselor fizico-chimice şi biologice, iar un strat arabil de 20 cm se formează n 7000 ani.
Avertismentul este şi mai sever pentru acţiunile de modificare a suprafeţei planetei, care duc la degradarea solului prin eroziune.
Volumele uriaşe de aluviuni ajung n ruri şi fluvii nrăutăţindu-le calitatea. Dacă solul este supus agresiunii unui poluant, ntotdeauna va fi investigat şi stratul acvifer subteran, care riscă să fie contaminat prin transferul poluantului de la suprafaţa solului spre adncime. nsă şi contaminarea unui acvifer cu o substanţă toxică, care pătrunde n profunzime poate produce contaminarea solului prin vaporizarea şi ascensiunea capilară a apei poluate.
La nivelul solului, hidrocarburile sufocă vegetaţia, poluează atmosfera prin vaporizare şi prezintă un potenţial risc de explozie şi incendiu. După principiile tehnice generale, pentru depoluarea solului se disting:

Metode fizice: bazate pe imobilizarea fizică a poluanţilor n mediul contaminat, fie prin izolare(etanşare, blocare hidraulică), stabilizare; bazate prin extracţia fizică a poluanţilor din mediul contaminat, prin excavare, pompare, spălare, flotaţie, injecţie cu aer sub presiune, etc;





1 Metode chimice: se aplică pentru separarea, distrugerea sau transformarea poluanţilor n forme mai puţin nocive ( extracţia chimică, oxidarea, reducerea, declorurarea şi precipitarea);

Metode termice: distrug, extrag sau imobilizează poluanţii prin supunerea materialului contaminat la temperaturi ridicate (incinerarea, desorbţia termică şi vitrificarea);

Metode biologice: constă n biodegradarea poluanţilor sub acţiunea microorganismelor(bioreactorul, biodegradarea n vrac, biodegradarea in situ, bioventring-ul, biosparging-ul), metode de biolixiviere şi bioacumulare a poluanţilor;
Privim solul ca pe un cadou al naturii, deşi această valoare inestimabilă dispare cu o viteză alarmantă. Acest fenomen poartă numele de eroziune a solului şi animalele pot eroda solul deplasnd solul fără intenţie şi astfel şi ameninţă propriul habitat. n trecut, pe Insulele Farne trăia o populaţie de foci şi una de alce (Alca torda), pasările au smuls iarbă pentru a-şi construi cuiburi, iar focile se rostogoleau n ml şi astfel au distrus stratul superior al solului. Focile au fost alungate n mod voit şi astfel s-a reuşit alungarea lor de pe insulă şi salvarea coloniei de păsări şi animalele erbivore contribuie la eroziunea solului, n special n regiunile n care sunt ţinute pe păşuni mici, ngrădite. Caprele pot produce pagube nsemnate n regiunile deluroase. n cteva ţări au fost introduse legi n scopul limitării creşterii caprelor, pentru a proteja vegetaţia. Formarea stepelor infertile din zona Mării Mediterane, poate fi explicată n special prin creşterea caprelor ntr-o proporţie mult mai mare dect posibilităţile zonei.

Natura se găseşte n mod evident, n faţa unui declin ecologic, n care factorul antropic a avut rolul determinant, ca factor de deteriorare prin mijloace directe-indirecte, multiple şi complexe, apropiate sau ndepărtate n timp.
    

    2.2 Degradarea prin eroziune

    Eroziunea – ca formă de degradare a solului sau a rocilor, se datorează acţiunilor ploilor, vntului şi omului care prin lucrările agricole, a distrus textura solului, l-a dezgolit n faţa radiaţilor solare şi l-a sărăcit de asociaţiile vegetale naturale.
    Omul, printr-o folosire abuzivă a pămntului, a dus la o micşorare a capacităţii de reţinere a apei n sol. Aceasta se evapora, sau se scurge rapid la suprafaţă, provocnd dese inundaţii, deoarece lipseşte stratul cu vegetaţie arborescentă care să „amortizeze” efectele precipitaţiilor puternice. Această eroziune se datorează poluării cu pesticide şi ngrăşăminte chimice, ploilor acide, tăierilor masive de păduri, lucrărilor necorespunzătoare ale solului, care n timp degradează textura acestuia. Alunecările de teren sunt  si ele foarte devastatoare. (vezi anexa 4 – foto grafia 2)
    Eroziunea a afectat n ultimul secol pe ntreg globul 20 mil km2 din terenurile cultivate, adică 28% din suprafaţa lor. n ţara noastră suprafaţa supusă eroziunii este de circa 7 milioane hectare, fiind afectată zona centrală a Transilvaniei, Podişul Brladului şi zona Subcarpaţilor de Curbură.
    Se ştie că solul uscat, degradat şi lipsit de vegetaţie, formează norii de praf cu acţiune devastatoare. Aşa s-a ntmplat n anul 1934 n statele americane – Kansas, Texas şi Oklahoma, cnd solul a fost erodat pe o suprafaţa de 450.000 km2, pnă la o adncime de 25 cm, n unele locuri, constituind cea mai mare catastrofă, a cărei cauză a fost acţiunea omului necontrolata.
    Ca masuri de evitare a eroziunii, omul a folosit ncă din vechime, mai ales n Asia, cultivarea n terase limitate de şanţuri care reţin apa; aratul n brazde, care urmează curbele de nivel, acoperirea n permanenţă a solului cu un strat de resturi vegetale sau de culturi care să restabilească echilibrul chimic n sol.


    
2.3 Degradarea prin supraexploatare
    

2.3.1 Defrişarea pădurilor

    Pădurile reprezintă factorul determinant n menţinerea echilibrului ecologic, climatic şi hidric, reprezentnd ecosistemul cu o capacitate de regenerare de 3-5 ori mai mare, dect oricare alt ecosistem natural.
    Tăierile masive din ultimii 80 de ani, mai ales după primul război mondial, a dus la o reducere a suprafeţei de 9 milioane ha la 6.3 milioane ha păduri, din care astăzi 5.5% sunt afectate de poluare şi dăunători. Vegetaţia forestieră contribuie la ncetinirea scurgerii de suprafaţa, păstrarea litierei, a covorului vegetal ierbos şi la  reţinerea apei. Litiera este sursa principală de ntoarcere a elementelor minerale n sol şi a substanţelor organice. (vezi anexa 5 – fotografia 1)
    Despăduririle masive n scopul valorificării lemnului constituie o cauză esenţială a degradării solului prin eroziune, mai ales pe terenurile n pantă. n anul 1975 producţia anuală mondială de lemn a fost de 2,4 miliarde m3. Datorită acestui fapt prin intervenţia distructiva a omului, care solicită lemnul drept combustibil, pentru construcţii, n industrie sau pentru eliberarea terenurilor necesare agriculturii. Pe glob sunt ţări ca Spania şi Grecia care şi-au redus suprafaţa mpădurită pnă la 15%.
    n Africa pădurile tropicale s-au redus cu 2/3, fiind necesare suprafeţe pentru plantaţiile de cacao şi alte plante exotice. n America de Nord, datorită tăierilor masive din N-V Californiei a pinului canadian s-au produs numeroase inundaţii cu sute de mii de hectare de terenuri distruse.
    Deşi s-au făcut rempăduriri cu răşinoase şi eucalipţi, n diverse zone ale globului, aceste păduri artificiale sau amenajate nu prezintă diversitatea pe vrste, specii şi categorii ecologice de plante, multitudinea relaţiilor interspecifice şi o stabilitate ecologică asigurată n sute de ani. Se ştie că n viitor nevoia de lemn va spori cu 17% iar pădurile tropicale riscă să dispară la nceputul acestui mileniu.
    Pentru menţinerea nvelişului protector al ecosferei, care să fie ferită de eroziune şi ariditate, ONU a luat măsuri de protecţie a pădurilor la scară planetară, n sensul conservării solului, a resurselor de apă, a purificării aerului şi a mbunătăţirii climatului. Pădurea are şi funcţia de recreare şi sursă de ozon pentru om.
    







    2.3.2 Suprapăşunatul

    Distrugerea covorului vegetal dintr-un ecosistem apare ca urmare a procesului de păşunare intensivă de ctre animalele ierbivore. n pampasul argentinian capacitatea limită pe păşunile naturale se cifrează la 14.000 kg vite/km2. n preeria din Texas de 11.000 kg vite/km2, iar n savana din Kenya numai de 3500 kg vite/km2.
    Daca aceste limite sunt depăşite, n populaţiile animalelor sălbatice apare autoreglarea, adică se intesifică activitatea prădătorilor, creste frecvenţa bolilor şi paraziţilor, deoarece populaţiile de insecte fitofage se găsesc n echilibrul relativ cu mediul, suferind oscilaţii n funcţie de fluctuaţiile acestuia.
    n cazul animalelor domestice, care rămn n afara factorilor ecologici şi se supun factorului antropic, apare suprapopularea pasiunilor şi o dezgolire accentuată a biotopului, care şi pierde posibilităţile de regenerare.
    Animalele domestice ţinute pe suprafeţe limitate, prin călcarea solului, duc la tasarea acestuia şi strivirea nvelişului vegetal. Astfel vegetaţia dispare progresiv de pe anumite suprafeţe care sunt supuse treptat eroziunii şi degradării. Spre exemplu, insula Sf. Elena, n care portughezii au introdus capre n anul 1513, n anul 1909 flora era complet distrusă. Aceeaşi situaţie cu solurile erodate, aride cu reliefuri accidentale şi vegetaţie distrusă se ntlneşte n zona Apeninilor – Italia, platoul Castiliei – Spania, Orientul Apropiat – Siria, Iran şi America de Nord.
    n prezent pe glob există o preocupare generală de salvare a vegetaţiei de la suprapăşunare. n acest context se nscriu plantarea de perdele forestiere, sau de fixare a solului n Nordul Africii ( Tunis, Maroc) prin specii de Tamarix articulată, Accacia Cyanpiphylla şi Accacia cyclops, care rezistă la secetă şi temperaturi ridicate.


    2.4 Degradarea prin construcţii de baraje şi canale

    Pentru asigurarea de apă potabilă, irigaţii, căi de comunicaţii, producerea de energie electrică, omul a intervenit n ecosistemele acvatice prin construcţia de canale şi baraje. (vezi anexa 5 – fotografia 2)
Aceste construcţii duc la inundarea unor terenuri aluvionare şi schimba componenţa cantitativă şi calitativă a florei şi faunei locale. n unele cazuri, noile lacuri constituie surse de boli, prin dezvoltarea numeroşilor paraziţi. Astfel dezvoltarea vegetaţiei acvatice n canalele de irigatie, alimentate de la barajul de la Assuan din Egipt, a dus la instalarea gasteropodelor gazdei intermediare ale agenţilor bilhariozei, exemplu trematodele Schistosoma hematobium şi S. Mansoni. Aici apar şi vectorii malariei ca şi onchicercozei care provoacă orbirea.



    2.5 Degradarea prin poluare

    Poluarea - procesul de modificare a factorilor de mediu biotici şi abiotici prin introducerea n mediu a poluanţilor de tipul deşeurilor din activitatea umană.
    Poluarea solului e cauzată de pulberile şi gazele nocive din aer, de apele reziduale, de deşeurile de natură industrială sau menajeră , dar mai ales de pesticidele şi de ngrăşămintele chimice folosite n agricultură.
    Poluarea artificială a apărut odată cu dezvoltarea primelor aşezări urbane, sub influenţa factorului antropic. Iniţial produsele poluante erau puţine, de natură organică şi uşor degradabile de ctre microorganismele mediului (bacterii şi ciuperci).


2.5.1    Ploile acide

    Ploile acide sunt determinate de prezenţa n atmosferă a oxizilor de sulf şi azot, care n prezenţa vaporilor de apă şi sub influenţa radiaţilor ultraviolete, se transformă n acizi corespunzatori extrem de toxici ca : acidul sulfuric şi acidul azotic.
    ncă din anul 1950 s-a semnalat n Norvegia, scăderea producţiei de peşte din cele peste 200 de lacuri existente, o sărăcire a solului n substanţe nutritive şi uscarea masivă a pădurilor. Enigma a fost dezlegată abia n anul 1960, cnd s-a dovedit că apa de ploaie conţine acizi, cu efecte nocive asupra vieţuitoarelor.
    
Efectele nocive ale ploilor acide sunt:

    - spălarea solului de substanţe nutritive, vitale arborilor(Ca, Mg, K)
    - aluminiul existent in sarurile minerale din sol este pus in libertate de acizii conţinuţi n apa de precipitaţii si poate intra n competiţie cu Ca, pentru a se fixa pe rădăcinile fine ale arborilor, reducnd aprovizionarea acestora n Ca şi ncetinirea creşterii.
    - distrugerea reducătorilor din sol prin pH-ul scăzut al apei de precipitaţii şi prin concentraţia mare in Al, mpiedică sau diminuează procesele de mineralizare, prin intermediul cărora, sunt repuse n circulaţie elementele minerale necesare arborilor pentru sinteze organice.
    

    2.5.2 Poluarea cu ngrăşăminte chimice şi pesticide

Chimizarea n exces duce la scăderea potenţialului productiv. O altă consecinţă este acumularea n sol şi n apa freatică a unor elemente minerale - nitraţi - n concentraţii dăunătoare. (vezi anexa 5 – fotografia 3)
    Folosite timp ndelungat ngrăşămintele chimice pot opri reciclarea substanţelor organice din solurile cultivate, ameninţnd grav fertilitatea lor. Creşterea cantităţilor de ngrăşăminte şi humusul din sol. Acesta are drept efect deteriorarea structurii pedologice, contribuind astfel la declinul complexului absorbant argilo-humulos.
    Pesticidele cu mare toxicitate pot şi ele să degradeze biocenozele din sol, dar n această privinţa părerile sunt mpărţite. Se ştie că pesticidele ajunse n sol pot dăuna faunei ce contribuie la ncorporarea materiei organice n sol. Dintre acestea, cel dinti suferă ramele care au un rol primordial n asigurarea fertilităţii solului
    Alte produse care poluează solul sunt: reziduurile solide de la exploatările miniere, zgurile metalurgice şi de la termocentrale, deşeurile rezultate de la crescătoriile de animale, reziduurile provenite din industria alimentară, deşeurile casnice. Printr-o depozitare neraţionala, aceste produse ocupă mari suprafeţe de teren agricol sau de alt interes economic.


3. Măsuri de protecţie a calităţii solului





3.1 Măsuri de protecţie
    
    Asigurarea populaţiei mondiale, n continuă crestere, cu produse agroalimentare şi a industriei prelucrate, cu materii prime, impune cu necesitate ca toate resursele de la sol să fie protejate şi valorificate integral, cu randament sporit şi eficienţă economică ct mai mari.    
    n acest scop, este necesar să se asigure cele mai bune măsuri de gospodărire a solurilor, de prevenire şi combatere a fenomenelor de degradare a lor, pentru a se menţine şi spori fertilitatea, respectiv capacitatea lor productivă. Tocmai n acest scop, recent, n ţara noastră, Ministrul Agriculturii şi Industriei Alimentare a introdus norme tehnice de protecţie a calităţii solului obligatorii pentru toţi deţinătorii de terenuri agricole, cu privire la prevenirea degradării solului datorate excesului de apă, sărăturării secundare, eroziunii prin apă şi vnt, degradării stării fizice a solurilor, degradării solului prin acidifiere ca urmare a aplicării sistematice şi n doze crescnde a ngrăşămintelor cu azot cu potenţial de acidifiere, apariţiei de escese sau carenţe n unele elemente nutritive, contaminării cu diverse substanţe şi organisme dăunătoare.    
    n acelaşi scop, pentru cunoaşterea tendinţei de evoluţie a calităţii solului de către factorii de decizie la diferite niveluri, se ntocmeşte periodic evidenţa stării de calitate a solurilor, cu efecte de prognoze şi avertizări asupra eventualelor fenomene sau pericole de degradare a solurilor.


3.2 Factori care afectează calitatea solului

Seceta se manifesta pe circa 7,1 milioane ha, din care şi pe cea mai mare parte a celor 3,2 milioane ha amenajate anterior cu lucrări de irigaţie. După datele M.A.A.P. şi din Anualele Statistice ale Romniei reiese o crestere a suprafeţelor irigate n intervalul 1980-1995, după care s-a nregistrat un declin puternic, ajungndu-se ca la mijlocul anului 2006, doar 200 000 ha să fie udate. (vezi anexa 4 – fotografia 1)
Excesul periodic de umiditate n sol afectează circa 3,9 milioane ha, din care o mare parte din perimetrele cu lucrări de drenaj (3,2 milioane ha), care nu funcţionează cu eficienţă scontată.
Eroziunea hidrica este prezentă pe 6,3 milioane ha, din care 2,3 milioane amenajate cu lucrări antierozionale, n prezent degradate puternic n cea mai mare parte; aceasta mpreună cu alunecările de teren (circa 0,7 milioane ha) provoacă pierderi de sol de pană la 41,5 t/ha/an.
Eroziunea eoliană se manifestă pe aproape 0,4 milioane ha, cu pericol de extindere, cunoscnd ca, n ultimii ani, s-au defrişat unele păduri şi perdele de protecţie din zone susceptibile acestui proces de degradare.
Conţinutul excesiv de schelet n partea superioară a solului afectează circa 0,3 milioane ha.
Sărăturarea solului se resimte pe circa 0,6 milioane ha, cu unele tendinţe de agravare n perimetrele irigate sau drenate şi iraţional exploatate, sau n alte areale cu potenţial de sărăturare secundară, care nsumează ncă 0,6 milioane ha.
Deteriorarea structurii şi compactarea solului ("talpa plugului") se manifestă pe circa 6,5 milioane ha; compactarea primara este prezentă pe circa 2 milioane ha terenuri arabile, iar tendinţa de formare a crustei la suprafaţa solului, pe circa 2,3 milioane ha.
Starea agrochimică, analizată pe 66% din fondul agricol, prezintă următoarele caracteristici nefavorabile:
•    aciditate puternică şi moderată a solului pe circa 3,4 milioane ha teren agricol şi alcalinitate moderată-puternică pe circa 0,2 milioane ha teren agricol;
•    asigurare slabă pană la foarte slabă a solului cu fosfor mobil pe circa 6,3 milioane ha teren agricol;
•    asigurare slabă a solului cu potasiu mobil se resimte pe circa 0,8 milioane ha teren agricol;
•    asigurarea slabă a solului cu azot, pe aproximativ 5,1 milioane ha teren agricol;
•    asigurarea extrem de mică pană la mică a solului cu humus pe aproape 7,5 milioane ha teren agricol;
•    carenţe de microelemente pe suprafeţe nsemnate, mai ales carente de zinc, serios resimţite la cultura porumbului pe circa 1,5 milioane ha.

După datele M.A.A.P., consumul aparent total de fertilizanţi (N, P2O5, K2O) a scăzut continuu, ncepnd cu anul 1986, de la 1295 mii tone la 293 mii tone n anul 1998 si a nregistrat o uşoară crestere n anul 1999 (305 mii tone substanţa activa). n mod corespunzător, consumul total de N, P, K kg/ha a scăzut in aceeaşi perioada, de la 86 kg/ha la circa 21 kg/ha n anul 1999. Această scădere sistematică se reflectă şi n dinamica parametrilor corespunzatori ai solului, prin creşterea suprafeţelor cu conţinuturi foarte mici de N, P, K.
     





4. Tehnici de mbunătăţiri funciare





    Avnd n vedere cerinţele de hrană ale populaţiei umane, funcţionarea normală a solului este execuţială: alături de alte domenii ştiinţifice şi tehnice, ecologia funciară şi tehnicile de mbunatatire funciară contribuie la păstrarea şi mbunatatire caracteristicilor terenurilor agricole.
    n Romnia mbunătăţirile funciare au o tradiţie ndelungată. n 1910 se nfiinţa la Ministerul Agriculturii şi Domeniilor un Serviciu Special de mbunătăţiri Funciare pentru ndiguirea şi valorificarea luncii inundate a Dunării. Dezvoltarea unei agriculturi care să asigure producţii foarte mari nseamnă conservarea solului, aplicarea unor masuri ştiinţifice de lucrări funciare şi calificarea lucrătorilor agricoli.


    4.1 Obiectul activităţii
    
    mbunătăţirile funciare reprezintă un ansamblu de procedee tehnice şi biologice folosite la valorificarea n folosul agriculturii a unor terenuri improprii sau slab productive pentru crearea şi menţinerea unui raport favorabil intre apă şi sol pe terenurile cu deficit sau exces de apă şi prevenirea eroziunii solului.
    Calificarea lucrătorilor de mbunătăţiri funciare, n funcţie de scopul acestora :
1.    Combaterea lipsei de apă din sol prin irigaţii ;
2.    Combaterea excesului de apă prin regularizări, ndiguiri, desecări sau drenaje ;
3.    Combaterea eroziunii solului ;
4.    Sporirea fertilităţii solurilor slab productive prin combaterea fenomenelor de sărăturare şi acidifiere prin defrişare şi nivelare.
Lucrările de mbunătăţiri funciare sunt folosite pentru o perioadă lungă de timp (mai ales ndiguirile, desecările şi drenajele), necesită cheltuieli mari pentru realizare şi sunt complexe.


    4.2 Sisteme de irigaţii

    Sisteme de irigaţii sunt complexe de lucrări pentru captarea apei dintr-o anumită sursă, aducerea apei la terenul care trebuie irigat, udarea terenului, precum şi colectarea şi ndepărtarea surplusului de apă.
    Sistemele de irigaţii pot fi sisteme mari, care servesc suprafeţe mari de teren agricol (de pildă zonele secetoase din sudul Romniei sau din Dobrogea) sau sisteme cu caracter local. Sistemele mari se compun din mai multe părţi :
•    priza de apă, instalaţia de captare a apei ;
•    reţeaua de aducţiune şi distribuţie: canale din pămnt, jgheaburi de beton, conducte ;
•    amenajări pe suprafaţa irigată, canale sau rigole de udare, mici diguri care separă parcelele irigate (n cazul orezăriilor) ;
•    reţeaua de colectare şi evacuare: canale deschise care preiau surplusul de apă ;
•    diferite construcţii hidrotehnice : stăvilare, conducte de traversare etc.
Deşi absolut necesare, irigaţiile determină şi efecte negative. Unele dintre acestea este sărăturarea terenurilor. Se ştie că apa rurilor, folosită pentru irigaţii, nu are aceeaşi compoziţie chimica n comparaţie cu apa de ploaie. Sarurile pe care le conţine se depun treptat n sol sunt eliminate la suprafaţa prin evaporare şi se depun. ncet, ncet, solul devine sărat, nepotrivit pentru cultura agricolă.
Un alt efect negativ este băltirea apei care poate fi evitată dacă sistemul de irigatie funcţionează normal, adică nu doar pentru udare ci şi pentru eliminarea surplusului de apă. Efectele negative pot fi controlate dacă sunt respectate normele tehnice cu mare stricteţe. Apa folosită pentru irigaţii poate proveni dintr-un ru sau bazin poluat şi atunci apar probleme suplimentare legate mai ales de starea apelor subterane.
Dacă normele de irigaţie corespund capacităţii de absorţie a solului n cazul unui sol omogen teoretic, apele care conţin poluanţii ar trebui să-i elibereze n spatiile dintre granule. n multe cazuri, se practică, suprancărcarea terenurilor irigate şi solul are de suferit ca urmare a acumulării crescnde de substante cum ar fi nitraţii sau nitriţii. Pnă n prezent, n Romnia ca şi n alte ţări cu agricultură mare, de tip centralizat, domina reţelele de irigatie (prin aspersiune sau de suprafaţă) cu distribuţia apei prin rotaţie la diferite culturi.

Din ce constă sistemul de irigare ?

Conducte (tuburi) subterane:
- prin acestea apa ajunge la aspersoare;

Aspersoare:
- n timpul irigării acestea se ridică automat (de la presiunea apei) deasupra solului iar după ncetarea irigării automat se retrag la nivelul solului;
- n timpul neutilizării sistemului acestea nu deranjează la activităţi sportive sau la tunsul gazonului;
- n timpul funcţionării sunt vizibile;
- după funcţionare se retrag la nivelul solului;

Sistemul electronic de comandă:
- realizează irigarea terenului la timpul şi cu cantitatea de apă precis stabilită;
- n caz de cădere de tensiune menţine programul sistemului cu ajutorul unui acumulator;
- sistemul este automat şi funcţionează fără supraveghere;

Electrovane:
- funcţionează la 24 volţi, deschide şi nchide valva, deci porneşte şi opreşte irigarea;
- impulsul de comandă este primit de la panoul de comandă;

Senzor de ploaie:
- cu ajutorul căreia se evită irigarea pe timp de ploaie;

Avantajele sistemului

Prin irigare se realizează o atmosferă plăcută, măreşte valoarea locuinţelor, reţine praful din atmosferă purificnd aerul realiznd o temperatură recreatoare.
Prin irigare se realizează creşterea uniformă a gazonului şi a plantelor.












Concluzii






n concluzie, dacă vrem să mancăm ct mai sănătos, trebuie să luptăm pe ct se poate de mult mpotriva acestui „haos”, numit poluarea solului deoarece odată cu poluarea lui ne „poluăm” pe noi nşine. Solul, ca şi aerul şi apa, este un factor de mediu cu influenţă deosebită asupra sănătăţii. De calitatea solului depinde formarea şi protecţia surselor de apă, att a celei de suprafaţa, cat mai ales a celei subterane. ntr-adevăr, solul este locul de ntlnire al poluanţilor. Pulberile din aer şi gazele toxice dizolvate de ploaie n atmosferă se ntorc pe sol. Apele de infiltraţie impregnează solul cu poluanţi antrenndu-i spre adncimi, iar rurile poluate infectează suprafeţele inundate sau irigate. Aproape toate deşeurile solide sunt depozitate prin aglomerare sau aruncate la ntmplare pe sol.
Se consideră că este absolut necesar ca la identificarea şi estimarea intensităţii poluării solului să se aibă n vedere funcţia capitală a acestuia, aceea de suport şi mediu pentru plantele terestre, mijloc principal de producţie vegetala la baza existenţei omului nsuşi. Omul a nceput să nţeleagă mai ales n ultimele decenii că progresul societăţii umane s-a transformat treptat n instrument de distrugere, cu efecte dezastruoase asupra naturii.
Dacă ne dorim cu toţii să trăim intr-un mediu sănatos, trebuie să oprim poluarea solului.




5. Bibliografie





1.    Matei E., Ecosisteme umane, Editura Universitară, Bucureşti, 1988.
2.    Vişan S., Creţu S., Alpopi C., Mediul nconjurător. Poluare şi protecţie, Editura Economică, Bucureşti, 1998.
3.    Răuţă C., Crstea S., Prevenirea şi combaterea poluării solului, Editura Ceres, Cluj, 1983.
4.    Ghinea L., Apărarea naturii, Editura ştiinţifică şi pedagogică, Bucureşti, 1978.
5.    Gldean N., Stancu G., Ecologia şi protecţia mediului – Manual pentru clasa a XI-a, Filiera tehnologică, Profil: Resurse naturale şi protecţia mediului, Editura Economică Preuniversitară.
6.    Gruia A., Şăitan T., Manual biologie clasa a XII-a, Editura CD Press.
7.    Canarache A., Fizica solurilor agricole, Editura Ceres, Bucureşti, 1990.
8.    Chitanu G. C., coordonator, Noi materiale multifuncţionale pe bază de copolimeri maleici pentru protecţia mediului şi bioaplicaţii, Proiect MATNATECH C111/2002-2005.
9.    Chivulete S., Chitanu G. C., Carpov A., Tatu M., Dorobantu N., Cercetări privind efectul imediat şi permanent al tratamentului cu Ponilit GT 1 şi Ponilit A 1 asupra structurii solului cernoziomic cambic, Lucrările Conferinţei Naţionale pentru Ştiinţa Solului, Tulcea 29 aug – 3 sept., 1994, Bucureşti, vol. 28 A.
10.     Dormeanu A., Concepţii moderne n fertilizarea organică a solului, Editura Ceres, Bucureşti 1994.
11.     Florea N., Degradarea, protecţia şi ameliorarea solurilor şi a terenurilor, Editura Universitară, Bucureşti 2003.












Anexe






Anexa 1 – fig. 1

 
Degradarea solului


Anexa 1 – fig. 2

 
Depozitarea gunoaielor pe sol


Anexa 2 – tabel 1

Insecticidul    Timpul pt. dispariţia a 50% din doza administrata solului    Timpul pentru a se ajunge la concentraţia de 0,1 ppm
Aldrin    2 luni    
Carbaryil    1 luna    
Phorate    1 luna    
Azinphosmetil    20 zile    
Parathion    20 zile    90 zile
Metilparation         30 zile
Malation         8 zile
 


Anexa 2 – fig. 1

 
Carpatcement – principala sursa de poluare a oraşului Fieni








Anexa 3 – tabel 1

Denumirea factorului    Suprafaţa afectata, mii ha
     total    arabil
Seceta     7100    -
din care amenajări pentru irigaţii    3211    -
Exces periodic de umiditate n sol2,    3781    -
din care cu amenajări de desecare-drenaj    3196    -
Eroziunea solului prin apă2    6300    2100
din care cu amenajări antierozionale    2274    -
Alunecări de teren    702    -
Eroziunea solului prin vnt    378    273
Schelet excesiv de la suprafaţa solului    300    52
Sărăturarea solului,    614    -
din care cu alcalinitate ridicată    223    135
Compactarea solului datorită lucrărilor necorespunzătoare "talpa plugului"    6500    6500
Compactarea primara a solului    2060    2060
Formarea crustei    2300    2300
Rezerva mica-extrem de mică de humus n sol    7485    4525
Aciditate puternică şi moderată    3424    1867
Asigurarea slabă şi foarte slabă cu fosfor mobil    6330    3401
Asigurarea slabă şi foarte slabă cu potasiu mobil    787    312
Asigurarea slabă cu azot    5110    3061
Carente de microelemente (zinc)    1500    1500
Poluarea chimică a solului din care:    900    -
       excesiv poluate    200    -
       poluarea cu petrol si apă sărată     50    -
       poluarea cu substanţe purtate de vnt     147    -
Distrugerea solului prin diverse excavări    15    -
Acoperirea terenului cu deşeuri şi reziduuri solide    18    -
Date referitoare la afectarea solurilor agricole la nivelul Romniei :
Suprafaţa terenurilor agricole afectate de diverşi factori limitativi ai capacităţii productive la 31 decembrie 2006 in Romnia.




Anexa 4 – fig. 1

 
Seceta


Anexa 4 – fig. 2

 
Alunecări de teren


Anexa 5 – fig. 1

 
Defrişarea pădurilor


Anexa 5 – fig. 2

 
Baraj

Anexa 5 – fig. 3

 
                                               ngrăşăminte chimice

Referat oferit de www.ReferateOk.ro
Home : Despre Noi : Contact : Parteneri  
Horoscop
Copyright(c) 2008 - 2012 Referate Ok
referate, referat, referate romana, referate istorie, referate franceza, referat romana, referate engleza, fizica